15 definiții pentru ciurui (găuri, cerne)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

ciurui3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~esc, cirui[1] / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.

  1. Neconcordanță de rădăcină. Probabil ciurui. — Ladislau Strifler

ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur. corectată

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui

A SE CIURUÍ se ciúruie intranz. A se găuri în mai multe locuri. Sacul s-a ciuruit. /ciur + suf. ~ui

ciuruì v. 1. a cerne cu ciurul; 2. a face găuri mari (de haine).

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ciurui1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, imperf. 3 sg. ciuruia; conj. prez. 3 să ciuruiască

ciuruí (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiáscă

ciurui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, conj. ciuruiască)

ciuruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ciurui, ciuruiesc v. t. (în sport) a înscrie multe goluri echipei adverse.

a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap.

Intrare: ciurui (găuri, cerne)
ciurui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruiește
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiesc
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciuruiești
(să)
  • ciuruiești
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruiește
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
(să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
(să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
(să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
(să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giurui
  • giuruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruie
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ciurui, ciuruiescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) găuri în mai multe locuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: găuri
    • format_quote O incursie nemțească îl ciuruise în schije de granată. POPA, V. 340. DLRLC
    • format_quote Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. DLRLC
    • format_quote Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. DLRLC
    • format_quote figurat Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. DLRLC
    • format_quote figurat Chipul lui stă alb, rece și liniștit, ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163. DLRLC
  • 2. tranzitiv A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cărăușii descărcau grîul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. DLRLC
    • format_quote Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. DLRLC
etimologie:
  • Ciur + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.