domestici [At: MARIAN, O. II, 397 / V: (înv) dum~, ~stnici / Pzi: ~cesc / E: domestic] 1-2 vtrp (C.i. animale) A îmblânzi. 3-4 vtrp (C.i. pământ) A cultiva (1-3). 5-6 vtr (Fig) A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil.

DOMESTICI, domesticesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la un animal) A obișnui să trăiască pe lîngă casă; a îmblînzi. Ne spunea că... nu este cal pe care să nu-l domesticească. BOLINTINEANU, O. 429. ◊ Refl. pas. Se simțea neputincioasă ca un vultur cu aripile tăiate, domesticit de nevoie. CAMIL PETRESCU, N. 137.

DOMESTICI vb. IV. tr., refl. A (se) face domestic; a (se) îmblînzi. [Cf. fr. domestiquer].

DOMESTICI vb. tr., refl. a (se) face domestic; a (se) îmblânzi. (< fr. domestiquer)

A SE DOMESTICI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre animale) A deveni domestic. 2) fig. (despre persoane) A deveni mai liniștit sau mai sociabil. /Din domestic

A DOMESTICI ~esc tranz. 1) (animale sălbatice) A face domestic; a îmblânzi. 2) A face să se domesticească. /Din domestic

domesticì v. a face domestic, a îmblânzi.

domestec, ~ă a vz domestic

domestic, ~ă [At: PRAV. 61 / V: ~tec, (înv) ~stnic, dumestec, dumes~, (îvr) domne~, dumne~ / Pl: ~i, ~e / E: fr domestique, lat domestius] 1 a (D. animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2 sm (rar) f (Înv) Om civilizat. 3 a Care este specific vieții gospodărești. 4 a (Pex) Intim. 5 a (Pex) Privat. 6 a (D. pământ) Cultivat. 7 a (Reg; d. fân) Care crește pe lângă casă. 8 a (Reg; d. fân) De bună calitate. 9 (Înv) Obișnuit. 10 sm (Frr) Servitor.

domestnic, ~ă a vz domestic

domestnici v vz domestici

domnestic, ~ă a vz domestic

DOMESTIC, -Ă, domestici, -e, adj. 1. (Despre animale, în opoziție cu sălbatic) Care trăiește pe lîngă casă, de casă. O căprioară rătăcită între corcituri domestice. CAMIL PETRESCU, T. II 106. Manifestările zgomotoase cu care păsărimea domestică îl primi... umplură inima lui Vergea de o adevărată bucurie. MACEDONSKI, O. III 49. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic. EMINESCU, O. I 140. 2. (Despre preocupări, condiții de trai) Intim, privat, familial. Iatacul e cabinetul de lucru al lui Manolaș, un iatac subțire și sonor ca o ghitară și în care toate coardele mizeriei lui domestice răsună cu fidelitate. GALACTION, O. I 610. M-am dăruit cu totul unei cauze... care depășește orice preocupări domestice. CAMIL PETRESCU, T. I 296.

DOMESTIC, -Ă adj. 1. (Despre animale) Care trăiește lîngă casa omului; de casă. 2. (Despre ocupații, condiții de trai) De casă, familial. [Cf. fr. domestique, lat. domesticus].

DOMESTIC, -Ă adj. 1. (despre animale) care trăiește pe lângă casa omului. 2. (despre ocupații, condiții de trai) de casă, familial; (referitor la un interior de apartament) intim. (< fr. domestique, lat. domesticus)

DOMESTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care trăiește pe lângă casă, s-a deprins cu omul și este folosit în avantajul acestuia. 2) rar Care se referă la casă sau la gospodărie; casnic; gospodăresc. /<fr. domestique, lat. domesticus

domestic a. 1. privitor la casă, la familie: vieața domestică; 2. îmblânzit, care trăiește pe lângă casele oamenilor: animale domestice.

* doméstic, -ă adj. (lat. domesticus, d. domus, casă). De casă, casnic, de familie: animale domestice (saŭ de curte, de casă). Vechĭ dumesnic.

