2 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv).

crez sn [At: (a. 1675) GCR I, 220/12 / Pl: ~uri / E: pzi p. 1 înv de la crede] 1 Mărturisire de credință a dogmei creștine (stabilită la Niceea). 2 (Pgn) Totalitatea principiilor, ideilor și convingerilor cuiva.

CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Ansamblu de învățături sau dogme fundamentale de credință, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv).

CREZ s. n. 1. Totalitatea principiilor, convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. Cu crezul ce-n inimi ne cîntă, Front roșu al muncii, te-avîntă. TOMA, C. V. 460. 2. Expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; simbolul credinței.

CREZ n. 1) Totalitate a principiilor pe care se întemeiază opiniile sau ideile cuiva; convingere. 2) Expunere concisă a principiilor fundamentale ale religiei creștine; simbolul credinței creștine; credo. /v. a crede

crez n. 1. simbolul credinței care începe cu vorba crez; 2. fig. ceea ce se iea drept regula opiniunilor sale: crezul politic.

crez n., pl. urĭ (d. crez, cred). Credo, declarațiunea religioasă numită și „simbolu credințeĭ” (Cred într’un Dumnezeŭ ș. a.). Fig. Principiŭ, regulă de vĭața: crezu meu e munca.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

crede [At: COD. VOR. 29/12 / Pzi: cred și (reg) crez, Cj 3: să ~ea și (reg) să ~ează, Im: ~ede și ~ezi, Ps: ~ezui, Pt: ~ezut, Gz: ~ezând / E: ml credo, -ere] 1 vt (Iuz) A însărcina pe cineva cu ceva. 2 vt (Iuz) A încredința cuiva ceva. 3 vt (Îoc a se îndoi) A fi încredințat de adevărul unui lucru Si: a se încrede, a se încredința. 4 vt (Iuz; elipsă pentru crede că n-am) Se spune cerșetorilor când nu li se dă pomană. 5 vt (Îe) Cred și eu! Nu mă mir. 6 vt (Îae) Desigur. 7-8 vi (Cu pp în) A da crezare (30-31) cuiva. 9 vi (Cu pp în) A avea încredere în cineva. 10 vi (Cu pp în) A se bizui pe cineva. 11 vt(a) A admite adevărul a ceva. 12 vt(a) A accepta părerea cuiva. 13 vt(a) A înțelege pe cineva. 14 vi (Îe) A nu ~ ochilor (sau, înv, ochii) A nu crede ceea ce se vede. 15 vi (Îe) A (nu)-i veni a ~ A (nu) putea să creadă (3) ceva. 16 vt(a) (Îe) (Să vezi și) să nu crezi! Este de necrezut! 17 vt(a) (Îvp; pzi) Zău! 18 vt(a) (Ban; îf -ezi!) Crede-mă! 19 vt A considera că... 20 vt A i se părea că... 21 vt A-și închipui că... 22 vt(a) (Pzi 2; int) Oare? 23 vi (Îe) Cine te crezi? Ce părere ai? 24 vi (Îae) Ești înfumurat. 25 vi A avea milă de cineva. 26 vi A avea înțelegere pentru suferința cuiva. 27 vi A lua în seamă necazul cuiva. 28 vi (Cu pp în) A ține foarte mult la ceva. 29-30 vi (Cu pp în) A avea un cult pentru cineva sau ceva. 31-32 vi A-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 33 vi A crede în Dumnezeu și a accepta preceptele religioase. 34 vt A presupune. 35 vt A bănui. 36 vt A spera. 37-38 vt A lua drept altceva sau altcineva decât este în realitate. 39 vr A se considera. 40 vr (Pex) A se socoti altfel decât este în realitate. 41 vr (Pex) A avea despre sine părere exagerat de bună.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (Cu privire la spusele cuiva, p. ext. la persoana care spune) Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Absol. Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. (Foarte des în basme) Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. (La imperativ, ca scuză către un cerșitoi căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. ◊ Expr. Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «la») A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). Baia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Loc. adj. și adv. De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. ◊ Expr. A nu-î crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. 4. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229. ◊ Expr. Îmi vine a crede că... v. veni. ◊ (Complementul indică o persoană) Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerată în bine, a se socoti mai mult decît este în realitate; a fi îngîmfat. Vezi, ăsta e cusurul tăuprea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. ♦ A spera. Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «tra») A avea încredere deplină în cineva «au în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. 5. Intranz. (În concepțiile mistico-religioase) A admite existenți lui dumnezeu și a primi dogmele bisericii; a avea o credință religioasă, (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Grecii antici credeați în zei.Prez. ind. și: (regional) crez (CARAGIALE, O. VII 11).

