2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

certare sf [At: GCR I, 50/18 / Pl: ~tări / E: certa] 1 Mustrare. 2 Ceartă. 3-4 Pedeapsă (corporală). 5 Canon. 6 Amendă. 7 Condamnare. 8 Învățătură. 9 (Înv; îe) A avea ~ A fi pedepsit. 10 (Înv; îe) A face ~ A pedepsi.

CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

CERTÁRE, certări, s. f. (Neobișnuit) Acțiunea de a (se) certa; mustrare, dojenire; ceartă, sfadă, gîlceavă. In cugetul lui începeau să crească grija și certarea de sine. GALACTION, O. I 181. Aș suferi și cele mai mari certări și mustrări a oamenilor. DRĂGHICI, R. 80.

CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; ceartă, sfadă.

certa [At: CORESI, EV. 47/8 / Pzi: cert / E: ml certare] 1 vt A mustra. 2 vrr A discuta în contradictoriu, cu glas ridicat Si: (înv) a se gâlcevi, (pfm) a se dondăni, a se ciorovăi. 3 vt (Înv) A pedepsi. 4 vt (Îvr) A amenda. 5 vt (Înv) A condamna. 6 vrr A rupe relațiile de prietenie cu cineva.

ciceri vt [At: ȘEZ. III, 204/20 / Pzi: ~résc / E: ns cf ciceriș] (Îrg) A certa.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊ Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. 3. Tranz. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre). V. ocărî. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare

certà v. 1. a mustra violent, a înfrunta cu asprime: îl ceartă mereu pentru toate nimicurile; 2. (rar și învechit) a pedepsi: vei vrea cu oaste și răsboiu ca să ne cerți EM.; 3. a-și vărsa supărarea prin vorbe sau fapte violente: se ceartă și se împacă. [Lat. CERTARE, a se lupta: românește cu sensul slăbit].

2) cert, a v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s’aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

certáre s. f., g.-d. art. certării; pl. certări

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERTÁRE s. v. condamnare, osândă, osândire, pedeapsă, pedepsire.

CERTÁRE s. 1. dojenire, mustrare, (livr.) apostrofare, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. v. ceartă.

certare s. v. CONDAMNARE. OSÎNDĂ. OSÎNDIRE. PEDEAPSĂ. PEDEPSIRE.

arată toate definițiile

Intrare: certare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • certare
  • certarea
plural
  • certări
  • certările
genitiv-dativ singular
  • certări
  • certării
plural
  • certări
  • certărilor
vocativ singular
plural
Intrare: certa
verb (VT50)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • certa
  • certare
  • certat
  • certatu‑
  • certând
  • certându‑
singular plural
  • ceartă
  • certați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cert
(să)
  • cert
  • certam
  • certai
  • certasem
a II-a (tu)
  • cerți
(să)
  • cerți
  • certai
  • certași
  • certaseși
a III-a (el, ea)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certa
  • certă
  • certase
plural I (noi)
  • certăm
(să)
  • certăm
  • certam
  • certarăm
  • certaserăm
  • certasem
a II-a (voi)
  • certați
(să)
  • certați
  • certați
  • certarăți
  • certaserăți
  • certaseți
a III-a (ei, ele)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certau
  • certa
  • certaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

certare

etimologie:

  • vezi certa
    surse: DEX '98 DEX '09

certa

  • 1. reflexiv reciproc A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciondăni ciorovăi gâlcevi sfădi 5 exemple
    exemple
    • Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174.
      surse: DLRLC
    • Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC
    • Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41.
      surse: DLRLC
    • În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328.
      surse: DLRLC
    • poetic Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A se certa furcă.
      surse: DLRLC
    • 1.2. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supăra învrăjbi un exemplu
      exemple
      • Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. expresie A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61.
      surse: DLRLC
    • Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281.
      surse: DLRLC
    • Împăratul... o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27.
      surse: DLRLC
    • Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25.
      surse: DLRLC
    • absolut rar Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146.
      surse: DLRLC
    • Te-am crescut d-atîta vreme, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668.
      surse: DLRLC
    • figurat Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236.
      surse: DLRLC
    • (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.
      surse: DLRLC

etimologie: