Definiția cu ID-ul 912036:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HORN, hornuri, s. n. 1. Coș (8); (Mold.) hogeag. Pe dreapta văii... se ridică în ceață hornul morii de cuarț. DUMITRIU, N. 176. În locul vîntului care țiuise în horn picura acum ploaia. CAMILAR, N. I 213. Vîntul... șuieră jalnic prin hornuri. COȘBUC, P. II 61. Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vîjîind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. 2. (Mold.) Partea de zid de deasupra vetrei țărănești (sprijinită pe stîlpi), în care se captează fumul (care iese apoi în pod sau, prin acoperiș, afară). Cele trei bătrine s-așezară pe laiță... uitîndu-se în gura hornului. CAMILAR, N. I 211. Sacul... îl pun într-o căsoaie pe cuptiori, după horn. CREANGĂ, P. 176. Într-o căsuță mică, Lîngă horn, toarce nencetat O sprintenă fetică. ALECSANDRI, P. III 139.