hait² i [At: DA ms / V: ait, aiti / E: fo] 1-4 Haide (1-4).

hait³ sn [At: LTR² / Pl: ? / E: mg hajta] 1 (Reg) Închidere a apei prin stavile. 2 Baraj mic de lemn.

❍HAIT¹ (pl. -turi) sn. Mold. Iaz făcut anume în care se strîng apele pîraielor oprite printr’un zăgaz; ridicîndu-se zăgazul, se obține o creștere a apelor suficientă pentru înaintarea plutelor: cînd se deschid sus ~urile, marile depozite ale rîului, ...un val puternic se aruncă, mișcînd toate în pornirea lui nestăplnită (Irg.); apele pîrăului, grămădite în ~, așteptau ceasul să umfle undele împuținate de secetă ale Bistriței (sad.) [rut. hatj „iaz, zăgaz”].

HAIT!² sau HAITI! interj. 1 Exprimă o surpriză neplăcută: ~! mi-l șterse potlogarul drept suvenir (alecs.); ~! m’am dus pe copcă! ~! am pățit-o! ¶ 2 Exprimă un fel de îndemn sau poruncă de a porni repede de undeva sau părerea de rău pentru dispariția unui lucru: haiti! lipsești dinaintea mea! (CRG.); hait! s’a dus și comerțul țării! (alecs.) [onom.].

HAIT², haituri, s. n. (Regional) Baraj făcut la apele de munte, care se închide și se deschide după necesități, cînd se dă drumul plutelor. ♦ Puhoi de apă. Sîngele Mușatinilor n-are astîmpăr, fierbe, năvălește ca haiturile de la munte! DELAVRANCEA, A. 99.

HAIT¹ interj. (Și în forma haiti) 1. Exprimă o surpriză neplăcută, o teamă. Hait, am pățit-o! 2. Exprimă ideea unei mișcări repezi sau neașteptate. E-n pragul bătrîneții, un pas, doi, și haiti, îl înghite groapa pe veșnicie. STANCU, D. 102. Hait cu cheia... la ușa casei. RETEGANUL, P. V 17. Cîți domni cu alai am purtat, cînd se suia pe scaun, și după șapte ani – hait!... maziliți. ALECSANDRI, T. 47. Haiti! îl și-mbucă. ȘEZ. III 191. 3. Exprimă un îndemn puternic, imperativ. Haiti... cară-te dinaintea mea! HOGAȘ, DR. 236. Haiti! mai răpede, mai răpede, că n-am timp de așteptat. CREANGĂ, P. 56. – Variantă: haiti interj.

HAIT interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă, o surpriză neplăcută, pentru a sugera o mișcare bruscă etc.) [Monosilabic; Var. haiti] /Onomat.

hait! int. exprimă: 1. o surprindere neplăcută; 2. o pornire imediată: hait! lipsește dinaintea mea! CR. [Onomatopee].

2) haĭt și háĭtĭ interj. de frică (d. haĭde): Haĭt! Am pățit-o!

1) haĭt n., pl. urĭ (rut. hatĭ, zăgaz, canal de abătut apa. V. hat 2). Est. Ĭezitură făcută p. a strînge apă maĭ multă și a-ĭ da drumu la nevoĭe ca să pornească plutele cînd apa nu e destul de adîncă: haĭtu cel mare se rupsese de revărsarea apelor (Sov. 200). Apa strînsă așa: vine hăĭtu. V. hăĭtaș 2, undă, zăpor.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi¹.

HĂIT², -Ă adj. v. hâit.

ait¹ i vz hait

aiti i vz hait

hai² v vz hăi²

hăi² [At: SANDU-ALDEA, A. M. 135 / V: hai² / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi A îndemna vitele. 2 vt A goni fiarele la vânătoare.

hăit², ~ă a [At: MDA ms / P: hă-it / Pl: ~iți, ~e / E: hăi²] 1 Îndemnat. 2 Colindat².

hăit³, ~ă a vz hâit⁴

hăit¹ sn [At: TEODORESCU, P. P. 143 / P: hă-it / V: hâit / Pl: ~uri / E: hăi²] 1-2 Hăire (1-2). 3 Strigăt cu care se îndeamnă vitele. 4 Strigăt al colindătorilor care umblă cu plugușorul Si: hăi (6). 5 (Pex) Plugușor. 6 (Pex) Colindat.

hâhâi² v vz hăi

hâi [At: LB / V: hăi, hâhâi / Pzi: ~esc / E: mg hajlani, hajloni] 1-2 vtr A (se) surpa. 3 vt A apăsa greu până Ia dărâmare. 4 vt (Îe) A ~ în bătaie A rupe în bătaie. 5 vr A se nărui. 6 vr A se apleca într-o parte Si: a se hăiti (3). 7 vr A se vătăma. 8 vr A se boșorogi.

hâit¹ sn vz hăit¹

hâit⁴, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, N. 122 / V: hăit / Pl: ~iți, ~e / E: hâi] 1 Surpat. 2 Apăsat cu greutate mare până la dărâmare. 3 Năruit. 4 Aplecat într-o parte Si: (reg) hăitit² (3). 5 Vătămat. 6 Boșorogit.

hâit³ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hâi] 1 Surpare. 2 Hâire (2). 3 Năruire. 4 Hâire (4). 5 Vătămare. 6 Boșorogire.

AIT!¹, AITI! interj. = HAIT!: ait! o pierdui, mă! (PANN); aiti! acum s’a isprăvit (ISP.).

HAITI! 👉 HAIT!²

HĂI² (-ăesc vb. intr.) 1 A striga hăi la vite (spre a le îndemna să tragă, să stea liniștite, etc.): văcarul sta rezemat în bîtă... hăind cînd și cînd Ia vre-o vită (s.-ALD.) ¶ 2 🔫 A striga, a chiui, spre a stîrni vînatul din culcuș: gonașii trebuiau să înceapă a ~ de la poala pădurii (sad.).

HĂI³, HÎi (-ăesc, -îesc) I. vb. tr. Mold. Bucov. Trans. A surpa, a doborî. II. vb. refl. 1 A se surpa ¶ 2 A se lăsa într’o parte ¶ 3 A se vătăma (fr.-cdr.).

HĂIT² adj. p. HĂI²: crăcana unei furci butucoase și hăite într’o rînă (vlah.).

HĂIT¹ I. adj. p. HĂI¹. II. sbst. 1 Faptul de a hăi: depărtarea le slăbea glasurile, dar puteai înțelege bine ~ul lor (s.-ald.) ¶ 2 Strigătul celor ce umblă la urat cu plugușorul.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi¹.

HĂIT², -Ă adj. V. hâit.

HAITI interj. v. hait.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. A îndemna boii sau vacile la mers (strigîndu-le «hăi!»). Văcarul sta rezemat în bîtă mai la o parte, hăind cînd și cînd la vreo vită ce se prea-ndepărta. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

HĂIT¹, hăituri, s. n. Hăire. Iar Dochia ce frumoasă Auzi tocmai din casă Scîrțăitul carălor, Hăitul flăcăilor, Rumegatul boilor. PĂSCULESCU, L. P. 32.

HĂIT², -Ă adj. v. hîit.

HÎI, hîiesc, vb. IV. Refl. A se apleca, a se lăsa într-o parte. ♦ Tranz. A prăvăli; a nărui. Bucăți de dîmburi hîite de obuze acopereau gropile cu soldați ghemuiți lîngă automate. CAMILAR, N. I 437.

HÎIT, -Ă, hîiți, -te, adj. Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte. La picioarele huidumei era o măsuță joasă, hîită dintr-un picior. CAMILAR, N. II 320. – Variantă: hăit, -ă (VLAHUȚĂ, N. 122, CONTEMPORANUL, V_II 193) adj.

A HĂI ~iesc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz. A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi

A SE HÂI mă ~iesc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnișuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

A HÂI ~iesc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni

ait! int. de surprindere neplăcută: am pățit-o.

áĭt și háĭt! interj. de surprindere: Aĭt! am pățit-o! Aĭt! l-am prins!

haĭtĭ, V. haĭt 2.

hîĭésc v. tr. (ung. hajolni, hajant, id. Cp. și cu rut. haiti, de unde și za-haiti, a molesta. V. zăhăĭesc). Est. Povîrnesc, strîmb puțin un edificiŭ: cutremuru a hîit casa. Fig. A se hîi de bătrîneță.

hait² (reg.) s. n., pl. haituri (desp. hai-)

hait¹ interj.

hait² (reg.) s. n., pl. haituri (hai-)

hait¹/haiti interj.

hait/haiti interj.

hait s. n., pl. haituri (sil. hai-)

hăi¹ (a ~) (a striga) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, 3 sg. hăiește, imperf. 1 hăiam; conj. prez. 1 sg. să hăiesc, 3 să hăiască

hăit (reg.) s. n., pl. hăituri

hâi (a ~) (a înclina) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. hâiesc, 3 sg. hâiește, imperf. 1 hâiam; conj. prez. 1 sg. să hâiesc, 3 să hâiască

haiti v. hait¹

hăi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 să hăiască

hăit (reg.) s. n., pl. hăituri

hâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hâiește, imperf. 3 sg. hâia; conj. prez. 3 să hâiască

hăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiască

hăit s. n., pl. hăituri

hâi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâiesc, imperf. 3 sg. hâia; conj. prez. 3 sg. și pl. hâiască

hait¹! interj. (exprimă teama sau surpriza neplăcută) aoleu!

hait², -ă, haiți, -te adj. (tox.) drogat, care se află sub influența narcoticelor.

HÂI vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuși, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.

HÂIT adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbușit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat.

hîi vb. v. APLECA. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. ÎNCLINA. LĂSA. NĂRUI, PLECA. POVÎRNI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. STRÎMBA. SURPA.

hîit adj. v. APLECAT. DĂRĂPĂNAT. DĂRÎMAT. ÎNCLINAT. LĂSAT. NĂRUIT. PLECAT. POVÎRNIT. PRĂBUȘIT. PRĂVĂLIT. RISIPIT. STRÎMB. SURPAT.

háit, haituri, s.n. Baraj artificial care orientează o parte din apa unui râu de munte spre pârâul morii sau ajută plutele să pornească la vale. ■ (top.) Haitul Morii (Săcel), Haitul de Sus (Botiza), Haitul, fânațe în Dragomirești (Vișovan, 2005); Hait, heleșteu în Borșa (Mihali, 2015: 96). – Din ucr. hat, hatǐ „zăgaz, canal de abătut apa” (Scriban, DEX).

hait, haituri, s.n. – Baraj artificial care orientează o parte din apa unui râu de munte spre pârâul morii sau ajută plutele să pornească la vale. ♦ (top.) Haitul Morii (Săcel), Haitul de Sus (Botiza), Haitul, fânațe în Dragomirești (Vișovan, 2005). – Din ucr. hat, hatǐ „zăgaz, canal de abătut apa” (Scriban, DEX).

hâí, hâiesc, v.r. (reg.) A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajolni, hajloni „a se apleca” (Scriban, DEX, MDA).

hâít, -ă, hâiți, -te, adj. (reg.) Opintit, încordat. – Din hâi.

hâi, hâiesc, vb. refl. – (reg.) A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajolni, hajloni „a se apleca” (Scriban, DEX, MDA).

hâi, hâiesc, vb. refl. – A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajol „a se apleca” (DEX).