2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.

DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

dărâmá [At: DA ms / V: (reg) ~rmá / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.

dărâmare sf [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~mări / E: dărâma] 1 Culcare la pământ Si: dărâmat1 (1), doborâre. 2 (Fig) Distrugere. 3 Prăbușire. 4 Ruinare. 5 Demolare a unei clădiri (vechi) Si: dărâmat1 (5). 6 (Rar) Rupere a ramurilor, a frunzelor dintr-un copac Si: dărâmat1 (6).

DĂRÎMÁ, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.

DĂRÎMÁRE, dărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărîma; doborîre, nimicire, distrugere. Acum trei ani am cerut eu dărîmarea Bastiliei. CAMIL PETRESCU, T. II 366. Se vede un turn negru-n dărîmare. NEGRUZZI, S. II 84. – Variantă: (regional) dărmáre s. f.

A SE DĂRÂMÁ pers. 3 se dărâmă intranz. 1) (despre construcții) A se deteriora, căzând la pământ (sub acțiunea anumitor factori dăunători); a se distruge; a se ruina. 2) (despre terenuri, maluri) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se ponorî. /<lat. deramare

A DĂRÂMÁ dărâm tranz. A face să se dărâme. /<lat. deramare

dărâmà v. 1. a da jos, a face să cază bucată cu bucată: a dărâma o casă; 2. fig. a strica, a ruina: a dărâmat pe mulți oameni. [Lat. *DERAMARE (din RAMUS, cracă), a da jos ramurile unui arbore: termen horticol generalizat în limbă (cf. dărâmătură, care a conservat în parte sensul primitiv)].

dărmà v. (poetic) a dărâma: se darmă munți, cetatea se darmă AL.

darm, a dărmá V. dărîm.

dărî́m și dărám, a -îmá și (ob.) -ămá v. tr. (lat. *de-rámo, -áre, a da jos ramurile, d. râmus, ramură. Formele cu acc. pe tulpină aŭ a orĭ î, iar cele-lalte ă, rar î. Cp. cu fărîm). Daŭ jos ramurile: am cules nucile fără să dărîm nucu. Dobor, daŭ jos distrugînd (vorbind de zidurĭ și de alte construcțiuni): a dărăma casa, zidu, podu. Dobor, răpun, trîntesc: sacu mă dărăma de greu ce e. Fig. Înving pin uneltirĭ: a dărăma un adversar politic. – Rar și lit. darm, a dărma (nord), ca sfarm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 dărấme

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

arată toate definițiile

Intrare: dărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărâma
  • dărâmare
  • dărâmat
  • dărâmatu‑
  • dărâmând
  • dărâmându‑
singular plural
  • dărâ
  • dărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărâm
(să)
  • dărâm
  • dărâmam
  • dărâmai
  • dărâmasem
a II-a (tu)
  • dărâmi
(să)
  • dărâmi
  • dărâmai
  • dărâmași
  • dărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâma
  • dărâmă
  • dărâmase
plural I (noi)
  • dărâmăm
(să)
  • dărâmăm
  • dărâmam
  • dărâmarăm
  • dărâmaserăm
  • dărâmasem
a II-a (voi)
  • dărâmați
(să)
  • dărâmați
  • dărâmați
  • dărâmarăți
  • dărâmaserăți
  • dărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâmau
  • dărâma
  • dărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărma
  • dărmare
  • dărmat
  • dărmatu‑
  • dărmând
  • dărmându‑
singular plural
  • darmă
  • dărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărm
(să)
  • dărm
  • dărmam
  • dărmai
  • dărmasem
a II-a (tu)
  • dărmi
(să)
  • dărmi
  • dărmai
  • dărmași
  • dărmaseși
a III-a (el, ea)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărma
  • dărmă
  • dărmase
plural I (noi)
  • dărmăm
(să)
  • dărmăm
  • dărmam
  • dărmarăm
  • dărmaserăm
  • dărmasem
a II-a (voi)
  • dărmați
(să)
  • dărmați
  • dărmați
  • dărmarăți
  • dărmaserăți
  • dărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărmau
  • dărma
  • dărmaseră
Intrare: dărâmare
dărâmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărâmare
  • dărâmarea
plural
  • dărâmări
  • dărâmările
genitiv-dativ singular
  • dărâmări
  • dărâmării
plural
  • dărâmări
  • dărâmărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărmare
  • dărmarea
plural
  • dărmări
  • dărmările
genitiv-dativ singular
  • dărmări
  • dărmării
plural
  • dărmări
  • dărmărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dărâma dărma

  • 1. A culca la pământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: doborî poligni 5 exemple
    exemple
    • Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60.
      surse: DLRLC
    • Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118.
      surse: DLRLC
    • Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70.
      surse: DLRLC
    • figurat Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160.
      surse: DLRLC
    • pasiv Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna.
      exemple
      • În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115.
        surse: DLRLC
      • Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546.
        surse: DLRLC
      • poetic Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41.
        surse: DLRLC
    • 1.3. A demola o clădire (veche).
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: demola
      • diferențiere A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A cădea la pământ, a se prăbuși; a se răsturna.
    exemple
    • Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212.
      surse: DLRLC
    • Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38.
      surse: DLRLC
  • 3. rar A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rupe tăia
    • 3.1. prin extensiune A distruge un copac (rupându-i ramurile, frunzele).
      surse: DLRLC
    • 3.2. regional A cosi iarbă, cereale etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cosi

etimologie:

dărâmare dărmare

etimologie:

  • vezi dărâma
    surse: DEX '98 DEX '09