21 de definiții pentru hăi (interj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂI1 interj. 1. (Reg.) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. 2. Strigăt cu care se îndeamnă sau cu care se mână boii și vacile. – Onomatopee.

HĂI1 interj. 1. (Reg.) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. 2. Strigăt cu care se îndeamnă sau cu care se mână boii și vacile. – Onomatopee.

hăi1 [At: ALECSANDRI, T. 906 / V: hait, hâăi, hâichi, hâit, hâiti / E: fo] 1-2 i (Are) Hai (1-2). 3 i Strigăt cu care se mână vitele. 4 i (După un vocativ) Formulă familiară de adresare. 5 i Strigăt cu care vânătorul asmute câinii după vânat. 6 sn (Reg) Hăit1 (4). 7 sn (Reg; pex) Urat.

HĂI1 interj. 1. (Mold., Transilv.; mai ales după un apelativ feminin sau după un nume propriu de femeie, la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. Fată hăi! ia dă tu flăcăului demîncatul ce i-am făcut. EMINESCU, N. 20. Copilă hăi! Florin nu-i de tine! ALECSANDRI, T. 906. Tată hăi, mă duc și eu. ȘEZ. II 154. 2. (Precedînd numele unui animal, la vocativ) Strigăt cu care se îndeamnă sau se mînă boii și vacile. Amîndoi la drum pleca... Și mereu boii-ndemna: «Hăi Plevan, hăi Bourean, Giuncănași de-a lui Stoian!» ALECSANDRI, P. P. 98. ◊ (Repetat, într-un refren popular) Mînați, măi, hăi, hăi! ALECSANDRI, P. P. 387.

HĂI interj. 1) (se folosește pentru a îndemna unele animale). 2) (se folosește repetat, în urături sau în unele cântece populare). 3) fam. (se folosește ca adresare către o persoană) Fa; bre. Fată hăi. /Orig. nec.

hăi! int. de îmboldit vitele: mănați, măi, hăi, hăi! POP.

hăĭ și ăĭ (Mold.), interj. care, ca și haĭ, haĭn și aĭ, arată întrebarea (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Hăĭ? Hăĭ arată și vocativu (Mold. Trans.): Ĭa stăĭ, bade hăĭ! Ĭa tacĭ, femeĭe hăĭ! Ĭa maĭ mînațĭ măĭ, hăĭ, hăĭ! V. și ha și heĭ.

hai1 i [At: ANON. CAR. / V: ~in / E: fo] 1 (Are) Imită un suspin. 2 (Are) Exprimă regretul. 3 (Are) Exprimă admirația. 4 Exprimă o interogație familiară. 5 (Exclamativ) Ba bine că nu! 6 Haide.

2) haĭ și (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HĂI interj. măi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hăi interj. – Se întrebuințează pentru a îndemna și mîna animalele. Creație spontană. Se folosește numai la boi, vaci și oi; pentru cai îi corespunde forma hi.Der. hăi, vb. (a îndemna animalele cu strigăte; a speria vînatul cu țipete); hăicăi, vb. (înv., a hăitui, a goni; a speria); hăit, s. n. (strigăt, îndemn); hăis (var. hăisa, hois(a), his), interj. (se folosește pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hăi (după Nandriș, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explică răspîndirea sa generalizată). Apare cu același sens în sb. ais, mag. hajsz, săs. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hăi (var. hîi), vb. (a apăsa; a se apleca; a se prăbuși), pare de asemenea creație expresivă, și este posibil să exprime aceeași intenție (DAR îl pune în legătură cu mag. hajlani „a se înclina”). Din aceeași rădăcină, cu l expresiv, provin hălăcăi, vb. (Bucov., a striga); hălăciugă (var. hălăgiucă), s. f. (hățiș care servește drept ascunzătoare vînatului, tufișuri, mărăciniș; păr încîlcit; hărmălaie), și hăciugă, s. f. (surcele), de la hăicăi, ca hălăciugă de la hălăcăi (Scriban îl derivă pe hălăciugă din rus. olačuga „colibă”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga „iarbă”, dar rezultatul acestui cuvînt sl. este halîngă, s. f. „bălării”, cf. DAR); hălăi, vb. (a se certa); halagea, s. f. (Munt., zgomot; larmă); hălălăi, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; hălălaie, s. f. (larmă, zarvă); halău, s. n. (ceartă, bătaie); hălălău, adj. (Munt., greoi, nedibaci); hălăloi, adj. (Trans., leneș, puturos); haladuda, s. f. (femeie murdară și neglijentă; femeie bondoacă); hălățugă, s. f. (femeie stricată); holcă, s. f. (larmă, zarvă, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explică prin sb. huka, și DAR prin rus. golka „rebeliune”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hăi, interj. – Termen de adresare. – Onomatopee (DEX, MDA).

Intrare: hăi (interj.)
hăi1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • hăi
hâăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
hâichi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
hâiti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hăiinterjecție

  • 1. regional Termen familiar cu care te adresezi cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fată hăi! ia dă tu flăcăului demîncatul ce i-am făcut. EMINESCU, N. 20. DLRLC
    • format_quote Copilă hăi! Florin nu-i de tine! ALECSANDRI, T. 906. DLRLC
    • format_quote Tată hăi, mă duc și eu. ȘEZ. II 154. DLRLC
  • 2. Strigăt cu care se îndeamnă sau cu care se mână boii și vacile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Amîndoi la drum pleca... Și mereu boii-ndemna: «Hăi Plevan, hăi Bourean, Giuncănași de-a lui Stoian!» ALECSANDRI, P. P. 98. DLRLC
    • format_quote repetat (Într-un refren popular) Mînați, măi, hăi, hăi! ALECSANDRI, P. P. 387. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.