2 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

crede [At: COD. VOR. 29/12 / Pzi: cred și (reg) crez, Cj 3: să ~ea și (reg) să ~ează, Im: ~ede și ~ezi, Ps: ~ezui, Pt: ~ezut, Gz: ~ezând / E: ml credo, -ere] 1 vt (Iuz) A însărcina pe cineva cu ceva. 2 vt (Iuz) A încredința cuiva ceva. 3 vt (Îoc a se îndoi) A fi încredințat de adevărul unui lucru Si: a se încrede, a se încredința. 4 vt (Iuz; elipsă pentru crede că n-am) Se spune cerșetorilor când nu li se dă pomană. 5 vt (Îe) Cred și eu! Nu mă mir. 6 vt (Îae) Desigur. 7-8 vi (Cu pp în) A da crezare (30-31) cuiva. 9 vi (Cu pp în) A avea încredere în cineva. 10 vi (Cu pp în) A se bizui pe cineva. 11 vt(a) A admite adevărul a ceva. 12 vt(a) A accepta părerea cuiva. 13 vt(a) A înțelege pe cineva. 14 vi (Îe) A nu ~ ochilor (sau, înv, ochii) A nu crede ceea ce se vede. 15 vi (Îe) A (nu)-i veni a ~ A (nu) putea să creadă (3) ceva. 16 vt(a) (Îe) (Să vezi și) să nu crezi! Este de necrezut! 17 vt(a) (Îvp; pzi) Zău! 18 vt(a) (Ban; îf -ezi!) Crede-mă! 19 vt A considera că... 20 vt A i se părea că... 21 vt A-și închipui că... 22 vt(a) (Pzi 2; int) Oare? 23 vi (Îe) Cine te crezi? Ce părere ai? 24 vi (Îae) Ești înfumurat. 25 vi A avea milă de cineva. 26 vi A avea înțelegere pentru suferința cuiva. 27 vi A lua în seamă necazul cuiva. 28 vi (Cu pp în) A ține foarte mult la ceva. 29-30 vi (Cu pp în) A avea un cult pentru cineva sau ceva. 31-32 vi A-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 33 vi A crede în Dumnezeu și a accepta preceptele religioase. 34 vt A presupune. 35 vt A bănui. 36 vt A spera. 37-38 vt A lua drept altceva sau altcineva decât este în realitate. 39 vr A se considera. 40 vr (Pex) A se socoti altfel decât este în realitate. 41 vr (Pex) A avea despre sine părere exagerat de bună.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (Cu privire la spusele cuiva, p. ext. la persoana care spune) Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Absol. Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. (Foarte des în basme) Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. (La imperativ, ca scuză către un cerșitoi căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. ◊ Expr. Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «la») A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). Baia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Loc. adj. și adv. De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. ◊ Expr. A nu-î crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. 4. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229. ◊ Expr. Îmi vine a crede că... v. veni. ◊ (Complementul indică o persoană) Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerată în bine, a se socoti mai mult decît este în realitate; a fi îngîmfat. Vezi, ăsta e cusurul tăuprea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. ♦ A spera. Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «tra») A avea încredere deplină în cineva «au în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. 5. Intranz. (În concepțiile mistico-religioase) A admite existenți lui dumnezeu și a primi dogmele bisericii; a avea o credință religioasă, (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Grecii antici credeați în zei.Prez. ind. și: (regional) crez (CARAGIALE, O. VII 11).

A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse.Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

A SE CRÉDE mă cred intranz. A avea o părere exagerată despre calitățile proprii; a fi încrezut. /<lat. credere

crede v. 1. a fi convins că un lucru e adevărat: sătulul nu crede celui flămând; 2. a avea încredere în cineva, a urma sfaturilor sale: crede ce-ți spun; 3. a socoti, a presupune: cred că vei reuși; 4. a avea credință: a crede în D-zeu; 5. a avea o părere (adesea exagerată) despre sine: el se crede. [Lat. CREDERE].

cre sf [At: CALENDARIU (1814), 191/29 / V: (reg) ~edă, crită, ~eită, criță / Pl: ~te / E: lat creta, pn Krejder, ucr Krijda] 1 Carbonat de calciu alb și fărâmicios, formând straturi geologice importante, mai ales de origine organică. 2 Bucată de cretă (1) (amestecată, uneori, cu substanțe colorante) în formă de baton sau de creion, cu care se scrie sau se însemnează pe tablă (pe o placă, o stofă etc. de culoare închisă) Si: (îrg) tibișir.

CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. – Din lat. creta.

CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Obiect fabricat din sulfat de calciu sau din altă compoziție, folosit la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. 2. Varietate de calcar poros, alb sau ușor colorat, provenită prin acumularea resturilor și cochiliilor unor animale sau plante marine foarte mici. – Din lat. creta.

CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Bucată dintr-o materie calcaroasă sau din altă compoziție, preparată special pentru a putea fi folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare închisă. Citesc tablourile cu întîrzierea trenurilor, unde un impiegat vine să adauge altă cifră cu creta, la fiecare jumătate de oră. C. PETRESCU, A. 277. Părul încărunțit... împrăștia veșnic ca un praf de cretă împrejurul lui. ANGHEL, PR. 79. Iată-mă așezat înaintea unei table cu creionul de cretă în mînă, arătînd tinerilor... proprietățile cercului, ale elipsei, ale parabolei și ale hiperbolei. GHICA, S. 251. 2. Rocă pămîntoasă-calcaroasă, albă, constituită în cea mai mare parte din cochiliile unor animale sau plante marine foarte mici. – Variante: (regional) crídă (NECULUȚĂ, Ț. D. 113, CREANGĂ, A. 77, EMINESCU, N. 37), (învechit) crédă (NEGRUZZI, S. I 5) s. f.

