2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÂRBUÍT, -Ă, hârbuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Prefăcut în hârburi; stricat, uzat, hodorogit. – V. hârbui.

HÂRBUÍT, -Ă, hârbuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Prefăcut în hârburi; stricat, uzat, hodorogit. – V. hârbui.

hârbuit2, ~ă a [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: hârbui] 1 Prefăcut în hârburi (2). 2 (Șfg) Stricat2. 3 (Reg) Învechit2. 4 (Șfg) Hodorogit2. 5 (D. oameni) Șubrezit2.

hârbuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hârbui] 1 Hârbuire (1). 2 Degradare. 3 Învechire. 4 Ruinare. 5-7 Hârbuire (5-7).

HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui.

HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui.

hârbui [At: ALECSANDRI, T. 1763 / Pzi: ~esc / E: hârb] 1-2 vtr A (se) preface în hârburi (2). 3-4 vtr A (se) strica. 5-6 vtr A (se) învechi. 7-8 vtr A (se) ruina. 9 vr (D. oameni) A-și pierde (din cauza bolii sau a bătrâneții) integritatea facultăților fizice și mentale. 10 vr (Reg; d. oameni) A-și face cu greu rost de ceva. 11 vr (Reg; d. oameni) A-și duce viața cu greu.

HÎRBUÍ, hîrbuiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la lucruri) A strica, a uza, a hodorogi. De ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Refl. Trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Zăbovi... ca să meremetisască corabia ca una ce să mai hîrbuisă. DRĂGHiCI, R. 29. ♦ Fig. (Familiar) A bate zdravăn pe cineva; a snopi în bătăi. Vin dacă vrei să te hîrbuiesc ca pe-o droșcă veche. ALECSANDRI, T. 593.

HÎRBUÍT, -Ă, hîrbuiți, -te, adj. Prefăcut în hîrburi; stricat, uzat, hodorogit, dărăpănat. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijire și părăginire. DAN, U. 134. Avea Stoica o trăsură veche, jerpelită, mare și hîrbuită. HOGAȘ, H. 64. Scoase din fundul unei lăzi hîrbuite și vechi o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21. [Clavirul] e cam vechi, cam hîrbuit. ALECSANDRI, T. 780. ◊ Fig. În lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hîrbuite. REBREANU, R. II 206. Căzu nenorocitul! Atît mai trebuia hîrbuitei lui vieți. VLAHUȚĂ, O. A. I 130.

A HÂRBUÍ ~iésc tranz. A face să se hârbuiască. /hârb + suf. ~ui

A SE HÂRBUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre obiecte casante) A se preface în hârburi; a se sparge. 2) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi șubrezindu-se; a se rablăgi. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se rablagi; a se ramoli; a se rebegi. /hârb + suf. ~ui

HÎRBUIT adj. (Mold.) Ciobit, spart. Scoice tăioase, hîrbuite. DOSOFTEI, VS. Etimologie: hîrlnii. Vezi și hîrb.

hârbuì v. a sparge, a disloca: carul meu l’ai hârbuit CR. [V. hârb].

hîrbuĭésc v. tr. (d. hîrb). Prefac în hîrburĭ. Stric, hodorogesc, deteriorez. V. refl. Mă deteriorez. Fig. Mă uzez de bătrîneță. – Și hribuĭesc (Mold.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hârbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârbuiésc, imperf. 3 sg. hârbuiá; conj. prez. 3 să hârbuiáscă

hârbuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârbuiésc imperf. 3 sg. hârbuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hârbuiáscă

hîrbui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hîrbuiesc, conj. hîrbuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂRBUÍT adj. v. degradat, deteriorat, învechit, stricat, uzat.

HÂRBUÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, strica, uza.

hîrbui vb. v. DEGRADA. DETERIORA. ÎNVECHI. STRICA. UZA.

hîrbuit adj. v. DEGRADAT. DETERIORAT. ÎNVECHIT. STRICAT. UZAT.

Intrare: hârbuit
hârbuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hârbuit
  • hârbuitul
  • hârbuitu‑
  • hârbui
  • hârbuita
plural
  • hârbuiți
  • hârbuiții
  • hârbuite
  • hârbuitele
genitiv-dativ singular
  • hârbuit
  • hârbuitului
  • hârbuite
  • hârbuitei
plural
  • hârbuiți
  • hârbuiților
  • hârbuite
  • hârbuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: hârbui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hârbui
  • hârbuire
  • hârbuit
  • hârbuitu‑
  • hârbuind
  • hârbuindu‑
singular plural
  • hârbuiește
  • hârbuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hârbuiesc
(să)
  • hârbuiesc
  • hârbuiam
  • hârbuii
  • hârbuisem
a II-a (tu)
  • hârbuiești
(să)
  • hârbuiești
  • hârbuiai
  • hârbuiși
  • hârbuiseși
a III-a (el, ea)
  • hârbuiește
(să)
  • hârbuiască
  • hârbuia
  • hârbui
  • hârbuise
plural I (noi)
  • hârbuim
(să)
  • hârbuim
  • hârbuiam
  • hârbuirăm
  • hârbuiserăm
  • hârbuisem
a II-a (voi)
  • hârbuiți
(să)
  • hârbuiți
  • hârbuiați
  • hârbuirăți
  • hârbuiserăți
  • hârbuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hârbuiesc
(să)
  • hârbuiască
  • hârbuiau
  • hârbui
  • hârbuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hârbuit

  • exemple
    • Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijire și părăginire. DAN, U. 134.
      surse: DLRLC
    • Avea Stoica o trăsură veche, jerpelită, mare și hîrbuită. HOGAȘ, H. 64.
      surse: DLRLC
    • Scoase din fundul unei lăzi hîrbuite și vechi o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21.
      surse: DLRLC
    • [Clavirul] e cam vechi, cam hîrbuit. ALECSANDRI, T. 780.
      surse: DLRLC
    • figurat În lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hîrbuite. REBREANU, R. II 206.
      surse: DLRLC
    • figurat Căzu nenorocitul! Atît mai trebuia hîrbuitei lui vieți. VLAHUȚĂ, O. A. I 130.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi hârbui
    surse: DEX '98 DEX '09

hârbui

  • 1. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica.
    exemple
    • De ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39.
      surse: DLRLC
    • Trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96.
      surse: DLRLC
    • Zăbovi... ca să meremetisască corabia ca una ce să mai hîrbuisă. DRĂGHiCI, R. 29.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Hârb + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09