CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

cuc¹ sm [At: (a. 1640) GCR I 91 / Pl: cuci / E: ml cu(c)us] 1 (Om) Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuibul altor păsări (Cuculus canorus). 2 (Pop; gmț; îe) Bată-l ~u! Bată-l norocul. 3 (Pop; în blesteme; îe) N-ai mai auzi ~u! De-ai muri până-n primăvară. 4 (Pop; îe) A fi îmbrăcată ca ~u-n pene A fi frumos îmbrăcată. 5 (Pop; îe) A auzi-n gură ca ~u A fi surd. 6 (Reg; îe) A sta ca ~ul pe cracă A fi gata de plecare. 7 (Reg; fig; îae) A fi gata să moară. 8 (Pop; îe) A fi sărac ca ~u A fi foarte sărac. 9 (Îs) Lapte de ~ Ceva imposibil. 10 (Pop; îe) A-i cânta ~ul (în față sau în dreapta) A avea noroc. 11 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în pungă A fi sărac. 12 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în casă A rămâne singur. 13 (Pop; îe) A avea casa ~ului A nu avea nici un adăpost. 14 (Reg; îe) A avea mila ~ului A fi fără părinți. 15 (Îe) A fi al ~ului A fi al dracului. 16-17 (Pop; îe) (A avea) cap de ~ (A fi) prost. 18 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii asemănător cu „de-a ascunselea”. 19 (Îla) A fi (sau a rămâne) (singur) ~ A fi (sau a rămâne) foarte singur. 20 (Fig) Fără rude. 21 (Îlav) Cât (sau până-i) ~ul Niciodată. 22 (Îe) A if sau a (se) face ~ de beat A fi beat peste măsură. 23 (Pop; îe) (A umbla) de flori de ~ A umbla fără rost. 24 (Îs) Ceasornic cu ~ Ceasornic de perete care indică fiecare oră sau jumătate de oră prin apariția unei figurine ca un cuc (1) și sunete asemănătoare celor ale cucului. 25 (Mol; Buc; irn; îc) ~-armenesc Pupăză (Upupa epops). 26 (Reg; îc) ~-de-iarnă Cioară (Corvus). 27 (Bot; reg) Stupitul (mărgică sau glasul) ~ului Plantă cu flori de culoare roșcată sau liliachie, care crește în locuri umede (Cardamine pratensis). 28 (Bot; reg) Lalea (Tulipa gesperiana). 29 (Bot; reg) Burete șerpesc (Lepiata procera). 30 (Bot; reg) Bureți pestriți (Anumita muscaria). 31 (Reg) Dans popular obișnuit la nunți. 32 (Fam; în limbajul soldaților) Emblemă de pe bonetă.

cuc² av [At: SLAVICI, N. I, 173 / V: ~ca / E: mg kukra] (Înv) 1 (Îe) A sări ~ A sări în sus. 2 (La jocuri de copii; îe) A bate (sau a face cu) mingea ~ A azvârli pietre sau o minge drept în sus. 3 (La jocuri de copii; îe) A prinde mingea din ~ A prinde mingea din zbor. 4 (Îcs) De-a "ii Joc de copii în care unul aruncă mingea și toți ceilalți încearcă să o prindă din zbor.

cuc³ sn [At: VICIU, GL. / Pl: cuci / E: ger Kuchen] (Reg) 1 Plăcintă. 2 Sângerete afumat.

cuc⁴ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: bg кук] (Reg) Capăt de jos al unui scoc prin care se coboară lemnele de foc Si: săritoare.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUC², cuci, s. m. (În jocurile de copii) Lovitură cu mingea în înălțime (în direcție verticală). A da un cuc. A prinde mingea din cuc. ◊ De-a mingea-n cuc = numele unui joc cu mingea. ◊ (Adverbial în expr.) A bate mingea cuc = a azvîrli mingea cu putere, drept în sus. (Despre oameni) A sări cuc = a sări în sus. Cînd auzea că Huțu are să învețe latinește... îi venea să sară cuc de bucurie. SLAVICI, O. I 87.