* domesticésc v. tr. (d. domestic). Fac domestic, îmblînzesc.

dumésnic, -éstnic și -estic, -ă adj. (lat. dǒmĕsticus, infl. și de vsl. domaštĭnĭ, domašĭnĭ, domestic). Vechĭ. Domestic. Fals domesnic la uniĭ autorĭ modernĭ.

domestici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticesc, 3 sg. domesticește, imperf. 1 domesticeam; conj. prez. 1 sg. să domesticesc, 3 să domesticească

domestici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticesc, imperf. 3 sg. domesticea; conj. prez. 3 să domesticească

domestici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticesc, imperf. 3 sg. domesticea; conj. prez. 3 sg. și pl. domesticească

domestic adj. m., pl. domestici; f. domestică, pl. domestice

domestic adj. m., pl. domestici; f. domestică, pl. domestice

domestic adj. m., pl. domestici; f. sg. domestică, pl. domestice

domestic.

domestici CADE consderă acest verb ca derivat romînesc de la domestic, iar pe acesta din urmă, ca neologism împrumutat, din franțuzește. La fel DLRM, TDRG, ca de obicei mai corect, introduce în discuție forma dumesnici, atestată în limba veche, alături de alte forme vechi ca dumestici etc. Mi se pare sigur că domestici nu e format direct pe baza neologismului domestic, deoarece ne-am aștepta în acest caz la a domestica (cf. fr. domestiquer, it. domesticare). În vremea cînd au fost introduse masiv elemente romanice occidentale, imensa majoritate a verbelor împrumutate în romînește au fost repartizate conjugării I. Verbul de conjugarea a IV-a domestici este fără îndoială romînesc, chiar și fără să facem apel la paralela sălbătici. El a circulat sub forma normală dumesnici, iar cînd a apărut neologismul domestic s-a produs numai o adaptare fonetică a verbului, astfel încît să dea impresia că e derivat de la cuvîntul nou. E interesant de constatat că la bază avem un cuvînt de origine latină (dumeastec < lat. domesticus), slavizat (dumesnic, sub influența v. sl. домашънъ, домаштънъ), ar derivatul lui, de tip slav, a fost apoi romanizat.

domestic (domestică), adj. – 1. (Despre animale) Care trăiește pe lîngă casă. – 2. Care este legat de casă. Lat. domesticus (sec. XIX). Este dublet neol. de la dume(t)nic, adj. dispărut (sec. XVII), și de la dumes(t)nic, adj. (domestic; blînd, liniștit; Bucov., fertil), care pare a fi rezultat al unei încrucișări cu sl. domaštinŭ (Cihac, II, 105; Pușcariu 556; Candrea-Dens., 522; REW 2732). – Der. domestici, vb. (a îmblînzi), din fr. domestiquer; dumesnici, vb. (a îmblînzi); dumes(t)nicie, s. f. (blîndețe); nedumes(t)nicie, (încăpățînare; posomoreală).

domestic (Biz.) (< gr. δομέστιϰος [domesticos]), denumirea celor doi conducători ai „corurilor” din strana* dreaptă și stângă, subordonați protopsaltului*. În sec. 18, d. din strana stângă a primit denumirea de lampadar* (λαμπαδάριος), fiind subordonat protopsaltului*, care preia în aceeași epocă, și funcția d. din strana dreaptă.

DOMESTICI vb. a îmblânzi, (înv.) a dumesnici, a supune. (A ~ un animal sălbatic.)

DOMESTICI vb. a îmblînzi, (înv.) a dumesnici, a supune. (A ~ un animal sălbatic.)

DOMESTIC adj. v. intern.

DOMESTIC adj. 1. (înv.) dumesnic. (Animal ~.) 2. v. casnic. 3. casnic, menajer. (Aparat de uz ~.) 4. v. intim.

domestic adj. v. INTERN.

DOMESTIC adj. 1. (înv.) dumesnic. (Animal ~.) 2. casnic, familial, gospodăresc. (Treburi ~.) 3. casnic, menajer. (Aparat de uz ~.) 4. intim, particular, personal, privat. (Relații ~.)

A domestici ≠ a sălbătici

Domestic ≠ sălbatic