3 intrări

32 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condamnát2, ~ă [At: NEGRUZZI, S. II, 34 / V: ~dem~ / Pl: ~ați, ~e / E: condamna] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost osândită printr-o sentință. 3 a Criticat2.

condamnát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: condamna] (Rar) 1-2 Condamnare (1-2).

CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna.

CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna.

CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osîndită printr-o sentință judecătorească. Aș fi vrut să-i spun că de un an și jumătate viața mea e o viață de spion și condamnat. CAMIL PETRESCU, P. 150.

CONDAMNÁT, -Ă s.m. și f. Osândit, pedepsit (printr-o sentință judecătorească). [< condamna].

CONDAMNÁT, -Ă s. m. f. osândit (printr-o hotărâre judecătorească). (< condamna)

CONDAMNÁT ~tă (~ți ~te) m. și f. Persoană supusă la o pedeapsă prin judecată; persoană care ispășește o pedeapsă. /v. a condamna

condamnat a. și m. cel în contra căruia s’a rostit o condamnare.

condamna vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 373 / V: (înv) ~dem~ / Pzi: condámn / E: fr condamner, lat condamno, -are] 1 A osândi printr-o sentință judecătorească. 2 A dezaproba. 3 A constrânge. 4 A considera pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5 A bloca.

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osîndi, printr-o sentință judecătorească, a supune unei pedepse, a pronunța o pedeapsă împotriva cuiva. A condamna pe cineva la închisoare.Cu Nicola la barcă mai era și un arab din Tunis, condamnat pe douăzeci de ani. BART, E. 276. De ce-i condamnat Vișan?întrebai pe: grefier. VLAHUȚĂ, O. A. 146. 2. A exprima o dezaprobare severă (față de cineva sau ceva); a blama, a veșteji. Războită este odios popoarelor și ele condamnă cu asprime orice guvern, orice om politic care prin acțiunile sale creează o primejdie pentru menținerea păcii, provoacă agravarea situației internaționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2671. În numele apărării păcii și colaborării dintre state, poporul nostru condamnă pregătirile pentru dezlănțuirea unui nou război mondial. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. 3. (Cu privire la un bolnav) A considera că nu mai are nici o scăpare. Doctorii o condamnaseră definitiv. BART, E. 383.

CONDAMNÁRE, condamnări,- s. f. Faptul de a condamna. 1. (Jur.; în materie civilă) Obligarea unei persoane, prin judecată, de a da, a face sau a nu face ceva (predarea unui lucru, executarea unei lucrări, plata unei pensii alimentare, interzicerea de a trece pe locul altuia etc.). ◊ (În materie penală) Aplicarea, prin judecată, a unei pedepse față de o persoană. 2. Pedeapsă la care a fost condamnat cineva; osîndă. Condamnare la închisoare. 3. Dezaprobare severă, blam. În vorbele lui sună condamnarea.

CONDAMNÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărâre de pedepsire; a osândi, a pedepsi. 2. A blama; a dezaproba. 3. A constrânge, a obliga la ceva. 4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav). 5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i. condámn. / < fr. condamner].

CONDAMNÁ vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre judecătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr. condamner)

A CONDAMNÁ condámn tranz. 1) (persoane culpabile) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a osândi. 2) (fapte, acțiuni, persoane etc.) A blama cu asprime. 3) (bolnavi) A considera ca fiind fără nici o speranță de salvare. 4) A interzice în mod formal. Legea condamnă bigamia. 5) înv. (uși, ferestre etc.) A astupa definitiv. /<fr. condamner, lat. condemnare

condamnà v. 1. a osândi, a rosti o judecată în contra cuiva: a condamna la doi ani de închisoare; 2. a blama, a dezaproba: condamn sentimentele sale; 3. a reduce, a obliga: mă condamnă la tăcere; 4. a condamna pe un bolnav, a declara boala-i mortală; 5. a condamna o ușă, a o închide pentru totdeauna.

*condámn și condémn, a v. tr. (fr. condamner, it. condannare, d. lat. condemnare. – Condeamnă, să condemne. V. damnez, indemnitate). Osîndesc, pronunț o sentență contra cuĭva. Fig. Reprob: a condamna o opiniune. Declar perdut fără speranță: un bolnav condamnat de medicĭ. Astup, încuĭ pe tot-de-a-una: a condamna o ușă. Reduc, oblig: condamnat la tăcere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condamnát s. m., pl. condamnáți

condamnát s. m., pl. condamnáți

condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă

condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte

condamná vb., ind. prez. 1 sg. condámn, 3 sg. și pl. condámnă

condamnátă s. f., pl. condamnáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDAMNÁT adj., s. 1. adj. (JUR.) osândit, pedepsit, (înv.) certat. (Persoană ~.) 2. s. (JUR.) deținut, ocnaș, osândit, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ recalcitrant.) 3. adj. v. incurabil.

CONDAMNAT adj., s. 1. adj. (JUR.) osîndit, pedepsit, (înv.) certat. (Persoană ~.) 2. s. (JUR.) deținut, ocnaș, osîndit, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ recalcitrant.) 3. adj. incurabil, nevindecabil, (înv.) necurabil. (Un bolnav ~.)

CONDAMNÁ vb. 1. (JUR.) a osândi, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. v. dezaproba. 3. v. constrânge.

CONDAMNA vb. 1. (JUR.) a osîndi, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. a blama, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.) 3. a constrînge, a forța, a obliga, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.)

A condamna ≠ a dezvinovăți, a grația, a ierta


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

condamná (condámn, condamnát), vb.1. A pronunța o condamnare. – 2. A învinui, a blama. – 3. A bloca. Lat. condemnare (sec. XIX), cu vocalismul din fr. condamner.Der. condamnabil, adj. (reprobabil); condamnați(un)e, s. f. (condamnare).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A CONDAMNA LA ÎNCHISOARE a arde, a ciuguli, a da la Maica Precista, a îmbarca, a împodobi, a încălța, a înfla, a înșuruba, a potcovi, a pune la secret, a vătui.

Intrare: condamnat (adj.)
condamnat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condamnat
  • condamnatul
  • condamnatu‑
  • condamna
  • condamnata
plural
  • condamnați
  • condamnații
  • condamnate
  • condamnatele
genitiv-dativ singular
  • condamnat
  • condamnatului
  • condamnate
  • condamnatei
plural
  • condamnați
  • condamnaților
  • condamnate
  • condamnatelor
vocativ singular
plural
Intrare: condamnat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condamnat
  • condamnatul
  • condamnatu‑
plural
  • condamnați
  • condamnații
genitiv-dativ singular
  • condamnat
  • condamnatului
plural
  • condamnați
  • condamnaților
vocativ singular
plural
Intrare: condamna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • condamna
  • condamnare
  • condamnat
  • condamnatu‑
  • condamnând
  • condamnându‑
singular plural
  • condamnă
  • condamnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • condamn
(să)
  • condamn
  • condamnam
  • condamnai
  • condamnasem
a II-a (tu)
  • condamni
(să)
  • condamni
  • condamnai
  • condamnași
  • condamnaseși
a III-a (el, ea)
  • condamnă
(să)
  • condamne
  • condamna
  • condamnă
  • condamnase
plural I (noi)
  • condamnăm
(să)
  • condamnăm
  • condamnam
  • condamnarăm
  • condamnaserăm
  • condamnasem
a II-a (voi)
  • condamnați
(să)
  • condamnați
  • condamnați
  • condamnarăți
  • condamnaserăți
  • condamnaseți
a III-a (ei, ele)
  • condamnă
(să)
  • condamne
  • condamnau
  • condamna
  • condamnaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)