CUC¹, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare din ordinul agățătoarelor, cu penele de culoare cenușie, cu coada lată și răsfirată, cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate; trăiește singuratică și nu-și clocește singură ouăle, ci le depune în cuiburi străine (Cuculus canorus). Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. Un cuc cu glasul sever și mecanic își chema perechea în răstimpuri. C. PETRESCU, S. 142. Își aținti urechile... și auzi glasul de cuc. BUJOR, S. 46. (Familiar, eufemistic, în imprecații) Bată-te cucul, mangositule. ALECSANDRI, T. II 179. Ceas cu cuc = ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fiecare ceas (sfert sau jumătate de ceas și la 45’). imită cîntecul cucului; fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc v. floare. ◊ (Adverbial, adesea determinînd pe «singur») Fără rude și fără prieteni, străin, izolat. Se duce pe ici în colo, lăsîndu-mă cuc în mijlocul unei lumi streine. HOGAȘ, DR. II 138. Bietul băiet se văzu străin cuc în mijlocul unei păduri. POPESCU, B. IV 35. Ședeau singuri-singurei cuc și le țiuia urechile de urît. CREANGĂ, P. 35. 2. Compuse: (Bot.) ciuboțica cucului v. ciuboțică; laptele-cucului v. lapte; limba-cucului v. limbă.

CUC cuci m. Pasăre migratoare cu penele cenușii, având coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ◊ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din față se spune despre cineva care prosperă. Așa are să-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucus

cuc m. pasăre din ordinul cățărătoarelor cu pene închise, își depune ouăle în cuibul, altor păsări și petrece iarna în țările calde: a cânta cuiva cucul, a avea noroc (cântarea cucului e de bun augur Când vine înaintea sau la dreapta cuiva); cuc armenesc, Mold;, TR. pupăză (numită astfel din cauza murdăriei sale): iar vrei să te spurce cucul armenesc? Cr. ║ adv. 1. cu totul singur: șade cuc în căsă; cât cucul, niciodată; a se face cuc, a se îmbăta; de flori de cuc, în zadar: 2. în sbor: a prinde mingea în cuc. ║ de-a cucul, varietate a jocului dea-ascunsele, în care copiii imită cântarea cucului. [Lat. CUCCUS].

cuc m. (lat. cŭcus, cuccus [cúcŭlus și cŭcúlus], it. cucco, fr. coucou, sp. pg cuco, cuc). O pasăre agățătoare ĭnsectivoră care strigă „cúcu-cúcu”, de unde-ĭ și vine numele. Cuc armenesc (Iron.), pupăză. A-țĭ cînta cucu’n față, a ți se prezice ceva bun. Singur cuc, absolut singur. A trăi ca un cuc, izolat fără familie (căcĭ se crede că femeĭa cuculuĭ își depune oŭăle în cuĭbu altor păsărĭ). Beat cuc, beat criță, beat mort. E cuc de beat, de înamorat, e foarte beat, foarte înamorat. De florile cuculuĭ, de florile măruluĭ, fără folos, în zadar: a munci de florile cuculuĭ. Cît cucu, cît e cucu (Rar), nicĭ-odată, cît e hău. Ceasornic cu cucu (adică „cu strigătu de cucu”, un fel de ceasornic mural care, cînd se împlinesc orele, strigă „cucu”).

CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică.

LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

MĂZĂRÍCHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) plantă agățătoare cu frunze perechi, terminate cu un cârcel, și cu flori roșii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vârf țepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) plantă cu tulpina înaltă acoperită cu perișori și cu flori de culoare violetă (Vicia villosa); e) plantă cu frunzele compuse și cu florile de culoare albă (Vicia pannonica); f) bob¹. ◊ Compus: măzăriche-neagră sau măzărichea-cucului = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de bobițe de zăpadă sau de gheață, care cade în timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoză. [Var.: (reg.) măzeríche s. f.] – Din mazăre.

ciuboțică sf [At: DA / V: (reg) ciob~ / Pl: ~ici / E: ciubotă + -ică] 1-2 (Reg) Cizmuliță (de damă) Si: (reg) ciuboțea (1-2). 3-4 (Reg) Gheată (de damă) Si: (reg) ciuboțea (3-4). 5 (Îc) ~ca-cucului Planta erbacee Primula officinalis, cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă. 6 (Îc) ~ca-ursului Planta erbacee Cortusa matthioli, cu frunze lobate și cu flori purpurii.

