16 definiții pentru ciurui (1 ciuruiesc)

ciuruí1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răí1, ciorăí1 / Pzi: ~ésc, ciúrui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur.

ciuruí2 vi [At: LB / V: ~răí2, ciorăí2, cioroí2, giuruí / Pzi: ~ésc, ciuruí / E: ciur2] (Înv) A susura.

ciuruí3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~ésc, círui / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

ciuruí1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciuruiáscă

ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie

ciuruí (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiáscă

A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui

ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare].

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin [!] cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap.

ciurui, ciuruiesc v. t. (în sport) a înscrie multe goluri echipei adverse.

Intrare: ciurui (1 ciuruiesc)
ciurui (1 ciuruiesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciurui ciuruire ciuruit ciuruind singular plural
ciuruiește ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciuruiesc (să) ciuruiesc ciuruiam ciuruii ciuruisem
a II-a (tu) ciuruiești (să) ciuruiești ciuruiai ciuruiși ciuruiseși
a III-a (el, ea) ciuruiește (să) ciuruiască ciuruia ciurui ciuruise
plural I (noi) ciuruim (să) ciuruim ciuruiam ciuruirăm ciuruiserăm, ciuruisem*
a II-a (voi) ciuruiți (să) ciuruiți ciuruiați ciuruirăți ciuruiserăți, ciuruiseți*
a III-a (ei, ele) ciuruiesc (să) ciuruiască ciuruiau ciurui ciuruiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)