VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération.^[1]

venerabil, ~ă [At: HELIADE, O. I, 351 / V: (îvr) ~e a, ~blu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr vénérable, lat venerabilis, it venerabile] 1 a Care este demn de o deosebită considerație Si: (ltî; rar) venerand (1). 2 a Care impune respect prin vârstă, prin vechime Si: (ltî; rar) venerand (2). 3 a (Îs) Vârstă ~ă Vârstă respectabilă. 4 a (Pex; îas) Vârstă foarte înaintată. 5 sm Șef² al unei loji masonice.

venerabil, -ă adj., s.m. 1 adj. Care este demn de înaltă considerație, de respect, de venerație; care impresionează, care impune respect prin vîrstă, prin vechime. ◊ (subst.) Venerabilul... merge deseară la întrunire (CAR.). ◊ Vîrstă venerabilă = vîrstă a unui om foarte bătrîn. ◊ Ext. Plopi și salcîmi venerabili străjuiau grilajul ruginit (VIN.). 2 s.m. Șef al unei loji masonice. • pl. -i, -e. /<fr. vénérable, it. venerabile, lat. venerabĭlis, -e.

VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. – Din fr. vénération.^[1]

VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj. Care inspiră respect, care este vrednic de cinste, de stimă, de considerație. Mi-am auzit numele pronunțat de venerabila barbă albă de pe catedră. GALACTION, O. I 58. Caii pe cari dorise să joace «venerabila prietenă» au rămas pe drum. CAMIL PETRESCU, U. N. 177. Purta o venerabilă barbă albă pînă la brîu. BART, E. 171. Vederea venerabilă a acestui bătrîn boier, respectat de toată țara insuflă slujitorilor un sintiment de compătimire. BĂLCESCU, O. I 189. Bătrînii albi și venerabili. BOLLIAC, O. 45. ◊ (Substantivat; glumeț) Cum intru, se scoală cu respect și mă poftește pe fotei. «Venerabile»-n sus, «venerabile»-n jos. CARAGIALE, O. I 110.

VENERABIL, -Ă adj. Demn de considerație, de respect, de venerație. [Cf. fr. vénérable, lat. venerabilis].

VENERABIL, -Ă adj. (și s.) demn de înaltă considerație, de respect, de venerație. (< fr. vénérable, lat. venerabilis)

VENERABIL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care inspiră sentimente de venerație, de stimă. /<fr. vénérable, lat. venerabilis

venerabil a. demn de venerațiune: om venerabil. ║ m. prezidentul unei loje masonice.

*venerábil, -ă adj. (lat. venerabilis). Demn de venerațiune: un bătrîn, un aer venerabil.

venerabile a vz venerabil

venerablu sm vz venerabil

Beda (Venerabilul) m. învățat teolog și istoric englez (673-735).

venerabil adj. m., pl. venerabili; f. venerabilă, pl. venerabile

venerabil adj. m., pl. venerabili; f. venerabilă, pl. venerabile

venerabil adj. m., pl. venerabili; f. sg. venerabilă, pl. venerabile

VENERABIL adj. v. onorabil.

VENERABIL adj. cinstit, onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

Venerabil ≠ abject, detestabil

BEDA VENERABILUL (672/673-735), istoric și teolog englez. Autor a numeroase scrieri, dintre care cea mai valoroasă este „Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum”, importantă sursă istorică a epocii.

PETRU VENERABILUL (PETRU DE MONTBOISSIER) (c. 1092-1156), călugăr francez. Abate al mănăstirii Cluny (din 1122) pe care a reformat-o. Om de vastă cultură, profund cunoscător al islamului și ebraismului („Adversus iudaeorum inveteratam buritiem”, „Liber contra sectam saracenorum”).