3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

diáce nc vz zece

DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac.

DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.

diác sm [At: PO 11/15 / V: (înv) diiac / Pl: ~eci, ~áci / E: vsl диꙗкъ] 1 (Înv) Persoană care întocmea (și copia) actele în cancelaria domnească (îndeplinind funcția de subaltern al marelui logofăt) Si: grămătic, uricar. 2 (Pgn) Persoană care copia acte Si: copist. 3 (Înv) Slujbaș al visteriei din Țările Române, care întocmea acte, redacta petiții, rezolva diverse treburi administrative. 4 (Spc) Om de cultură. 5 (Îrg) Cărturar. 6 (Îrg) Intelectual. 7 (Îrg) Student. 8 (Îrg) Scriitor. 9 (Pop; îvr) Dascăl cântăreț (la biserică). 10 (Ban) Copil care însoțește preotul în diferite procesiuni religioase. 11 Cântăreț în corul bisericii. 12 (Reg) Snop care este așezat în vârful clăii. 13 (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă.

DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac.[1]

  1. În original, accentul este (probabil incorect): DÍAC2. cata

DIÁC1, dieci, s. m. 1. Scriitor de cancelarie și slujbaș al vistieriei din țările române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.

DIÁC, dieci, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Scriitor de cancelarie; grămătic, uricar, logofețel; p. ext. copist. Tomșa se liniștise și în cort un diac scria, după cuvîntul lui, porunci ținuturilor. SADOVEANU, O. VII 24. De pe la de-alde Chiosea ieșeau dieci de vistierie și calemgii. GHICA, S. A. 72. ♦ (Învechit) Om cu știință de carte; cărturar, învățat. 2. (Transilv., popular) Cîntăreț bisericesc. În ușa bisericii, Unde cîntă diecii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. – Pronunțat: di-ac.Pl. și: diaci (IBRĂILEANU, SP. CR. 34).

DIÁC diéci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească, însărcinat cu scrierea uricelor; uricar; grămătic. 2) Persoană care conduce un cor bisericesc. [Sil. di-ac] /<sl. dijaku

diac m. 1. od., scriitor de cancelarie, logofăt: dieci de vistierie; 2. azi, cântăreț la biserică: la ușa bisericii unde cântă diecii POP. [Slav. DIĬAKU, diacon, de unde logofăt, ecleziasticii fiind unicii reprezentanți ai culturei în vremile trecute (cf. fr. clerc, popesc, învățat, scriitor)].

diác m., pl diecĭ (vsl. diĭakŭ, d. mgr. diákos și diákonos, diacon; ung. deák. Cp. cu dascăl și cu fr. clerc, copist, d. lat. cléricus, cleric). Vechĭ. Psalt, cîntăreț bisericesc. Cărturar, intelectual, scriitor. Student.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce

diác1 (grămătic, cântăreț bisericesc) s. m., pl. diéci

diác s. m. (sil. di-ac), pl. diéci

diác s. n. (sil. di-ac), pl. diáce (sil. di-a-ce)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIÁC s. v. cărturar, erudit, învățat, savant.

DIÁC s. 1. (IST.) grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din țările române.) 2. v. dascăl.

diac s. v. CĂRTURAR. ERUDIT. ÎNVĂȚAT. SAVANT.

DIAC s. 1. (IST.) grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din țările române.) 2. (BIS.) cîntăreț, dascăl, paracliser, psalt, țîrcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

diác (diaci), s. m.1. (Înv., Trans.) Cîntăreț bisericesc. – 2. Scriitor de cancelarie, copist. – 3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. – Mr. δiac, megl. diac. Ngr. διάϰος (Murnu 17), în principal prin intermediul sl. dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw. Elem., 21; cf. Vasmer Gr., 52); cf. diacon. Pl. mold. dieci.Der. dieciță, s. f. (nevastă de diac, cîntăreț).

arată toate definițiile

Intrare: diace
diace
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: diac (diodă)
diac3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diac
  • diacul
  • diacu‑
plural
  • diace
  • diacele
genitiv-dativ singular
  • diac
  • diacului
plural
  • diace
  • diacelor
vocativ singular
plural
Intrare: diac (persoană)
substantiv masculin (M39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diac
  • diacul
  • diacu‑
plural
  • dieci
  • diecii
genitiv-dativ singular
  • diac
  • diacului
plural
  • dieci
  • diecilor
vocativ singular
  • diacule
  • diece
plural
  • diecilor
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DLRLC, DER
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diac
  • diacul
  • diacu‑
plural
  • diaci
  • diacii
genitiv-dativ singular
  • diac
  • diacului
plural
  • diaci
  • diacilor
vocativ singular
  • diacule
  • diace
plural
  • diacilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diac (diodă)

  • 1. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

diac (persoană)

etimologie: