13 definiții pentru haram, Haram   declinări

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Mai ales în Mold.) 1. Termen depreciativ pentru un animal (rău, prost); mîrțoagă, gloabă. Poate ai vite stricătoare, că livada ta cu păpușoi e plină de niște haramuri. SBIERA, P. 269. În oaste am fost numai de zbucium: hăis haram, cea haram ! CREANGĂ, P. 320. Haramu-i cu nărav, Pe toți mereu trîntește. ALECSANDRI, T. II 97. ◊ (Cu sens colectiv) Nu mai duce după tine atîta haram de cîne. RETEGANUL, P. III 40. 2. Pradă, jaf. Conacul propriu-zis încă n-a fost atins, dar încolo e haram și oamenii cară fără sfială cu sacii și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. ◊ De haram = a) (loc. adj. și adv.) (lăsat) la voia întîmplării, fără stăpîn, bun de jefuit, de prădat. Poftiți ca la dumneavoastră, că averea mea-i de haram. DAVIDOGLU, O. 67. El a rămas acasă, ce-o fi să fie, căci nu s-a îndurat să-și lase averea de haram. REBREANU, P. S. 135; b) (loc. adv.) de pomană, degeaba; pe nedrept, prin jaf. Vreai să dau de haram și ce bruma am putut să sui în car ? GALACTION, O. I 279. Răzășia mea care mi-ai mîncat-o de haram cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce = lucrul cîștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobîndit. Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus. PANN, P. V. II 80. 3. (În expr.) A mînca haram = a vorbi fără rost, a spune vorbe de clacă. Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă ? CREANGĂ, P. 240. Nu ți-ai primit toată leafa?... – Mănînci haram, Ioane... N-am luat nici o leafă. ALECSANDRI, T. 1546. Haram că... = păcat că; degeaba... Haram că-i însurat ! Văd că mănîncă tot ca un burlac. La TDRG. (În opoziție cu halal de...) Haram de... = vai de... Acum, că s-a înecat ăl mare, o să-i dea ăstuia mic cămașa înecatului, să-i poarte noroc. Haram de așa noroc. STANCU, D. 204. Haram de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău decît așa. CREANGĂ, P. 310. Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. EMINESCU, N. 44.

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

harám s. n., (vite) pl. harámuri

harám (harámuri), s. n.1. Lucru obținut fără muncă, pleașcă, dar (mai ales în expresia de haram, gratis, pe degeaba). – 2. Beneficiu ilicit. – 3. Mîrțoagă, gloabă. – Mr. harame. V. sb. haran „gratuit”; de la har „grație”. În general se pleacă de la tc. haram „lucru interzis” (Roesler 606; Șeineanu, II, 207; Lokotsch 819; DAR), însă prezența cuvîntului sb. în sec. XIV (Daničič, III, 572) exclude această ipoteză. Graur, BL, IV, 87, încearcă să explice ultima întrebuințare prin tc. haram „brav”, care nu pare clar; în realitate, semantismul este normal, cf. de bogdaproste, de pomană, pentru a desemna obiecte de proastă calitate. Tc. poate să fi influențat în privința sensului 2. Der. harancă, s. f. (femeie rea); harangiu, s. m. (om crud, fără suflet); haramin, s. m. (bandit, tîlhar), din tc. harami (Șeineanu, II, 208; Berneker 377), cf. mr. harami, bg. haramija, sb. haràmija, mag. haramja; haramină, s. f. (tîlhar;țigan); haramlîc, s. n. (găleată); haramgiu, s. m. (trișor); haramgioaică, s. f. (femeie care trișează); harambașa, s. m. (căpitan de haiduci), din tc. haram bași; harambașie, s. f. (funcția de căpitan de haiduci).

HARÁM ~uri n. pop. 1) Vita slabă; mârțoagă; gloabă. 2) Furt cu forța; jaf. ◊ De ~ a) (lăsat) în voia soartei; b) pe gratis; degeaba; c) prin jaf; pe nedrept. ~ de... vai de... /<turc. haram

haram a. blestemat, afurisit (în opozițiune cu halal): copilul ce îmbracă e haram PANN; de haram, pe nedrept: vrei să-ți mănânc banii de haram AL.; a mânca haram, a spune minciuni: măi, tartorule, nu mânca haram și spune drept CR. ║ n. vită proastă și fără stăpân: hăis, ța, haram, la plug ! AL. haramu-i cu nărav AL. ║ int. (în blesteme): haram de capul vostru ! CR. ║ adv. nemeritat: după cum haram veniră, astfel și haram s’au dus PANN. [Turc. HARAM, lucru interzis, sacru, necurat].

harám n., pl. urĭ (turc. ar. haram, lucru nepermis; ngr. harámi, preț derizoriu; sîrb. aram, haram). Vechĭ. Cîștig nepermis: a rîvni haramurile. Azĭ. Fam. Înșelăcĭune (la joc, în afacerĭ): a face haram, a juca cu haram. A mînca haram, a minți. Haram că (Rar), păcat că. De haram, pe nedrept, cu necinste: banĭ de haram. Adv. Cu nelegĭuire, pe nedrept: (de) haram aŭ venit, (de) haram s´aŭ dus (baniĭ). Cu blestem, cu afurisenie: (de) haram e tot ce cîștigă el. Haram să-țĭ fie, de cap să-țĭ rămîĭe, un blestem pin [!] care-ĭ doreștĭ cuĭva răŭ. Pl. hărămurĭ. Mold. Epitet injurios uneĭ vite de tras, maĭ ales bouluĭ: hăĭs, haram! (V. boaĭtă, boală, bolocan). Epitet injurios unuĭ om prost: ce haram! V. crivda și halal.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

harám, haramuri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțé de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu, 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria, 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit; interzis de religie” (Șăineanu, DA, DEX, MDA).

harám, -uri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțé de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit” (Șeineanu, DA, DEX); Srb. haran „gratuit” (DER).

HARAM, mold. (Isp III1), < subst.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

haram de capul lui expr. să-i fie rușine!