haram sn [At: ȘINCAI, FIR II, 308/32 / V: ar~, haream, hă~ / Pl: ~uri, ~rămuri / E: tc haram] (Înv) 1 Lucru luat cuiva pe nedrept. 2 Jaf. 3 (Îe) ~ul ~ se face Lucrul luat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. 4 (Îe) (E) ~ de Vai de. 5 (Îe) (E) ~ că Păcat că. 6 (Îe) A mânca ~ A vorbi fără rost. 7 (Îlav) De ~ Pe nedrept. 8 (Îal) Degeaba. 9 (Reg) Vită slabă. 10 (Rar) Mârțoagă. 11 (Reg) Om slab. 12 (Reg) Boală.

HARAM, (1) haramuri, s. n. (Mai ales în Mold.) 1. Termen depreciativ pentru un animal (rău, prost); mîrțoagă, gloabă. Poate ai vite stricătoare, că livada ta cu păpușoi e plină de niște haramuri. SBIERA, P. 269. În oaste am fost numai de zbucium: hăis haram, cea haram! CREANGĂ, P. 320. Haramu-i cu nărav, Pe toți mereu trîntește. ALECSANDRI, T. II 97. ◊ (Cu sens colectiv) Nu mai duce după tine atîta haram de cîne. RETEGANUL, P. III 40. 2. Pradă, jaf. Conacul propriu-zis încă n-a fost atins, dar încolo e haram și oamenii cară fără sfială cu sacii și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. ◊ De haram = a) (loc. adj. și adv.) (lăsat) la voia întîmplării, fără stăpîn, bun de jefuit, de prădat. Poftiți ca la dumneavoastră, că averea mea-i de haram. DAVIDOGLU, O. 67. El a rămas acasă, ce-o fi să fie, căci nu s-a îndurat să-și lase averea de haram. REBREANU, P. S. 135; b) (loc. adv.) de pomană, degeaba; pe nedrept, prin jaf. Vreai să dau de haram și ce bruma am putut să sui în car? GALACTION, O. I 279. Răzășia mea care mi-ai mîncat-o de haram cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce = lucrul cîștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobîndit. Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus. PANN, P. V. II 80. 3. (În expr.) A mînca haram = a vorbi fără rost, a spune vorbe de clacă. Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă? CREANGĂ, P. 240. Nu ți-ai primit toată leafa?... – Mănînci haram, Ioane... N-am luat nici o leafă. ALECSANDRI, T. 1546. Haram că... = păcat că; degeaba... Haram că-i însurat! Văd că mănîncă tot ca un burlac. La TDRG. (În opoziție cu halal de...) Haram de... = vai de... Acum, că s-a înecat ăl mare, o să-i dea ăstuia mic cămașa înecatului, să-i poarte noroc. Haram de așa noroc. STANCU, D. 204. Haram de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău decît așa. CREANGĂ, P. 310. Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. EMINESCU, N. 44.

HARAM ~uri n. pop. 1) Vita slabă; mârțoagă; gloabă. 2) Furt cu forța; jaf. ◊ De ~ a) (lăsat) în voia soartei; b) pe gratis; degeaba; c) prin jaf; pe nedrept. ~ de... vai de... /<turc. haram

haram a. blestemat, afurisit (în opozițiune cu halal): copilul ce îmbracă e haram PANN; de haram, pe nedrept: vrei să-ți mănânc banii de haram AL.; a mânca haram, a spune minciuni: măi, tartorule, nu mânca haram și spune drept CR. ║ n. vită proastă și fără stăpân: hăis, ța, haram, la plug! AL. haramu-i cu nărav AL. ║ int. (în blesteme): haram de capul vostru! CR. ║ adv. nemeritat: după cum haram veniră, astfel și haram sau dus PANN. [Turc. HARAM, lucru interzis, sacru, necurat].

harám n., pl. urĭ (turc. ar. haram, lucru nepermis; ngr. harámi, preț derizoriu; sîrb. aram, haram). Vechĭ. Cîștig nepermis: a rîvni haramurile. Azĭ. Fam. Înșelăcĭune (la joc, în afacerĭ): a face haram, a juca cu haram. A mînca haram, a minți. Haram că (Rar), păcat că. De haram, pe nedrept, cu necinste: banĭ de haram. Adv. Cu nelegĭuire, pe nedrept: (de) haram aŭ venit, (de) haram s’aŭ dus (baniĭ). Cu blestem, cu afurisenie: (de) haram e tot ce cîștigă el. Haram să-țĭ fie, de cap să-țĭ rămîĭe, un blestem pin care-ĭ doreștĭ cuĭva răŭ. Pl. hărămurĭ. Mold. Epitet injurios uneĭ vite de tras, maĭ ales bouluĭ: hăĭs, haram! (V. boaĭtă, boală, bolocan). Epitet injurios unuĭ om prost: ce haram! V. crivda și halal.

aram sm vz haram

haream sn vz haram

hăram sn vz haram

hăream sn vz haram

ARAM = HARAM.

haram (reg.) s. n., (vite) pl. haramuri

haram (reg.) s. n., (vite) pl. haramuri

haram s. n., (vite) pl. haramuri

haram.

haram (haramuri), s. n. – 1. Lucru obținut fără muncă, pleașcă, dar (mai ales în expresia de haram, gratis, pe degeaba). – 2. Beneficiu ilicit. – 3. Mîrțoagă, gloabă. – Mr. harame. V. sb. haran „gratuit”; de la har „grație”. În general se pleacă de la tc. haram „lucru interzis” (Roesler 606; Șeineanu, II, 207; Lokotsch 819; DAR), însă prezența cuvîntului sb. în sec. XIV (Daničič, III, 572) exclude această ipoteză. Graur, BL, IV, 87, încearcă să explice ultima întrebuințare prin tc. haram „brav”, care nu pare clar; în realitate, semantismul este normal, cf. de bogdaproste, de pomană, pentru a desemna obiecte de proastă calitate. Tc. poate să fi influențat în privința sensului 2. Der. harancă, s. f. (femeie rea); harangiu, s. m. (om crud, fără suflet); haramin, s. m. (bandit, tîlhar), din tc. harami (Șeineanu, II, 208; Berneker 377), cf. mr. harami, bg. haramija, sb. haràmija, mag. haramja; haramină, s. f. (tîlhar;țigan); haramlîc, s. n. (găleată); haramgiu, s. m. (trișor); haramgioaică, s. f. (femeie care trișează); harambașa, s. m. (căpitan de haiduci), din tc. haram bași; harambașie, s. f. (funcția de căpitan de haiduci).

haram În BL, IV (1936), p. 87-89, am arătat că în romînește turcescul haram „cîștig nepermis” s-a amestecat cu halal „bravo !”? și cu gr. χαρά „bucurie”, în așa fel încît de multe ori este foarte greu să spunem cu care original aveam de-a face într-o frază dată. Cred că situația este încă și mai complexă, pentru că în unele cazuri mai apare încă un original. ȘIO, I, p. 207, sub cuvîntul haram, introduce o întrebuințare substantivală, cu înțelesul de „blestem” (a mânca haram „A spune minciuni”, cf. turc. haram yemek „voler”, literalmente ,,manger de l'argent ilicite„), cu două exemple din Creangă : haram de capul vostru și măi, tartorule, nu mînca haram și spune drept. Traducerea ”blestem„ este vizibil greșită, și în orice caz se referă numai la primul citat (dar sensul nu este de ”blestem„ ci ”vai„, cf. BL, IV (1936), p. 88). Cât despre cel de-al doilea citat, este evident că turc. haram yemek nu are nimic de-a face cu a mînca haram : sensul în turcește reiese în mod nesilit din simpla alăturare a celor două cuvinte, pe cînd în romînește nu se vede ușor raportul între ”a consuma un câștig ilicit„ și ”a spune minciuni„. La cele două citate din Creangă, DA mai adaugă unul din Alecsandri : mănînci haram . . . n-am luat nici o leafă, iar explicarea expresiei este ”a face un lucru sau a vorbi vorbe fără de rost, de clacă„. ”Mi se pare evident că aici haram este un eufemism pentru rahat, care la rîndul lui este întrebuințat eufemistic în locul unei expresii și mai grosolane (vezi Iorgu Iordan, Stilistica, p. 89-90). Copiii spun adesea harat în loc de rahat, ceea ce a putut ajuta la înlocuirea acestui din urmă cuvînt prin haram.

haram de capul lui expr. să-i fie rușine!

harám, haramuri, s.n. Jaf, pradă. ■ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria, 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit; interzis de religie” (DA, DEX, MDA).

haram, haramuri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțe de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu, 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria, 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit; interzis de religie” (Șăineanu, DA, DEX, MDA).

haram, -uri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțe de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit” (Șeineanu, DA, DEX); Srb. haran „gratuit” (DER).