A SE CRÉDE mă cred intranz. A avea o părere exagerată despre calitățile proprii; a fi încrezut. /<lat. credere

A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse.Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

CREDE vb. (Mold.) A preda, a încredința. Mai cu credință iastă cuiva trupul fără vas ocheanului a-și crede decît norocul. CI, 97. Marginea împărățiii și hotarul cel mai în fruntea a tuturor tătarilor în mînă străină nu-l putea creade. CANTEMIR, HR. Etimologie: lat. credere.

crede v. 1. a fi convins că un lucru e adevărat: sătulul nu crede celui flămând; 2. a avea încredere în cineva, a urma sfaturilor sale: crede ce-ți spun; 3. a socoti, a presupune: cred că vei reuși; 4. a avea credință: a crede în D-zeu; 5. a avea o părere (adesea exagerată) despre sine: el se crede. [Lat. CREDERE].

cred (est) și crez (vest), a crede v. tr. (lat. crédere, it. crédere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezĭ, să creadă. V. perd, vînd). Sînt convins că e adevărat: cred o legendă, cred că e aci. Îmĭ închiouĭ, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede că e prost. V. intr. Daŭ crezare: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.). Am credință: a crede în Dumnezeŭ. V. refl. Am cea maĭ bună ideĭe de mine, îs fudul: te prea crezĭ, măĭ prostule!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!crede (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 2 sg. crezi, 3 sg. crede, perf. s. 1 sg. crezui, m.m.c.p. 1 pl. crezuserăm; conj. prez. 1 sg. să cred, 3 să creadă; imper. 2 sg. (nu) crede; ger. crezând; part. crezut (a crede că)

crede (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. credem; conj. prez. 3 să creadă; imper. crede / crezi; ger. crezând; part. crezut

créde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. și pl. creádă; part. crezút

crede (ind. prez. 1 sg. cred, conj. creadă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CREZ s. 1. (fig.) cult, religie. (Care este ~ul lui în viață?) 2. (BIS.; art.) simbolul credinței, (livr.) credo, (înv.) credință.

CREZ s. 1. (fig.) cult, religie. (Care este ~ lui în viață?) 2. (BIS.; art.) simbolul credinței, (livr.) credo, (înv.) credință.

CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aștepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede.

CREDE vb. 1. a aprecia, a chibzui, a considera, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. a bănui, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. a (se) aștepta, a-și imagina, a-și închipui. (Ce ~ că ai să vezi?) 7. a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Tu ~ numai că l-ai văzut!) 8. a nădăjdui, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (A început a ~ că va fi liniștit.) 9. a se încrede. (~ în tine!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

créde (-d, -ezút), vb.1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer.Der. crez, s. n. (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, s. m. (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezător, adj. (încrezător; credul); crezare, s. f. (încredere); crezămînt, s. n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adj. (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adj. (încrezător, credul); neîncrezător, adj. (incredul; bănuitor); încredere, s. f. (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, s. f. (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, s. n. (înv., credință). Cf. credință. Der. neol. creanță, s. f. (credit), din fr. créance; credență, s. f. (înv., bufet, mobilă), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credenț, din germ. Kredenz(tisch); credit, s. n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditivă, s. f., din germ. Akkreditiv; creditor, s. m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s. f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s. f.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CREDO QUIA ABSURDUM (EST) (lat.) cred fiindcă este absurd – Variantă sub care a intrat în circulație un paradox formulat de Tertulian („De carne Christi”, 5) invocat uneori în favoarea credinței oarbe, fără temei rațional.

