2 intrări

31 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

condamnáre sf [At: DA / Pl: ~nắri / E: condamna] 1 Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale Și: condamnat1 (1), condamnațiune, osândă. 2 Dezaprobare severă Și: blam, condamnat1 (2).

CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.

CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.

condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri

condamnáre s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări

CONDAMNÁRE s. 1. (JUR.) osândire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osândă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecătă, pilduire. (Și-a ispășit întreaga ~.) 3. v. dezaprobare.

CONDAMNÁRE s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna].

CONDAMNÁRE s. f. 1. acțiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancțiuni penale; osândă. (< condamna)

CONDAMNÁRE ~ări f. 1) v. A CONDAMNA. 2) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; osândă. /v. a condamna

condamnare f. 1. osândă, judecată rostită de judecător în contra unui condamnat; 2. pedeapsă impusă de un judecător.

condamná vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 373 / V: (înv) ~dem~ / Pzi: condámn / E: fr condamner, lat condamno, -are] 1 A osândi printr-o sentință judecătorească. 2 A dezaproba. 3 A constrânge. 4 A considera pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5 A bloca.

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osîndi, printr-o sentință judecătorească, a supune unei pedepse, a pronunța o pedeapsă împotriva cuiva. A condamna pe cineva la închisoare.Cu Nicola la barcă mai era și un arab din Tunis, condamnat pe douăzeci de ani. BART, E. 276. De ce-i condamnat Vișan?întrebai pe: grefier. VLAHUȚĂ, O. A. 146. 2. A exprima o dezaprobare severă (față de cineva sau ceva); a blama, a veșteji. Războită este odios popoarelor și ele condamnă cu asprime orice guvern, orice om politic care prin acțiunile sale creează o primejdie pentru menținerea păcii, provoacă agravarea situației internaționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2671. În numele apărării păcii și colaborării dintre state, poporul nostru condamnă pregătirile pentru dezlănțuirea unui nou război mondial. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. 3. (Cu privire la un bolnav) A considera că nu mai are nici o scăpare. Doctorii o condamnaseră definitiv. BART, E. 383.

condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă

condamná vb., ind. prez. 1 sg. condámn, 3 sg. și pl. condámnă

CONDAMNÁ vb. 1. (JUR.) a osândi, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. v. dezaproba. 3. v. constrânge.

A condamna ≠ a dezvinovăți, a grația, a ierta

CONDAMNÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărâre de pedepsire; a osândi, a pedepsi. 2. A blama; a dezaproba. 3. A constrânge, a obliga la ceva. 4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav). 5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i. condámn. / < fr. condamner].

Intrare: condamna
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) condamna condamnare condamnat condamnând singular plural
condamnă condamnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) condamn (să) condamn condamnam condamnai condamnasem
a II-a (tu) condamni (să) condamni condamnai condamnași condamnaseși
a III-a (el, ea) condamnă (să) condamne condamna condamnă condamnase
plural I (noi) condamnăm (să) condamnăm condamnam condamnarăm condamnaserăm, condamnasem*
a II-a (voi) condamnați (să) condamnați condamnați condamnarăți condamnaserăți, condamnaseți*
a III-a (ei, ele) condamnă (să) condamne condamnau condamna condamnaseră
Intrare: condamnare
condamnare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular condamnare condamnarea
plural condamnări condamnările
genitiv-dativ singular condamnări condamnării
plural condamnări condamnărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)