promisiune sf [At: ASACHI, S. L. II, 27 / V: (înv) ~sie / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr promission, lat promissio, -onis] 1 Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva pentru altcineva Si: făgăduială, (înv) promitere. 2 (Rar) Perspectivă promițătoare, favorabilă. 3 (Îvr) Jurământ.

PROMISIUNE, promisiuni, s. f. Asigurare, angajament de a face ceva; făgăduială. Promisiunile să nu rămînă vînt, ci să se transforme imediat în fapte. REBREANU, R. II 86. La mulți le-am șters lacrimile, dîndu-le sau despăgubiri, sau posturi, sau promisiuni, pe care le voi împlini. BOLINTINEANU, O. 440. Conchidem dar că și acest minister a pus sub salte promisiunile sale. ALECSANDRI, T. I 251.

PROMISIUNE s.f. Făgăduială. [Pron. -si-u-. / cf. fr. promission, lat. promissio].

PROMISIUNE s. f. făgăduială. ◊ perspectivă promițătoare. (< fr. promission, lat. promissio)

PROMISIUNE ~i f. Ceea ce promite să facă cineva; făgăduință. [Sil. -si-u-] /<fr. promission

promisiune f. 1. acțiunea de a promite; 2. îndatorire de a face ceva.

promisiúne f. (lat. promissio, -ónis. V. misiune). Acțiunea de a promite, făgăduĭală: șĭ-a ținut promisiunea.

promisie sf vz promisiune

promisiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. promisiunii; pl. promisiuni

promisiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. promisiunii; pl. promisiuni

promisiune s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. promisiunii; pl. promisiuni

promisiune (i-u)

PROMISIUNE s. v. angajament.

PROMISIUNE s. angajament, asigurare, cuvînt, făgăduială, făgăduință, legămînt, vorbă, (astăzi rar) parolă, (înv. și reg.) juruită, (reg.) făgadă, (Transilv.) făgădaș, (Mold.) juruință, (înv.) promitere, sfătuit, (turcism înv.) bacalîm. (Te rog să-ți respecți ~.)

PROMISIUNE. Subst. Promisiune, promitere, juruință (înv. și reg.), juruită (reg.), făgăduială, făgăduință, făgadă (reg.), făgădaș (reg.). Obligație, angajament, angajare, angajament solemn, legămînt (pop.), jurămînt, jur (pop.), cuvînt, cuvînt de onoare (de cinste); asigurare, încredințare, garantare. Om de cuvînt. Vb. A promite, a face promisiuni, a făgădui, a jurui (înv. și reg.), a da făgăduință, a da speranțe; a se angaja, a se îndatora, a se făgădui (înv.), a-și lua angajamentul, a se obliga, a-și lua obligația, a se lega (fig.), a-și da cuvîntul (de onoare); a da garanție, a garanta, a da asigurări, a făgădui marea cu sarea, a făgădui (a promite) cerul și pămîntul, a făgădui cîte în lună și în stele, a făgădui munți de aur, a făgădui luna de pe cer. A se ține de cuvînt, a-și ține cuvîntul, a se ține de promisiune. V. cinste, obligație, siguranță.

Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois (fr. „A promite e nobil, a se ține de promisiune e ceva burghez”) – În vreme ce nobilimea se mulțumea să facă promisiuni fără să le respecte, burghezia era interesată să le și onoreze. Este un proverb derivat din altul: promettre et tenir sont deux (a promite și a respecta promisiunea sînt două lucruri diferite). Adică: una-i a făgădui și-alta e a împlini. Se adresează, de obicei, persoanelor care nu-și onorează promisiunile, nu-și respectă cuvîntul dat. FOL.