miere sfs [At: PSALT. HUR. 7077 / G-D: ~rii, ~i / E: ml mel, -is] 1 (Urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine sau alte himenoptere din nectarul florilor. 2 (Fam; d. oameni; îla) De ~ Foarte bun. 3 (Pop; îe) A da de ~ sau a-i pica (cuiva) ~-n păsat Se zice despre cineva care are un noroc neașteptat. 4 (Pop; îae) Se zice despre cineva căruia îi merge foarte bine. 5 (Pop; îe) A-i curge numai ~ Exprimă hărnicia cuiva, care îi aduce acestuia belșug. 6 (Pop; îe) A înota în ~ A fi foarte bogat. 7 (Îe) Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) ~ (și tot nu...) Exprimă hotărârea nestrămutată de a respinge o propunere sau o situație, oricâte avantaje aparente ar prezenta. 8 (Pop; îe) A fi cu limba fagur de ~ A vorbi foarte frumos, elocvent. 9 (Pop; îe) A unge (pe cineva) (la inimă) cu ~ A spune cuiva lucruri plăcute. 10 (Pop; îe) S-a făcut agurida ~ S-au împăcat cei învrăjbiți.(Pop; îe) în buze (sau gură) ~ și în inimă fiere (sau otravă) sau în față ~ și în dos fiere Exprimă fățărnicia și viclenia cuiva. 12 (Pop; îe) A ascunde un ac în ~ A ascunde un gând rău într-un sfat dat cu blândețe. 13 (Pop; îae) A face intrigi. 14 (Rar; îe) A-i tăia (cuiva) cuvântul cu ~ A întrerupe pe cineva din vorbire, spre a-l ajuta. 15 (Reg; îe) A da bani pe ~ A mustra. 16 (Reg, îae) A batjocori. 17 (Reg, îae) A bate. 18 (Pop; îe) A se face ~ de găleată sau a se lipi ca ~a de găleată A se supune cuiva orbește. 19 (Pop; îe) A fi bun (sau dulce) ca ~a câinelui A fi răutăcios. 20 (îae) A fi sâcâitor. 21 (Pop; îe) A avea ~ de șarpe la inimă A fi rău. 22 (Îs) ~ de trandafir (sau ~ rozată) Substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă, și folosită ca medicament Si: miericică (2). 23 (Îs) Lună (sau, rar, săptămână) de ~ Cea dintâi lună sau săptămână de după căsătorie. 24 Nectar al florilor. 25 (Reg) Zahăr. 26 (Reg; îs) ~ galbenă (sau de tuse) Zahăr candel. 27 (Reg; îs) ~ de baraboi (sau de picioci, de napi) Zahăr de cartofi. 28 (Reg; îs) ~ neagră (sau de urs, a ursului) Zahăr negru. 29 (Reg) Bomboane. 30 (Trs; Ban, șîs ~ de prune) Magiun. 31 (Ban, Dob) Marmeladă. 32 (Ban) Dulceață. 33 (Reg, îc) ~a-mâței Clei de cireș sau de prun. 34 (Reg, îc) ~-de-camfor Camfor. 35 (îc) ~a-ursului Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre Si: plămânare, (îvr) plămânărică (Pulmonaria mollissima). 36 (Bot; îae) Cuscrișor (Pulmonaria rubra). 37 (îae) Arbore înalt din familia urticaceelor cu fructe mici rotunde (Celtis australis). 38 (Bot; îae) Garoafa (Dianthus caryophyllus). 39 (Bot; îae) Roiniță (Melissici offîcinalis). 40 (Bot; îae) Dumbravnic (Melittis melissoplyllum). 41 (Bot; îae) Urzică moartă (Lamium maculatum). 42 (Bot; îae) Barba-ursului (Equisetum arvense). 43 (Bot; îae) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 44 (Bot; îae) Omag. 45 (Bot; îae) Jale (Salvia offîcinalis). 46 (Bot; îc) ~a-cucului (Melandryum album).

CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Mold.) Gheată. Era băiatul Dragomanului încălțat în niște ciuboțele domnești. CAMILAR, N. I 20. 2. Compus: ciuboțica-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene mirositoare, care crește prin livezi și poieni (Primula officinalis). Aci era un cîmp unde m-am jucat eu cînd eram copil și culegeam ciuboțica-cucului! C. PETRESCU, A. 306. – Variantă: cioboțícă s. f.

