cinstít¹ sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 351/23 / Pl: ~uri / E: cinsti] (Rar) 1-18 Cinstire (1-18).

cinstít², ~ă [At: COD. VOR. 145/14 / V: (înv) cen~, (îvp) cis~ / Pl: ~iți, ~e / E: cinsti] 1 a Care este de bună-credință Vz cuviincios, omenos, politicos. 2 a Onest. 3 a (Pfm) Respectat. 4 a (Pfm) Onorat. 5 a (Înv; îe) Să vă fie fața ~ă! (sau să ierte ~a față a dv!) Pardon! 6 a Venerat. 7 a (Înv) De neam mare Vz nobil, bogat. 8 a (Îvp) Arătos. 9 a (Îvp) Elegant. 10 a (Înv) Autentic. 11 a (Pfm) Cast. 12 a (Pfm) Credincios soției (credincioasă soțului). 13 a (Pfm; d. o fată) Fecioară. 14 a (Înv) Prețios. 15 a (Pfm) Amețit (de băutură) Si: beat, chefăluit. 16 sfp (Pop) Iele.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. De bună-credință, onest. La baza vieții fiecărui colecții ist. trebuie să stea munca cinstită în gospodăria colectivă. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 30. Tu nu știi că negustor cinstit și cal verde nu se află? DUMITRIU, V. L. 61. N-am mințit pe nimeni. Sînt om cinstit. SAHIA, N. 68. Nu... tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Adverbial) Membrii colectivului muncesc cinstit. ▭ Fraților, vă zic cinstit că n-am poruncit eu nimic. ALECSANDRI, T. 1137. 2. Credincios, fidel; cast. Femeie cinstită. 3. (În trecut, mai ales în formule de politețe) Vrednic de respect, onorabil, venerabil, stimat. Cînd ieși d-acolo, ce să vedeți dumneavoastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 163. Au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți... căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231.

CINSTÍT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. v. sincer. 3. v. fidel. 4. v. onorabil.

CINSTÍT adj. v. adorat, divinizat, idolatrizat, venerat.

Cinstit ≠ depravat, josnic, necinstit.

CINSTÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect și de bună-credință; onest; integru. Om ~. 3) Care manifestă un atașament constant; care vădește statornicie în convingeri și sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

cinstit a. 1. onest, onorabil, onorat: mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.; 2. titlu dat preotului: cinstite părinte!

cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat: cinstite părinte! Adv. Cu cinste: avere dobîndită cinstit.

cinstél am [At: MARIAN, NU. 352 / E: cinste + -el] (Reg; rar) Cinstit².

cinstí [At: COD. VOR. 137/5 / V: (reg) cen~, cis~ / Pzi: ~tésc / E: vsl чиcтити] 1 vt A respecta. 2 vt A onora. 3 vt (înv; c.i. o divinitate) A venera. 4 vt (Înv) A arăta cuiva respectul prin salut, prin îndemnul de a se așeza Vz a saluta, a se închina. 5 vt (Înv) A slăvi o zi de sărbătoare religioasă. 6 vt (Înv) A lăuda. 7 vt (Înv) A se conforma prevederilor unei legi. 8 vt (Înv) A distinge. 9 vt (Înv) A aprecia. 10 vt (Pfm) A face cuiva un dar. 11 vt (Pfm) A da cuiva un bacșiș. 12 vt (Înv) A răsplăti (pe cineva) pentru purtare bună. 13 vt (Pfm) A trata pe cineva într-un local cu mâncare și, mai ales, cu băutură gratis. 14 vt (Pfm) A plăti consumația cuiva. 15 vt (Fam) A ridica un pahar cu băutură alcoolică în sănătatea sau în onoarea cuiva sau a ceva. 16 vr (Fam) A bea o băutură alcoolică. 17 vr (Reg) A se îmbăta.

CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti.

CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti.

CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta, respect (față de cineva sau ceva), a respecta, a onora. Ți-am arătat dragoste și te-am cinstit mai mult decît pe ceilalți. ISPIRLSCU, L. 23. Sînt fiul tău care te-am cinstit totdeauna. CARAGIALE, O. III 77. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc. ALEXANDRESCU, P. 130. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A distinge. împăratul numi mai-mare peste oștile sale în Ungaria pe comitele Mansfeld... și-l cinsti cu titlul de principe. BĂLCESCU, O. II 69. 2. (Popular, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face (cuiva) un dar, un cadou. Nănașul a cinstit pe finul său cu o pușcă și cu un paloș. RETEGANUL, P. V 69. ♦ (Ilustrînd moravuri vechi) A da (cuiva) un bacșiș. Dacă mi-l dai, te cinstesc. CAMILAR, N. I 96. 3. (Familiar și popular) A ospăta, a trata (mai ales cu băutură), a plăti consumația cuiva. Pas’, Ghigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. F. 38. La întoarcere, cinstea pe prieten cu un gît de rachiu. DUNĂREANU, N. 17. Se pomenește că-l cheamă cineva să-l cinstească. ISPIRESCU, L. 207. Ai să lași cu nouă lei. moș Nichifor, și te-a mai cinsti și fecioru-meu la Piatră. CREANGĂ, P. 113. ◊ Refl. reciproc. Mai cu seamă calfele nu mai munceau o vreme și se cinsteau ziua și noaptea în mahala. PAS, Z. I 159. Toți beau, Se cinsteau Și se ospătau. TEODORESCU, P. P. 23. ♦ (Complementul indică băutura) A închina, a bea în cinstea cuiva (sau a unui eveniment). Într-un medean... stăteau oameni în petrecere. Unii cinsteau mied. SADOVEANU, D. P. 151. Să cinstim cîte un pahar de vin în sănătatea gospodarilor. CREANGĂ, 60. ◊ Absol. Alăutele cîntau pretutindeni, cazacii frămîntau pămîntul, și într-un zvon amețitor se purtau prin rumeneala focurilor, chiuind și cinstind din oale mari de lut. SADOVEANU, O. I 168. Bătrînii cinstesc pe prispă. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. Ia poftim, puiculiță, de cinstește dumneata întîi! să vedem, poate c-ai pus ceva într-însul. CREANGĂ, A. 97.

cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă

cinstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. cinsteáscă

CINSTÍ vb. 1. v. aprecia. 2. v. glorifica. 3. v. onora. 4. v. închina. 5. v. ospăta.

CINSTÍ vb. v. adora, diviniza, idolatriza, respecta, ține, venera.