2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

dărâmare sf [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~mări / E: dărâma] 1 Culcare la pământ Si: dărâmat1 (1), doborâre. 2 (Fig) Distrugere. 3 Prăbușire. 4 Ruinare. 5 Demolare a unei clădiri (vechi) Si: dărâmat1 (5). 6 (Rar) Rupere a ramurilor, a frunzelor dintr-un copac Si: dărâmat1 (6).

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări

DĂRÂMÁRE s. 1. v. demolare. 2. v. prăbușire. 3. v. cădere. 4. v. doborâre.

dărâmá [At: DA ms / V: (reg) ~rmá / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DĂRÎMÁ, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.

DĂRÎMÁRE, dărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărîma; doborîre, nimicire, distrugere. Acum trei ani am cerut eu dărîmarea Bastiliei. CAMIL PETRESCU, T. II 366. Se vede un turn negru-n dărîmare. NEGRUZZI, S. II 84. – Variantă: (regional) dărmáre s. f.

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 dărấme

dărâmá vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 sg. și pl. dărâmă, 1 pl. dărâmăm, conj. prez. 3 sg. și pl. dărâme

arată toate definițiile

Intrare: dărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărâma
  • dărâmare
  • dărâmat
  • dărâmatu‑
  • dărâmând
  • dărâmându‑
singular plural
  • dărâ
  • dărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărâm
(să)
  • dărâm
  • dărâmam
  • dărâmai
  • dărâmasem
a II-a (tu)
  • dărâmi
(să)
  • dărâmi
  • dărâmai
  • dărâmași
  • dărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâma
  • dărâmă
  • dărâmase
plural I (noi)
  • dărâmăm
(să)
  • dărâmăm
  • dărâmam
  • dărâmarăm
  • dărâmaserăm
  • dărâmasem
a II-a (voi)
  • dărâmați
(să)
  • dărâmați
  • dărâmați
  • dărâmarăți
  • dărâmaserăți
  • dărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâmau
  • dărâma
  • dărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărma
  • dărmare
  • dărmat
  • dărmatu‑
  • dărmând
  • dărmându‑
singular plural
  • darmă
  • dărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărm
(să)
  • dărm
  • dărmam
  • dărmai
  • dărmasem
a II-a (tu)
  • dărmi
(să)
  • dărmi
  • dărmai
  • dărmași
  • dărmaseși
a III-a (el, ea)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărma
  • dărmă
  • dărmase
plural I (noi)
  • dărmăm
(să)
  • dărmăm
  • dărmam
  • dărmarăm
  • dărmaserăm
  • dărmasem
a II-a (voi)
  • dărmați
(să)
  • dărmați
  • dărmați
  • dărmarăți
  • dărmaserăți
  • dărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărmau
  • dărma
  • dărmaseră
Intrare: dărâmare
dărâmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărâmare
  • dărâmarea
plural
  • dărâmări
  • dărâmările
genitiv-dativ singular
  • dărâmări
  • dărâmării
plural
  • dărâmări
  • dărâmărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărmare
  • dărmarea
plural
  • dărmări
  • dărmările
genitiv-dativ singular
  • dărmări
  • dărmării
plural
  • dărmări
  • dărmărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)