MĂZĂRÍCHE s. f. I. 1. Borceag. 2. Nume dat mai multor plante erbacee din familia leguminoaselor, înrudite cu mazărea: a) plantă agățătoare cu frunze compuse terminate cu un cîrcel, cu flori roșii, galbene sau violete; crește prin fînețe, tufișuri și păduri de munte (Vicia); b) bob. O mulțime de buruieni... printre care... neghina, măzărichea. PAMFILE, A. R. 94. ◊ Compus: măzăriche-neagră (sau măzărichea-cucului) = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de picături înghețate de ploaie, ca o grindină măruntă. Te-au apucat vijelii și te-au spulberat viscolele cu măzăriche ale sfîrșiturilor de toamnă. SADOVEANU, O. VI 50. Vîntul vuia de te lua groaza; măzărichea răpăia în fereastră. DELAVRANCEA, S. 16. Începuse a ninge, cădea o măzăriche tare ca plumbul. CONTEMPORANUL, VI_II 294. (Med.) III. Cisticercoză. – Variante: măzărícă (ȘEZ. I 236), măzeríche (NEGRUZZI, S. I 101) s. f.

STUPÍT, stupiți, s. m. (Mold.) Scuipat. [Era] o hîrcă de babă în trăsura împărătească, nici stupitu să-l dai pe dînsa, așa era de hîdă. ȘEZ. II 111. ◊ Expr. (Popular) A avea stupit la furcă v. furcă (1). ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori liliachii, rar albe, care crește prin fînețe și prin poieni umede (Cardamine pratensis).

CIUBOȚÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la ciubotă): ~ica-cucului plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze ovale, dispuse în rozetă, cu flori galbene-închise, plăcut mirositoare, și cu fructul o capsulă. /ciubotă + suf. ~ică

STUPÍT stupituri n. pop. Salivă dată afară din gură; scuipat. ◊ Stupitul-cucului plantă erbacee meliferă, cu flori liliachii sau albe. /v. a stupi

AGLICĂ (pl. -ice, -ici) sf. 🌿 1 Plantă cu flori albe, cu miros plăcut foarte pătrunzător; poporul face din ele ceaiu contra vătămăturii, iar vinarii le întrebuințează la aromatizarea vinurilor (Spiraea filipendula) (🖼 44) ¶ 2 = CIUBOȚICA-CUCULUI [blg. aglika].

+cuc¹ (fam.) adv. (singur ~)

cuc² s. m., voc. art. cucule; pl. cuci

cuc s. m., voc. cucule; pl. cuci

cuc s.m., voc. cucule!; pl. cuci

ciuboțica-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciuboțelei-cucului

cuc-armenesc (pupăză) s. m., pl. cuci-armenești

laptele-cucului (plantă) s. m.

limba-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-cucului

mălaiul-cucului (plantă) s. m. art.

măzărichea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. măzărichii-cucului

mierea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mierii-cucului

stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

ciuboțica-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciuboțelei-cucului

cuc-armenesc (pupăză) s. m., art. cucul-armenesc

laptele-cucului (plantă) s. m.

!limba-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-cucului

!mălaiul-cucului (plantă) s. m. art.

!măzărichea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. măzărichii-cucului

*mierea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mierii-cucului

!stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

ciuboțíca-cúcului s. f.

cuc-armenésc s. m., art. cúcul-armenésc

láptele-cúcului (bot.) s. m.

límba-cúcului (bot.) s. f.

măláiul-cúcului (bot.) s. n.

măzăríchea-cúcului (bot.) s. f., g.-d. art. măzăríchii-cúcului

miérea-cúcului (bot.) s. f.

stupítul-cúcului s. m.

CIUBOȚICA-CÚCULUI s. (BOT.; Primula elatior și veris) (reg.) aglică, aglicel, țâța-oii, țâța-vacii.

CUC-ARMENÉSC s. v. pupăză.

LIMBA-CÚCULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului, poroinic, salep.

MĂRUL-CÚCULUI s. v. iarbă-de-lingoare.

MĂZĂRICHEA-CÚCULUI s. v. mălurici, orăstică.

SLÚJNICA-CÚCULUI s. v. codobatură, prundar, prundaș.

STUPITUL CÚCULUI s. v. mărgica cucului.

