condamnare sf [At: DA / Pl: ~nări / E: condamna] 1 Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale Si: condamnat¹ (1), condamnațiune, osândă. 2 Dezaprobare severă Si: blam, condamnat¹ (2).

CONDAMNARE, condamnări,- s. f. Faptul de a condamna. 1. (Jur.; în materie civilă) Obligarea unei persoane, prin judecată, de a da, a face sau a nu face ceva (predarea unui lucru, executarea unei lucrări, plata unei pensii alimentare, interzicerea de a trece pe locul altuia etc.). ◊ (În materie penală) Aplicarea, prin judecată, a unei pedepse față de o persoană. 2. Pedeapsă la care a fost condamnat cineva; osîndă. Condamnare la închisoare. 3. Dezaprobare severă, blam. În vorbele lui sună condamnarea.

CONDAMNARE s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osîndă. [< condamna].

CONDAMNARE s. f. 1. acțiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancțiuni penale; osândă. (< condamna)

CONDAMNARE ~ări f. 1) v. A CONDAMNA. 2) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; osândă. /v. a condamna

condamnare f. 1. osândă, judecată rostită de judecător în contra unui condamnat; 2. pedeapsă impusă de un judecător.

CONDAMNA, condamn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

condamna vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 373 / V: (înv) ~dem~ / Pzi: condamn / E: fr condamner, lat condamno, -are] 1 A osândi printr-o sentință judecătorească. 2 A dezaproba. 3 A constrânge. 4 A considera pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5 A bloca.

condemna v vz condamna

CONDAMNA, condamn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNA, condamn, vb. I. Tranz. 1. A osîndi, printr-o sentință judecătorească, a supune unei pedepse, a pronunța o pedeapsă împotriva cuiva. A condamna pe cineva la închisoare. ▭ Cu Nicola la barcă mai era și un arab din Tunis, condamnat pe douăzeci de ani. BART, E. 276. De ce-i condamnat Vișan? – întrebai pe: grefier. VLAHUȚĂ, O. A. 146. 2. A exprima o dezaprobare severă (față de cineva sau ceva); a blama, a veșteji. Războită este odios popoarelor și ele condamnă cu asprime orice guvern, orice om politic care prin acțiunile sale creează o primejdie pentru menținerea păcii, provoacă agravarea situației internaționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2671. În numele apărării păcii și colaborării dintre state, poporul nostru condamnă pregătirile pentru dezlănțuirea unui nou război mondial. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. 3. (Cu privire la un bolnav) A considera că nu mai are nici o scăpare. Doctorii o condamnaseră definitiv. BART, E. 383.

CONDAMNA vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărîre de pedepsire; a osîndi, a pedepsi. 2. A blama; a dezaproba. 3. A constrînge, a obliga la ceva. 4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav). 5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i. condamn. / < fr. condamner].

CONDAMNA vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre judecătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr. condamner)

A CONDAMNA condamn tranz. 1) (persoane culpabile) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a osândi. 2) (fapte, acțiuni, persoane etc.) A blama cu asprime. 3) (bolnavi) A considera ca fiind fără nici o speranță de salvare. 4) A interzice în mod formal. Legea condamnă bigamia. 5) înv. (uși, ferestre etc.) A astupa definitiv. /<fr. condamner, lat. condemnare

condamnà v. 1. a osândi, a rosti o judecată în contra cuiva: a condamna la doi ani de închisoare; 2. a blama, a dezaproba: condamn sentimentele sale; 3. a reduce, a obliga: mă condamnă la tăcere; 4. a condamna pe un bolnav, a declara boala-i mortală; 5. a condamna o ușă, a o închide pentru totdeauna.

*condámn și condémn, a -á v. tr. (fr. condamner, it. condannare, d. lat. condemnare. – Condeamnă, să condemne. V. damnez, indemnitate). Osîndesc, pronunț o sentență contra cuĭva. Fig. Reprob: a condamna o opiniune. Declar perdut fără speranță: un bolnav condamnat de medicĭ. Astup, încuĭ pe tot-de-a-una: a condamna o ușă. Reduc, oblig: condamnat la tăcere.

*condamnațiúne și condemn- f. (fr. condamnation, lat. condemnatio). Osîndă, acțiunea de a condamna. – Și -áție, dar ob. -áre.

*condémn, V. condamn.

condamnare s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări

condamnare s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări

condamnare s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări

condamna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. condamn, 3 condamnă; conj. prez. 1 sg. să condamn, 3 să condamne

condamna (a ~) vb., ind. prez. 3 condamnă

condamna vb., ind. prez. 1 sg. condamn, 3 sg. și pl. condamnă

condamn, -nat prt.

CONDAMNARE s. 1. (JUR.) osândire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osândă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecătă, pilduire. (Și-a ispășit întreaga ~.) 3. v. dezaprobare.

CONDAMNARE s. 1. (JUR.) osîndire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osîndă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecată, pilduire. (Si-a ispășit întreaga ~.) 3. blam, blamare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

Condamnare ≠ grațiere

CONDAMNA vb. 1. (JUR.) a osândi, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. v. dezaproba. 3. v. constrânge.

CONDAMNA vb. 1. (JUR.) a osîndi, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. a blama, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.) 3. a constrînge, a forța, a obliga, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.)

A condamna ≠ a dezvinovăți, a grația, a ierta

condamna (condamn, condamnat), vb. – 1. A pronunța o condamnare. – 2. A învinui, a blama. – 3. A bloca. Lat. condemnare (sec. XIX), cu vocalismul din fr. condamner. – Der. condamnabil, adj. (reprobabil); condamnați(un)e, s. f. (condamnare).

A CONDAMNA LA ÎNCHISOARE a arde, a ciuguli, a da la Maica Precista, a îmbarca, a împodobi, a încălța, a înfla, a înșuruba, a potcovi, a pune la secret, a vătui.

A EXECUTA O CONDAMNARE PENALĂ a se exila, a face pușcăria cu berilă, a fi în postul mare, a intra în postul cel mare, a merge la reciclare, a sta la naftalină.

CONDAMNARE PENALĂ băț, boabă, patalama, porție, trofeu.