Experto credite (lat. „Credeți pățitului!” sau „Credeți în cel care are experiență!”). Vergiliu, Eneida (c. XI, v. 283) – Sînt vorbele rostite de Venulus, care s-a măsurat în luptă cu viteazul Enea: „… Și pățitului credeți, ce groaznic Sare cu scutul vuind, și turbat cum întoarce el fierul!” (trad. G. Coșbuc) Aceleași cuvinte se găsesc și în Ovidiu (Ars amatoria - Arta de a iubi – cartea a 3-a, vers. 510-511). Adresîndu-se femeilor, Ovidiu spune că aroganța le strică în dragoste: „Odimus immondicos, experto credite, fastus”. (Credeți în cel care are experiență: o-semeție disprețuitoare inspiră aversiune). Un sfat asemănător: Experto credo Roberto îl dă și Antoniu dArena într-unul din poemele sale macaronice. (Macaronismul a fost un curent literar din secolul XVI, adepții lui amestecînd cuvinte italiene cu fraze latine. Iar, în speță, Roberto este personajul care vorbește și cere să fie crezut, fiindcă e pățit). Toate aceste expresii se folosesc în împrejurarea cînd românul spune: „Credeți-mă, eu sînt Stan pățitul!” (vezi: Stan pățitul). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.

a se crede mielul din dodoașă expr. (adol.) a se lăuda, a se grozăvi, a se fuduli.

Intrare: crez
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crez
  • crezul
  • crezu‑
plural
  • crezuri
  • crezurile
genitiv-dativ singular
  • crez
  • crezului
plural
  • crezuri
  • crezurilor
vocativ singular
plural
Intrare: crede
verb (VT607)
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • crede
  • credere
  • crezut
  • crezutu‑
  • crezând
  • crezându‑
singular plural
  • crezi
  • crede-
  • credeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cred
  • crez
(să)
  • cred
  • crez
  • credeam
  • crezui
  • crezusem
a II-a (tu)
  • crezi
(să)
  • crezi
  • credeai
  • crezuși
  • crezuseși
a III-a (el, ea)
  • crede
(să)
  • crea
  • crea
  • credea
  • crezu
  • crezuse
plural I (noi)
  • credem
(să)
  • credem
  • credeam
  • crezurăm
  • crezuserăm
  • crezusem
a II-a (voi)
  • credeți
(să)
  • credeți
  • credeați
  • crezurăți
  • crezuserăți
  • crezuseți
a III-a (ei, ele)
  • cred
(să)
  • crea
  • crea
  • credeau
  • crezu
  • crezuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

crez, crezurisubstantiv neutru

  • 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu crezul ce-n inimi ne cîntă, Front roșu al muncii, te-avîntă. TOMA, C. V. 460. DLRLC
  • 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. DEX '09 DLRLC
    • diferențiere Ansamblu de învățături sau dogme fundamentale de credință, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. DEX '98
etimologie:

crede, credverb

  • 1. tranzitiv A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. DLRLC
    • format_quote Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. DLRLC
    • format_quote Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. DLRLC
    • format_quote Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. DLRLC
    • format_quote Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
    • format_quote Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. DLRLC
    • format_quote Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. DLRLC
    • format_quote În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. DLRLC
    • format_quote adesea în basme Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. DLRLC
    • format_quote (la) imperativ (Ca scuză către un cerșitor căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. DLRLC
    • chat_bubble Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ba ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. DLRLC
    • format_quote Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. DLRLC
    • format_quote L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12. DLRLC
    • format_quote Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. DLRLC
      • format_quote Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. DLRLC
    • chat_bubble A nu-i crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). DLRLC
      • format_quote Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. DLRLC
    • chat_bubble A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. DLRLC
      • format_quote Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. DLRLC
  • 3. tranzitiv A fi de părere, a-și închipui, a i se părea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. DLRLC
    • format_quote Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. DLRLC
    • format_quote Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. DLRLC
    • format_quote Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229. DLRLC
    • format_quote Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. DLRLC
    • 3.1. A considera pe cineva altfel decât este în realitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. DLRLC
      • format_quote Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. DLRLC
    • 3.2. reflexiv A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. DLRLC
    • 3.3. Spera. DLRLC
      sinonime: spera
      • format_quote Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. DLRLC
  • 4. intranzitiv A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. DLRLC
    • format_quote De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. DLRLC
    • format_quote Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. DLRLC
  • 5. intranzitiv A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.1. prin extensiune A avea o anumită credință religioasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Grecii antici credeau în zei. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.