2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dărâmáre sf [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~mắri / E: dărâma] 1 Culcare la pământ Si: dărâmat1 (1), doborâre. 2 (Fig) Distrugere. 3 Prăbușire. 4 Ruinare. 5 Demolare a unei clădiri (vechi) Si: dărâmat1 (5). 6 (Rar) Rupere a ramurilor, a frunzelor dintr-un copac Si: dărâmat1 (6).

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări

DĂRÂMÁRE s. 1. v. demolare. 2. v. prăbușire. 3. v. cădere. 4. v. doborâre.

dărâmá [At: DA ms / V: (reg) ~rmá / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DĂRÎMÁ, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.

DĂRÎMÁRE, dărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărîma; doborîre, nimicire, distrugere. Acum trei ani am cerut eu dărîmarea Bastiliei. CAMIL PETRESCU, T. II 366. Se vede un turn negru-n dărîmare. NEGRUZZI, S. II 84. – Variantă: (regional) dărmáre s. f.

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 dărấme

dărâmá vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 sg. și pl. dărâmă, 1 pl. dărâmăm, conj. prez. 3 sg. și pl. dărâme

Intrare: dărâma
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dărâma dărâmare dărâmat dărâmând singular plural
dărâ dărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dărâm (să) dărâm dărâmam dărâmai dărâmasem
a II-a (tu) dărâmi (să) dărâmi dărâmai dărâmași dărâmaseși
a III-a (el, ea) dărâ (să) dărâme dărâma dărâmă dărâmase
plural I (noi) dărâmăm (să) dărâmăm dărâmam dărâmarăm dărâmaserăm, dărâmasem*
a II-a (voi) dărâmați (să) dărâmați dărâmați dărâmarăți dărâmaserăți, dărâmaseți*
a III-a (ei, ele) dărâ (să) dărâme dărâmau dărâma dărâmaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dărma dărmare dărmat dărmând singular plural
darmă dărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dărm (să) dărm dărmam dărmai dărmasem
a II-a (tu) dărmi (să) dărmi dărmai dărmași dărmaseși
a III-a (el, ea) darmă (să) darme, dărme* dărma dărmă dărmase
plural I (noi) dărmăm (să) dărmăm dărmam dărmarăm dărmaserăm, dărmasem*
a II-a (voi) dărmați (să) dărmați dărmați dărmarăți dărmaserăți, dărmaseți*
a III-a (ei, ele) darmă (să) darme, dărme* dărmau dărma dărmaseră
Intrare: dărâmare
dărâmare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dărâmare dărâmarea
plural dărâmări dărâmările
genitiv-dativ singular dărâmări dărâmării
plural dărâmări dărâmărilor
vocativ singular
plural
dărmare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dărmare dărmarea
plural dărmări dărmările
genitiv-dativ singular dărmări dărmării
plural dărmări dărmărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)