horn sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 64/3 / V: hoarnă sf hornă sf / Pl: ~uri, (reg; rar) hoarne / E: ucr хори] 1 Parte a coșului³ (38) de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș) Si: hornoaică (1). 2 (Pex) Parte a vetrei nedefinită mai îndeaproape Si: hornoaică (2) Cf buduroi (5), budureț. 3 (Pex) Coș³ (38) pentru fum Si: bageac, buduroi, budureț, fumar, hogeac, hornoaică (3). 4 (Îe) A scrie cu cărbunele de pe – A fi începător la scris. 5 (Îae) A scrie prost. 6 (Îe) A fi abia ieșit din ~ A fi tânăr. 7 (Trs) Cuptor de pâine. 8 Porumbar. 9 (Alp) Spațiu îngust între doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 10 (Glg) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară, caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare Si: karling.