13 definiții pentru promisiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROMISIÚNE, promisiuni, s. f. Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduială. [Pr.: -si-u-] – Din fr. promission.

PROMISIÚNE, promisiuni, s. f. Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduială. [Pr.: -si-u-] – Din fr. promission.

PROMISIÚNE, promisiuni, s. f. Asigurare, angajament de a face ceva; făgăduială. Promisiunile să nu rămină vînt, ci să se transforme imediat în fapte. REBREANU, R. II 86. La mulți le-am șters lacrimile, dîndu-le sau despăgubiri, sau posturi, sau promisiuni, pe care le voi împlini. BOLINTINEANU, O. 440. Conchidem dar că și acest minister a pus sub salte promisiunile sale. ALECSANDRI, T. I 251.

PROMISIÚNE s.f. Făgăduială. [Pron. -si-u-. / cf. fr. promission, lat. promissio].

PROMISIÚNE s. f. făgăduială. ◊ perspectivă promițătoare. (< fr. promission, lat. promissio)

PROMISIÚNE ~i f. Ceea ce promite să facă cineva; făgăduință. [Sil. -si-u-] /<fr. promission

promisiune f. 1. acțiunea de a promite; 2. îndatorire de a face ceva.

promisiúne f. (lat. promissio, -ónis. V. misiune). Acțiunea de a promite, făgăduĭală: șĭ-a ținut promisiunea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

promisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. promisiúnii; pl. promisiúni

promisiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. promisiúnii; pl. promisiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROMISIÚNE s. v. angajament.

PROMISIUNE s. angajament, asigurare, cuvînt, făgăduială, făgăduință, legămînt, vorbă, (astăzi rar) parolă, (înv. și reg.) juruită, (reg.) făgadă, (Transilv.) făgădaș, (Mold.) juruință, (înv.) promitere, sfătuit, (turcism înv.) bacalîm. (Te rog să-ți respecți ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROMISIUNE. Subst. Promisiune, promitere, juruință (înv. și reg.), juruită (reg.), făgăduială, făgăduință, făgadă (reg.), făgădaș (reg.). Obligație, angajament, angajare, angajament solemn, legămînt (pop.), jurămînt, jur (pop.), cuvînt, cuvînt de onoare (de cinste); asigurare, încredințare, garantare. Om de cuvînt. Vb. A promite, a face promisiuni, a făgădui, a jurui (înv. și reg.), a da făgăduință, a da speranțe; a se angaja, a se îndatora, a se făgădui (înv.), a-și lua angajamentul, a se obliga, a-și lua obligația, a se lega (fig.), a-și da cuvîntul (de onoare); a da garanție, a garanta, a da asigurări, a făgădui marea cu sarea, a făgădui (a promite) cerul și pămîntul, a făgădui cîte în lună și în stele, a făgădui munți de aur, a făgădui luna de pe cer. A se ține de cuvînt, a-și ține cuvîntul, a se ține de promisiune. V. cinste, obligație, siguranță.

Intrare: promisiune
promisiune substantiv feminin
  • silabație: -si-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • promisiune
  • promisiunea
plural
  • promisiuni
  • promisiunile
genitiv-dativ singular
  • promisiuni
  • promisiunii
plural
  • promisiuni
  • promisiunilor
vocativ singular
plural