horn sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 64/3 / V: hoarnă sf hornă sf / Pl: ~uri, (reg; rar) hoarne / E: ucr хори] 1 Parte a coșului³ (38) de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș) Si: hornoaică (1). 2 (Pex) Parte a vetrei nedefinită mai îndeaproape Si: hornoaică (2) Cf buduroi (5), budureț. 3 (Pex) Coș³ (38) pentru fum Si: bageac, buduroi, budureț, fumar, hogeac, hornoaică (3). 4 (Îe) A scrie cu cărbunele de pe – A fi începător la scris. 5 (Îae) A scrie prost. 6 (Îe) A fi abia ieșit din ~ A fi tânăr. 7 (Trs) Cuptor de pâine. 8 Porumbar. 9 (Alp) Spațiu îngust între doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 10 (Glg) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară, caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare Si: karling.

HORN, hornuri, s. n. 1. Coș (8); (Mold.) hogeag. Pe dreapta văii... se ridică în ceață hornul morii de cuarț. DUMITRIU, N. 176. În locul vîntului care țiuise în horn picura acum ploaia. CAMILAR, N. I 213. Vîntul... șuieră jalnic prin hornuri. COȘBUC, P. II 61. Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vîjîind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. 2. (Mold.) Partea de zid de deasupra vetrei țărănești (sprijinită pe stîlpi), în care se captează fumul (care iese apoi în pod sau, prin acoperiș, afară). Cele trei bătrine s-așezară pe laiță... uitîndu-se în gura hornului. CAMILAR, N. I 211. Sacul... îl pun într-o căsoaie pe cuptiori, după horn. CREANGĂ, P. 176. Într-o căsuță mică, Lîngă horn, toarce nencetat O sprintenă fetică. ALECSANDRI, P. III 139.

HORN s.n. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare; karling. [Cf. germ. Horn, fr. horn].

HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereților circurilor glaciare. 2. (alp.) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. (< germ. Horn, fr. horn)

HORN ~uri n. pop. Construcție deasupra vetrei care trage fumul din cuptor, canalizându-l în hogeag. /<ucr. horn

HORN s.n. (Mold., Trans. SV) Coș de fum. A: Fumărit, de tot hornul cîte doi ughi. NECULCE. C: Horn. Caminus. MȘE, 82. Etimologie: ucr. horn.

Horn n. cap situat la extremitatea sudică a Americei meridionale, în Țara de Foc.

horn n. Mold. coș de fum: vântul șuieră prin hornuri AL. [Pol. HORNO (din nemț. Horn)].

horn n., pl. urĭ (rut. horn, rus. gorn, horn, vsl. grŭnŭ, lighean, căldare, rudă cu lat. furnus, fornus, cuptor, furnal. V. garniță). Est. Conductu pin care ĭese fumu din sobă, din vatră saŭ din cuptoru uneĭ fabricĭ (coș, ogeac, bageac, urloĭ). – Și hornă și hoarnă.

hoarnă sf vz horn

hornă sf vz horn

hoárnă, V. horn.

horn s. n., pl. hornuri

horn s. n., pl. hornuri

horn s. n., pf. hornuri

HORN s. v. coș.

HORN s. cămin, coș, (pop.) coșarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneț, marchioță, ursoaie, (prin Transilv.) budureț, buduroi, (Transilv. și Munt.) corfă, (Mold.), hogeag, (prin Transilv.) știol, (prin Mold. și Bucov.) șuber. (Fumul iese prin ~.)

horn (hornuri), s. n. – 1. Parte a coșului de fum. – 2. Parte superioară la soba făcută din cărămizi. – 3. (Trans.) Horn. – Var. hoarnă. Germ. Horn, prin intermediul rut. horn (DAR), cf. pol. horno, rut. gorn (Tiktin). – Der. hornoi (var. horloi, (h)urloi), s. n. (coș, horn; țeavă, conductă); hornar, s. m. (coșar).

English Horn (cuv. germ.) v. corn englez.

hunters horn (cuv. engl.) v. corno da caccia.

kent horn (cuv. engl.) corn cu clape.

HORN (HOORNE), Philip de Montmorency conte (c. 1524-1568), general, unul dintre conducătorii opoziției nobiliare din Țările de Jos împotriva stăpânirii spaniole. Executat din ordinul ducelui de Alba.

HORN (HOORN, CABO DE HORNOS [cábo de órnos]), cap în extremitatea sudică a Americii de Sud (Chile), în insula omonimă, la S de ins. Țara de Foc, la 55°59′ lat. S și 67°16′ long. V. Navigație dificilă. Ocolit prima oară de Francisco de Hoces (1526), iar, ulterior, de Francis Drake (1578) și de Jakob Le Marie împreună cu Willem Cornelis Schouten (1616), care l-au numit Hoorn, după locul de naștere al lui Schouten.

HORN, Gyula (n. 1932), economist și om politic ungur. Președinte al Partidului Socialist (1990-1998). Prim-min. (1994-1998).

HORN subst. 1. Hornă, V. (Bîr III). 2. Horn/ea fam,; -ești s. 16 (B I 180),