20 de definiții pentru horn

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn.

HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn.

horn sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 64/3 / V: hoarnă sf hornă sf / Pl: ~uri, (reg; rar) hoarne / E: ucr хори] 1 Parte a coșului3 (38) de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș) Si: hornoaică (1). 2 (Pex) Parte a vetrei nedefinită mai îndeaproape Si: hornoaică (2) Cf buduroi (5), budureț. 3 (Pex) Coș3 (38) pentru fum Si: bageac, buduroi, budureț, fumar, hogeac, hornoaică (3). 4 (Îe) A scrie cu cărbunele de pe – A fi începător la scris. 5 (Îae) A scrie prost. 6 (Îe) A fi abia ieșit din ~ A fi tânăr. 7 (Trs) Cuptor de pâine. 8 Porumbar. 9 (Alp) Spațiu îngust între doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 10 (Glg) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară, caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare Si: karling.

HORN, hornuri, s. n. 1. Coș (8); (Mold.) hogeag. Pe dreapta văii... se ridică în ceață hornul morii de cuarț. DUMITRIU, N. 176. În locul vîntului care țiuise în horn picura acum ploaia. CAMILAR, N. I 213. Vîntul... șuieră jalnic prin hornuri. COȘBUC, P. II 61. Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vîjîind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. 2. (Mold.) Partea de zid de deasupra vetrei țărănești (sprijinită pe stîlpi), în care se captează fumul (care iese apoi în pod sau, prin acoperiș, afară). Cele trei bătrine s-așezară pe laiță... uitîndu-se în gura hornului. CAMILAR, N. I 211. Sacul... îl pun într-o căsoaie pe cuptiori, după horn. CREANGĂ, P. 176. Într-o căsuță mică, Lîngă horn, toarce nencetat O sprintenă fetică. ALECSANDRI, P. III 139.

HORN s.n. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare; karling. [Cf. germ. Horn, fr. horn].

HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereților circurilor glaciare. 2. (alp.) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. (< germ. Horn, fr. horn)

HORN ~uri n. pop. Construcție deasupra vetrei care trage fumul din cuptor, canalizându-l în hogeag. /<ucr. horn

HORN s.n. (Mold., Trans. SV) Coș de fum. A: Fumărit, de tot hornul cîte doi ughi. NECULCE. C: Horn. Caminus. MȘE, 82. Etimologie: ucr. horn.

horn n. Mold. coș de fum: vântul șuieră prin hornuri AL. [Pol. HORNO (din nemț. Horn)].

horn n., pl. urĭ (rut. horn, rus. gorn, horn, vsl. grŭnŭ, lighean, căldare, rudă cu lat. furnus, fornus, cuptor, furnal. V. garniță). Est. Conductu pin care ĭese fumu din sobă, din vatră saŭ din cuptoru uneĭ fabricĭ (coș, ogeac, bageac, urloĭ). – Și hornă și hoarnă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HORN s. cămin, coș, (pop.) coșarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneț, marchioță, ursoaie, (prin Transilv.) budureț, buduroi, (Transilv. și Munt.) corfă, (Mold.), hogeag, (prin Transilv.) știol, (prin Mold. și Bucov.) șuber. (Fumul iese prin ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

horn (hórnuri), s. n.1. Parte a coșului de fum. – 2. Parte superioară la soba făcută din cărămizi. – 3. (Trans.) Horn. – Var. hoarnă. Germ. Horn, prin intermediul rut. horn (DAR), cf. pol. horno, rut. gorn (Tiktin). – Der. hornoi (var. horloi, (h)urloi), s. n. (coș, horn; țeavă, conductă); hornar, s. m. (coșar).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

English Horn (cuv. germ.) v. corn englez.

hunters horn (cuv. engl.) v. corno da caccia.

kent horn (cuv. engl.) corn cu clape.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HORN (HOORNE), Philip de Montmorency conte (c. 1524-1568), general, unul dintre conducătorii opoziției nobiliare din Țările de Jos împotriva stăpânirii spaniole. Executat din ordinul ducelui de Alba.

HORN (HOORN, CABO DE HORNOS [cábo de órnos]), cap în extremitatea sudică a Americii de Sud (Chile), în insula omonimă, la S de ins. Țara de Foc, la 55°59′ lat. S și 67°16′ long. V. Navigație dificilă. Ocolit prima oară de Francisco de Hoces (1526), iar, ulterior, de Francis Drake (1578) și de Jakob Le Marie împreună cu Willem Cornelis Schouten (1616), care l-au numit Hoorn, după locul de naștere al lui Schouten.

HORN, Gyula (n. 1932), economist și om politic ungur. Președinte al Partidului Socialist (1990-1998). Prim-min. (1994-1998).

Intrare: horn
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • horn
  • hornul
  • hornu‑
plural
  • hornuri
  • hornurile
genitiv-dativ singular
  • horn
  • hornului
plural
  • hornuri
  • hornurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

horn, hornurisubstantiv neutru

  • 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: hogeac diminutive: horneț
    • format_quote Pe dreapta văii... se ridică în ceață hornul morii de cuarț. DUMITRIU, N. 176. DLRLC
    • format_quote În locul vîntului care țiuise în horn picura acum ploaia. CAMILAR, N. I 213. DLRLC
    • format_quote Vîntul... șuieră jalnic prin hornuri. COȘBUC, P. II 61. DLRLC
    • format_quote Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vîjîind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. DLRLC
  • 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (8.) (la clădiri). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: coș
    • format_quote Cele trei bătrîne s-așezară pe laiță... uitîndu-se în gura hornului. CAMILAR, N. I 211. DLRLC
    • format_quote Sacul... îl pun într-o căsoaie pe cuptiori, după horn. CREANGĂ, P. 176. DLRLC
    • format_quote Într-o căsuță mică, Lîngă horn, toarce nencetat O sprintenă fetică. ALECSANDRI, P. III 139. DLRLC
  • 3. alpinism Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 4. geologie Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: karling
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.