STUPITUL-CÚCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

CIUBOȚICA-CUCULUI s. (BOT.; Primula elatior și veris) (reg.) aglică, aglicel, tîța-oii, țîța-vacii.

cuc-armenesc s. v. PUPĂZĂ.

limba-cucului s. v. PALMA-MAICII-DOMNULUI. PALMA-PĂMÎNTULUI. POROINIC. SALEP.

mărul-cucului s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE.

măzărichea-cucului s. v. MĂLURICI. ORĂSTICĂ.

slujnica-cucului s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

stupitul cucului s. v. MĂRGICA CUCULUI.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

cuc adv. – La înălțime, sus. Mag. kukra (DAR). În Trans. și Mold.

cuc (cúci), s. m. – 1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului).

cuc¹ s.n. (reg.) 1. plăcintă. 2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).

cuc² s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.

CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasăre migratoare de 32-37 cm, cu coada lungă și penaj cenușiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul și ruginiu cu striuri întunecate la femelă; își depune ouăle în cuiburi străine unde sînt clocite de alte păsări; are un cîntec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergător = pasăre din S.U.A. (California, Texas) și Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu pătat cu nuanțe mai închise și deschise, picioare lungi, slab-zburătoare, ținută în stare semidomesticită, pentru vînarea șerpilor cu clopoței (Geoccoccyx californianus). Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. 2. Intră în compunerea unor nume de plante (ex. ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).

CUC subst. I. 1. -; Cucea (P Bor 22); Cuc/escul (Sd V 300); -ești s.; -easca t. (Bordeni). 2. Cucu jeseu (Puc); -ești t. (Glos); Cucul, frecv., ard. (Paș); -escu, mold.; -ești s.; -easa și -ea (Puc 256). 3. Cuca b. (16 B IV 425; Mar); – ard., 1680 (Paș); – P., alb., sec. al XV-lea; Cucă, Stan (D Buc). 4. Cuc-Mare, N. (Sur XII). 5. Cucolțea, Ion act.; -ie, f., mold. (Sd XI 87; 71 A II 234); cf. gr. Kουϰούλιες prof., Atena. 6. + -eciu, Cuculeciul (17 B II180). 7. + -ez: Cuculezi b. (17 B 1 432). 8. + -uș: Cucuș, Ioan, mold. act. 9. -lea, -eș: Cucleș t. (16 BIV 314). II. Din pl. cuci: 1. Cuce (D Buc; 17 B I 282); -a (ib. 328). 2. Cuci postelnic (Sd XVI). 3. Cuceu, V., act.; Cucio = Cuciul (Dm; 16 B II 361, III 238; 16 B V 421; Glos; Giur 275; 17 B I 95, III 157; Sd VII 352); Cuciul (Sd XVI).

Botrychium lunaria (L.) Sw., « Limba cucului, Dragoste ». Plantă mică (25 cm înălțime), erbacee, perenă; din rizomul cu numeroase fibre radicale pornesc 2 frunza concrescute pînă la mijloc (8 cm lungime, 3 cm lățime), una sesilă, cealaltă fertilă, pețiolată, mai lungă decît cea sterilă, separate de la mijloc.

PRIMULA L., PRIMULA, CIUBOȚICA CUCULUI, fam. Primulaceae. Gen originar din Asia, America, Europa, peste 500 specii, erbacee, anuale, bienale șl cele mai multe perene, cu frunzele dispuse în rozete bazale, pețiolate sau sesile. Flori hermafrodite, divers colorate, cu sau fără miros (caliciul persistent, cilindric, campanulat, sau infundibuliform, tubul corolei cilindric, spre vîrf mai dilatat, stamine libere, intercalate la baza tubului sau pe tub, antere cu vîrf bont fără apendix), solitare sau dispuse în umbele. Fructul, o capsulă globuloasă sau ovată, conținînd numeroase semințe.

cuc, cuci s. m. 1. (deț.) gardian. 2. (mil.) emblema de pe caschetă sau bonetă. 3. penis (de copil).

a căuta lapte de bou / de cuc expr. (iron.) a încerca imposibilul; a nu-și da seama de absurditatea unei încercări.

când cucii / puii mei? expr. când naiba?

cine cucii / puii mei? expr. cine naiba?

cum cucii / puii mei? expr. cum naiba?

de florile cucului / mărului expr. 1. de plăcere. 2. fără motiv.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.

de unde cucii / puii mei? expr. de unde naiba?

lapte de cuc expr. raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva.

pui de cuc expr. bastard.