CRÉTĂ s.f. 1. Carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici. 2. Bucată de cretă (1), care servește la scris pe tablă, pe lemn etc. [< lat. creta].

CRÉTĂ s. f. 1. carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici. 2. bucată din această materie, pentru scris pe o tablă neagră. (< lat. creta)

CRÉTĂ ~e f. 1) Rocă de culoare albă, formată prin depozitarea cochiliilor unor animale marine. 2) Obiect confecționat din astfel de rocă cu care se scrie pe tablă. /<lat. creta

cretă f. tibișir, piatră calcară albă ce chimiștii numesc carbonat de calce.

cred (est) și crez (vest), a crede v. tr. (lat. crédere, it. crédere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezĭ, să creadă. V. perd, vînd). Sînt convins că e adevărat: cred o legendă, cred că e aci. Îmĭ închiouĭ, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede că e prost. V. intr. Daŭ crezare: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.). Am credință: a crede în Dumnezeŭ. V. refl. Am cea maĭ bună ideĭe de mine, îs fudul: te prea crezĭ, măĭ prostule!

*crétă f., pl. e (lat. creta, adică „din insula Creta”, de unde și mgerm. kride, ngerm. kreide, pol. kreda, kryda, și de aci rut. kréĭda, kriĭda). Carbonat de calciŭ saŭ calcită pămîntoasă (CO3 Ca), formată din animalcule foraminifere supt aspectu uneĭ substanțe albe dure, care se întrebuințează la scris pe tabla neagră în școale. – În est (d. rut.) cridă, în sud (rar azĭ) tibișir.

arată toate definițiile

Intrare: crede
verb (VT607)
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • crede
  • credere
  • crezut
  • crezutu‑
  • crezând
  • crezându‑
singular plural
  • crezi
  • crede-
  • credeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cred
  • crez
(să)
  • cred
  • crez
  • credeam
  • crezui
  • crezusem
a II-a (tu)
  • crezi
(să)
  • crezi
  • credeai
  • crezuși
  • crezuseși
a III-a (el, ea)
  • crede
(să)
  • crea
  • crea
  • credea
  • crezu
  • crezuse
plural I (noi)
  • credem
(să)
  • credem
  • credeam
  • crezurăm
  • crezuserăm
  • crezusem
a II-a (voi)
  • credeți
(să)
  • credeți
  • credeați
  • crezurăți
  • crezuserăți
  • crezuseți
a III-a (ei, ele)
  • cred
(să)
  • crea
  • crea
  • credeau
  • crezu
  • crezuseră
Intrare: cretă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cre
  • creta
plural
  • crete
  • cretele
genitiv-dativ singular
  • crete
  • cretei
plural
  • crete
  • cretelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cre
  • creda
plural
  • crede
  • credele
genitiv-dativ singular
  • crede
  • credei
plural
  • crede
  • credelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cri
  • crida
plural
  • cride
  • cridele
genitiv-dativ singular
  • cride
  • cridei
plural
  • cride
  • cridelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

crede

  • 1. tranzitiv A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 11 exemple
    exemple
    • Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19.
      surse: DLRLC
    • Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172.
      surse: DLRLC
    • Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283.
      surse: DLRLC
    • Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100.
      surse: DLRLC
    • Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5.
      surse: DLRLC
    • Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211.
      surse: DLRLC
    • Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237.
      surse: DLRLC
    • absolut Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423.
      surse: DLRLC
    • adesea în basme Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1.
      surse: DLRLC
    • (la) imperativ (Ca scuză către un cerșitor căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Ba ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188.
      surse: DLRLC
    • Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100.
      surse: DLRLC
    • L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12.
      surse: DLRLC
    • Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A nu-i crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva).
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118.
        surse: DLRLC
    • 2.3. expresie A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387.
        surse: DLRLC
      • Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A fi de părere, a-și închipui, a i se părea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: părea socoti închipui 5 exemple
    exemple
    • A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231.
      surse: DLRLC
    • Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9.
      surse: DLRLC
    • Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80.
      surse: DLRLC
    • Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229.
      surse: DLRLC
    • Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie Îmi vine a crede că...
      surse: DLRLC
    • 3.2. A considera pe cineva altfel decât este în realitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8.
        surse: DLRLC
      • Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222.
        surse: DLRLC
    • 3.3. reflexiv A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi! CARAGIALE, O. II 125.
        surse: DLRLC
    • 3.4. spera
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141.
        surse: DLRLC
  • 4. intranzitiv A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26.
      surse: DLRLC
    • De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130.
      surse: DLRLC
    • Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432.
      surse: DLRLC
  • 5. intranzitiv A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.1. prin extensiune A avea o anumită credință religioasă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Grecii antici credeau în zei.
        surse: DLRLC

etimologie:

cretă credă cridă

  • 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Citesc tablourile cu întîrzierea trenurilor, unde un impiegat vine să adauge altă cifră cu creta, la fiecare jumătate de oră. C. PETRESCU, A. 277.
      surse: DLRLC
    • Părul încărunțit... împrăștia veșnic ca un praf de cretă împrejurul lui. ANGHEL, PR. 79.
      surse: DLRLC
    • Iată-mă așezat înaintea unei table cu creionul de cretă în mînă, arătînd tinerilor... proprietățile cercului, ale elipsei, ale parabolei și ale hiperbolei. GHICA, S. 251.
      surse: DLRLC

etimologie: