3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

giuruire sf vz juruire1

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

ciurui3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~esc, cirui[1] / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.

  1. Neconcordanță de rădăcină. Probabil ciurui. — Ladislau Strifler

ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur. corectată

juruire sf [At: VARLAAM, C. 180 / V: (reg) giu~ / Pl: ~ri / E: jurui1] (Îrg) 1 Logodire. 2 Făgăduire de soț sau soție. 3 Călugărire. 4 Luare a unui angajament solemn în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 5 Promitere în mod solemn. 6 Legare prin jurământ (4). 7 Vrăjire.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

GIURUÍ, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învîrtească, a învolbura. Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181.

GIURUÍ, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învârtească; a învârteji, a învolbura. – Din giur (= jur).

A SE CIURUÍ se ciúruie intranz. A se găuri în mai multe locuri. Sacul s-a ciuruit. /ciur + suf. ~ui

A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui

JURUIRE s.f. (Mold.) Făgăduință. Și să apropie vreamea giuruirei ce să giurasă Dumnedzău lui Avram. AP. 1646, 20r; cf. VARLAAM. Etimologie: jurui. Vezi și jurui, juruință, juruit, juruită. Cf. făgadă, făgădaș, făgăduială, juruință, juruită.

ciuruì v. 1. a cerne cu ciurul; 2. a face găuri mari (de haine).

giuruì v. Mold. a făgădui (CR.). [V. jurui].

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciuruí1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciuruiáscă

ciuruí (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiáscă

ciurui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, conj. ciuruiască)

ciuruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

juruíre s.f. (înv.) făgăduință, promisiune.

arată toate definițiile

Intrare: ciurui (găuri, cerne)
ciurui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruiește
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiesc
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciuruiești
(să)
  • ciuruiești
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruiește
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruie
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
(să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
(să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
(să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
(să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giurui
  • giuruiseră
Intrare: giurui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
(să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
(să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
(să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
(să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giurui
  • giuruiseră
Intrare: juruire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruire
  • juruirea
plural
  • juruiri
  • juruirile
genitiv-dativ singular
  • juruiri
  • juruirii
plural
  • juruiri
  • juruirilor
vocativ singular
plural
giuruire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giuruire
  • giuruirea
plural
  • giuruiri
  • giuruirile
genitiv-dativ singular
  • giuruiri
  • giuruirii
plural
  • giuruiri
  • giuruirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciurui (găuri, cerne) giurui

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) găuri în mai multe locuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: găuri attach_file 5 exemple
    exemple
    • O incursie nemțească îl ciuruise în schije de granată. POPA, V. 340.
      surse: DLRLC
    • Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335.
      surse: DLRLC
    • Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554.
      surse: DLRLC
    • figurat Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71.
      surse: DLRLC
    • figurat Chipul lui stă alb, rece și liniștit, ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cerne sorta (vb.) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cărăușii descărcau grîul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27.
      surse: DLRLC
    • Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea rămînea. TEODORESCU, P. P. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ciur + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09

giurui juruire

etimologie:

  • giur (= jur).
    surse: DLRM

juruire giuruire

etimologie: