10 intrări

Articole pe această temă:

73 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus).Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus).Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUC1, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare din ordinul agățătoarelor, cu penele de culoare cenușie, cu coada lată și răsfirată, cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate; trăiește singuratică și nu-și clocește singură ouăle, ci le depune în cuiburi străine (Cuculus canorus). Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. Un cuc cu glasul sever și mecanic își chema perechea în răstimpuri. C. PETRESCU, S. 142. Își aținti urechile... și auzi glasul de cuc. BUJOR, S. 46. (Familiar, eufemistic, în imprecații) Bată-te cucul, mangositule. ALECSANDRI, T. II 179. Ceas cu cuc = ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fiecare ceas (sfert sau jumătate de ceas și la 45’). imită cîntecul cucului; fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc v. floare. ◊ (Adverbial, adesea determinînd pe «singur») Fără rude și fără prieteni, străin, izolat. Se duce pe ici în colo, lăsîndu-mă cuc în mijlocul unei lumi streine. HOGAȘ, DR. II 138. Bietul băiet se văzu străin cuc în mijlocul unei păduri. POPESCU, B. IV 35. Ședeau singuri-singurei cuc și le țiuia urechile de urît. CREANGĂ, P. 35. 2. Compuse: (Bot.) ciuboțica cucului v. c i u b o ț i c ă; laptele-cucului v. lapte; limba-cucului v. limbă.

CUC2, cuci, s. m. (În jocurile de copii) Lovitură cu mingea în înălțime (în direcție verticală). A da un cuc. A prinde mingea din cuc.De-a mingea-n cuc = numele unui joc cu mingea. ◊ (Adverbial în expr.) A bate mingea cuc = a azvîrli mingea cu putere, drept în sus. (Despre oameni) A sări cuc = a sări în sus. Cînd auzea că Huțu are să învețe latinește... îi venea să sară cuc de bucurie. SLAVICI, O. I 87.

cuc s. m., voc. cúcule; pl. cuci

cuc s.m., voc. cucule!; pl. cuci

cuc adv. – La înălțime, sus. Mag. kukra (DAR). În Trans. și Mold.

cuc (cúci), s. m.1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului).

CUC cuci m. Pasăre migratoare cu penele cenușii, având coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ◊ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din față se spune despre cineva care prosperă. Așa are să-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucus

cuc2 s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.

cuc1 s.n. (reg.) 1. plăcintă. 2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).

cuc m. pasăre din ordinul cățărătoarelor cu pene închise, își depune ouăle în cuibul, altor păsări și petrece iarna în țările calde: a cânta cuiva cucul, a avea noroc (cântarea cucului e de bun augur Când vine înaintea sau la dreapta cuiva); cuc armenesc, Mold;, TR. pupăză (numită astfel din cauza murdăriei sale): iar vrei să te spurce cucul armenesc ? Cr. ║ adv. 1. cu totul singur: șade cuc în căsă; cât cucul, niciodată; a se face cuc, a se îmbăta; de flori de cuc, în zadar: 2. în sbor: a prinde mingea în cuc.de-a cucul, varietate a jocului dea-ascunsele, în care copiii imită cântarea cucului. [Lat. CUCCUS].

cuc m. (lat. cŭcus, cuccus [cúcŭlus și cŭcúlus], it. cucco, fr. coucou, sp. pg cuco, cuc). O pasăre agățătoare ĭnsectivoră [!] care strigă „cúcu-cúcu”, de unde-ĭ și vine numele. Cuc armenesc (Iron.), pupăză. A-țĭ cînta cucu'n față, a ți se prezice ceva bun. Singur cuc, absolut singur. A trăi ca un cuc, izolat fără familie (căcĭ se crede că femeĭa cuculuĭ își depune oŭăle în cuĭbu altor păsărĭ). Beat cuc, beat criță, beat mort. E cuc de beat, de înamorat, e foarte beat, foarte înamorat. De florile cuculuĭ, de florile măruluĭ, fără folos, în zadar: a munci de florile cuculuĭ. Cît cucu, cît e cucu (Rar), nicĭ-odată, cît e hău. Ceasornic cu cucu (adică „cu strigătu de cucu”, un fel de ceasornic mural care, cînd se împlinesc orele, strigă „cucu”).

ciuboțíca-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciuboțélei-cúcului

cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc

láptele-cúcului (plantă) s. m.

!límba-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. límbii-cúcului

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

!măzăríchea-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. măzăríchii-cúcului

*miérea-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. miérii-cúcului

Intrare: cuc
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuc cucul
plural cuci cucii
genitiv-dativ singular cuc cucului
plural cuci cucilor
vocativ singular
plural
Intrare: Cuc
Cuc
Intrare: ciuboțica-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciuboțica-cucului
plural
genitiv-dativ singular ciuboțelei-cucului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cuc-armenesc
cuc-armenesc substantiv masculin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuc-armenesc cucul-armenesc
plural cuci-armenești cucii-armenești
genitiv-dativ singular cuc-armenesc cucului-armenesc
plural cuci-armenești cucilor-armenești
vocativ singular
plural
Intrare: laptele-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular laptele-cucului
plural
genitiv-dativ singular laptelui-cucului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: limba-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular limba-cucului
plural
genitiv-dativ singular limbii-cucului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mălaiul-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mălaiul-cucului
plural
genitiv-dativ singular mălaiului-cucului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: măzărichea-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular măzărichea-cucului
plural
genitiv-dativ singular măzărichii-cucului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mierea-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mierea-cucului
plural
genitiv-dativ singular mierii-cucului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: stupitul-cucului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stupitul-cucului
plural
genitiv-dativ singular stupitului-cucului
plural
vocativ singular
plural

limba-cucului

etimologie: