5 definiții pentru giurui
Explicative DEX
GIURUI, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învîrtească, a învolbura. Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181.
GIURUI, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învîrtească; a învîrteji, a învolbura. – Din giur (= jur).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
giuruì v. Mold. a făgădui (CR.). [V. jurui].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
❍JURUI, †GIURUI (-uesc) vb. tr. și refl.1 A făgădui: cîndu i-are dărui neștine vre-un dar... sau să-i giuruiască ceva (PRV-LP.) ¶ 2 Mold. Bucov. A făgădui în mod solemn: Văzînd că m’am pus rău cu mama, îi giuruesc eu că ce-am făcut, n’oiu mai face (CRG.); juruește-i ceriul și pămîntul, ca să-ți smomească pe nevasta d-tale (CRG.); copiii cu toții i-au juruit că s’or purta cît mai bine (SB.); s’au giuruit că, după ce va vini din războiul Perșilor, să dea pre creștini jidovilor să-i sfărîme (CANT.) [jura].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de bag25
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
giuruí, giuruiesc, v.t. (înv.) A jura, a făgădui: „...și cu toată voința me om dat și oam giuruit la sfănta beserică a Cuhnei...” (Socolan, 2005: 176). – Cf. jurui (DEX).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
| verb (VT408) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
giurui, giuruiescverb
-
- Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181. DLRLC
-
etimologie:
- giur (= jur). DLRM
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.