DIAC¹, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.

diac sm [At: PO 11/15 / V: (înv) diiac / Pl: ~eci, ~aci / E: vsl диꙗкъ] 1 (Înv) Persoană care întocmea (și copia) actele în cancelaria domnească (îndeplinind funcția de subaltern al marelui logofăt) Si: grămătic, uricar. 2 (Pgn) Persoană care copia acte Si: copist. 3 (Înv) Slujbaș al visteriei din Țările Române, care întocmea acte, redacta petiții, rezolva diverse treburi administrative. 4 (Spc) Om de cultură. 5 (Îrg) Cărturar. 6 (Îrg) Intelectual. 7 (Îrg) Student. 8 (Îrg) Scriitor. 9 (Pop; îvr) Dascăl cântăreț (la biserică). 10 (Ban) Copil care însoțește preotul în diferite procesiuni religioase. 11 Cântăreț în corul bisericii. 12 (Reg) Snop care este așezat în vârful clăii. 13 (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă.

DIAC¹, dieci, s. m. 1. Scriitor de cancelarie și slujbaș al vistieriei din țările române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.

DIAC, dieci, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Scriitor de cancelarie; grămătic, uricar, logofețel; p. ext. copist. Tomșa se liniștise și în cort un diac scria, după cuvîntul lui, porunci ținuturilor. SADOVEANU, O. VII 24. De pe la de-alde Chiosea ieșeau dieci de vistierie și calemgii. GHICA, S. A. 72. ♦ (Învechit) Om cu știință de carte; cărturar, învățat. 2. (Transilv., popular) Cîntăreț bisericesc. În ușa bisericii, Unde cîntă diecii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. – Pronunțat: di-ac. – Pl. și: diaci (IBRĂILEANU, SP. CR. 34).

DIAC dieci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească, însărcinat cu scrierea uricelor; uricar; grămătic. 2) Persoană care conduce un cor bisericesc. [Sil. di-ac] /<sl. dijaku

diac m. 1. od., scriitor de cancelarie, logofăt: dieci de vistierie; 2. azi, cântăreț la biserică: la ușa bisericii unde cântă diecii POP. [Slav. DIĬAKU, diacon, de unde logofăt, ecleziasticii fiind unicii reprezentanți ai culturei în vremile trecute (cf. fr. clerc, popesc, învățat, scriitor)].

diác m., pl diecĭ (vsl. diĭakŭ, d. mgr. diákos și diákonos, diacon; ung. deák. Cp. cu dascăl și cu fr. clerc, copist, d. lat. cléricus, cleric). Vechĭ. Psalt, cîntăreț bisericesc. Cărturar, intelectual, scriitor. Student.

diiac sm vz diac modificată

diac² (grămătic, cântăreț bisericesc) s. m., pl. dieci

diac¹ (grămătic, cântăreț bisericesc) s. m., pl. dieci

diac s. m. (sil. di-ac), pl. dieci

diac, -ieci.

DIAC s. v. cărturar, erudit, învățat, savant.

DIAC s. 1. (IST.) grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din țările române.) 2. v. dascăl.

DIAC s. 1. (IST.) grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din țările române.) 2. (BIS.) cîntăreț, dascăl, paracliser, psalt, țîrcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

diac s. v. CĂRTURAR. ERUDIT. ÎNVĂȚAT. SAVANT.

diac (diaci), s. m. – 1. (Înv., Trans.) Cîntăreț bisericesc. – 2. Scriitor de cancelarie, copist. – 3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. – Mr. δiac, megl. diac. Ngr. διάϰος (Murnu 17), în principal prin intermediul sl. dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw. Elem., 21; cf. Vasmer Gr., 52); cf. diacon. Pl. mold. dieci. – Der. dieciță, s. f. (nevastă de diac, cîntăreț).

diac, dieci, s.n. – 1. Cântăreț bisericesc. 2. Student, școlar. ♦ (onom.) Diac, Diaconescu, Diaconiță, Diaconu, nume de familie (82 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Deac, nume de familie frecvent în loc. Bogdan Vodă (1.088 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din vsl. dijakǔ „diacon” (Șăineanu, Scriban, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < gr. diakos și diakonos (Scriban).

diac, dieci, s.n. – 1. Cântăreț bisericesc. 2. Student, școlar. – Din sl. dijaku.