cinstit², ~ă [At: COD. VOR. 145/14 / V: (înv) cen~, (îvp) cis~ / Pl: ~iți, ~e / E: cinsti] 1 a Care este de bună-credință Vz cuviincios, omenos, politicos. 2 a Onest. 3 a (Pfm) Respectat. 4 a (Pfm) Onorat. 5 a (Înv; îe) Să vă fie fața ~ă! (sau să ierte ~a față a dv!) Pardon! 6 a Venerat. 7 a (Înv) De neam mare Vz nobil, bogat. 8 a (Îvp) Arătos. 9 a (Îvp) Elegant. 10 a (Înv) Autentic. 11 a (Pfm) Cast. 12 a (Pfm) Credincios soției (credincioasă soțului). 13 a (Pfm; d. o fată) Fecioară. 14 a (Înv) Prețios. 15 a (Pfm) Amețit (de băutură) Si: beat, chefăluit. 16 sfp (Pop) Iele.

cinstit¹ sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 351/23 / Pl: ~uri / E: cinsti] (Rar) 1-18 Cinstire (1-18).

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. De bună-credință, onest. La baza vieții fiecărui colecții ist. trebuie să stea munca cinstită în gospodăria colectivă. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 30. Tu nu știi că negustor cinstit și cal verde nu se află? DUMITRIU, V. L. 61. N-am mințit pe nimeni. Sînt om cinstit. SAHIA, N. 68. Nu... tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Adverbial) Membrii colectivului muncesc cinstit. ▭ Fraților, vă zic cinstit că n-am poruncit eu nimic. ALECSANDRI, T. 1137. 2. Credincios, fidel; cast. Femeie cinstită. 3. (În trecut, mai ales în formule de politețe) Vrednic de respect, onorabil, venerabil, stimat. Cînd ieși d-acolo, ce să vedeți dumneavoastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 163. Au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți... căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231.

CINSTÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect și de bună-credință; onest; integru. Om ~. 3) Care manifestă un atașament constant; care vădește statornicie în convingeri și sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

cinstit a. 1. onest, onorabil, onorat: mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.; 2. titlu dat preotului: cinstite părinte!

cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat: cinstite părinte! Adv. Cu cinste: avere dobîndită cinstit.

cinstél am [At: MARIAN, NU. 352 / E: cinste + -el] (Reg; rar) Cinstit².

cinstí [At: COD. VOR. 137/5 / V: (reg) cen~, cis~ / Pzi: ~tésc / E: vsl чистити] 1 vt A respecta. 2 vt A onora. 3 vt (înv; c.i. o divinitate) A venera. 4 vt (Înv) A arăta cuiva respectul prin salut, prin îndemnul de a se așeza Vz a saluta, a se închina. 5 vt (Înv) A slăvi o zi de sărbătoare religioasă. 6 vt (Înv) A lăuda. 7 vt (Înv) A se conforma prevederilor unei legi. 8 vt (Înv) A distinge. 9 vt (Înv) A aprecia. 10 vt (Pfm) A face cuiva un dar. 11 vt (Pfm) A da cuiva un bacșiș. 12 vt (Înv) A răsplăti (pe cineva) pentru purtare bună. 13 vt (Pfm) A trata pe cineva într-un local cu mâncare și, mai ales, cu băutură gratis. 14 vt (Pfm) A plăti consumația cuiva. 15 vt (Fam) A ridica un pahar cu băutură alcoolică în sănătatea sau în onoarea cuiva sau a ceva. 16 vr (Fam) A bea o băutură alcoolică. 17 vr (Reg) A se îmbăta.

CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta, respect (față de cineva sau ceva), a respecta, a onora. Ți-am arătat dragoste și te-am cinstit mai mult decît pe ceilalți. ISPIRLSCU, L. 23. Sînt fiul tău care te-am cinstit totdeauna. CARAGIALE, O. III 77. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc. ALEXANDRESCU, P. 130. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A distinge. Împăratul numi mai-mare peste oștile sale în Ungaria pe comitele Mansfeld... și-l cinsti cu titlul de principe. BĂLCESCU, O. II 69. 2. (Popular, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face (cuiva) un dar, un cadou. Nănașul a cinstit pe finul său cu o pușcă și cu un paloș. RETEGANUL, P. V 69. ♦ (Ilustrînd moravuri vechi) A da (cuiva) un bacșiș. Dacă mi-l dai, te cinstesc. CAMILAR, N. I 96. 3. (Familiar și popular) A ospăta, a trata (mai ales cu băutură), a plăti consumația cuiva. Pas’, Ghigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. F. 38. La întoarcere, cinstea pe prieten cu un gît de rachiu. DUNĂREANU, N. 17. Se pomenește că-l cheamă cineva să-l cinstească. ISPIRESCU, L. 207. Ai să lași cu nouă lei. moș Nichifor, și te-a mai cinsti și fecioru-meu la Piatră. CREANGĂ, P. 113. ◊ Refl. reciproc. Mai cu seamă calfele nu mai munceau o vreme și se cinsteau ziua și noaptea în mahala. PAS, Z. I 159. Toți beau, Se cinsteau Și se ospătau. TEODORESCU, P. P. 23. ♦ (Complementul indică băutura) A închina, a bea în cinstea cuiva (sau a unui eveniment). Într-un medean... stăteau oameni în petrecere. Unii cinsteau mied. SADOVEANU, D. P. 151. Să cinstim cîte un pahar de vin în sănătatea gospodarilor. CREANGĂ, 60. ◊ Absol. Alăutele cîntau pretutindeni, cazacii frămîntau pămîntul, și într-un zvon amețitor se purtau prin rumeneala focurilor, chiuind și cinstind din oale mari de lut. SADOVEANU, O. I 168. Bătrînii cinstesc pe prispă. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. Ia poftim, puiculiță, de cinstește dumneata întîi! să vedem, poate c-ai pus ceva într-însul. CREANGĂ, A. 97.

A CINSTÍ ~ésc tranz. 1) (persoane sau valori umane) A trata cu cinste maximă (izvorâtă dintr-un sentiment de apreciere deosebită). 2) fam. (persoane) A trata (în semn de prețuire, de prietenie), mai ales, cu băutură. 3) (băuturi alcoolice) A consuma fără a abuza. 4) înv. (persoane) A răsplăti cu un dar sau cu un bacșiș. /<sl. țistiti

cinstì v. 1. a onora: slava strămoșească pe strămoși cinstește GR. AL.; 2. a trata, a ospăta cu băutură: scoateți vin de ne cinstiți, că’s feciorii osteniți AL.

cinstésc v. tr. (vsl. čĭstíti). Onorez. Fam. Fac cinste, ofer băutură saŭ și mîncare gratis. V. intr. Beaŭ vin orĭ rachiŭ. V. refl. Beaŭ cu alțiĭ saŭ chear mă îmbăt bînd cu eĭ.

cinsti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstesc, imperf. 3 sg. cinstea; conj. prez. 3 să cinstească

cinstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. cinsteáscă

cinstesc, -team 1 imp.

CINSTÍT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. v. sincer. 3. v. fidel. 4. v. onorabil.

CINSTÍT adj. v. adorat, divinizat, idolatrizat, venerat.

cinstit adj. v. ADORAT. DIVINIZAT. IDOLATRIZAT. VENERAT.

CINSTIT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. neprefăcut, sincer, (livr.) franc, leal, loial, (înv.) nefățărit, prost, (fig.) deschis. (O fire ~.) 3. credincios, devotat, fidel, nestrămutat, statornic, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit (Un slujitor ~.) 4. onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

Cinstit ≠ depravat, josnic, necinstit.

CINSTÍ vb. 1. v. aprecia. 2. v. glorifica. 3. v. onora. 4. v. închina. 5. v. ospăta.

CINSTÍ vb. v. adora, diviniza, idolatriza, respecta, ține, venera.

cinsti vb. v ADORA. DIVINIZA. IDOLATRIZA. RESPECTA. ȚINE. VENERA.

CINSTI vb. 1. a aprecia, a considera, a onora, a prețui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.) 2. a cînta, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 3. a onora. (Îl ~ această comportare.) 4. a închina. (~ un pahar.) 5. a ospăta, a servi, a trata, (pop.) a omeni, a tratarisi. (L-a ~ cu mîncare și băutură.)

A cinsti ≠ a defăima, a necinsti

cinstít, -ă, cinstiți, -te, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea, 1906). – Din cinsti (< sl. čistiti „respectat”) (Scriban, DEX).

cinstít, -ă, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea 1906). – Din sl. čistiti „respectat”.

HONEST IAGO (lat.) cinstite Iago – Shakespeare, „Othello”, act. III, scena 5. Astfel se adresează Othello perfidului său slujitor Iago. Expresie ironică, relevând lipsa de caracter.