certare sf [At: GCR I, 50/18 / Pl: ~tări / E: certa] 1 Mustrare. 2 Ceartă. 3-4 Pedeapsă (corporală). 5 Canon. 6 Amendă. 7 Condamnare. 8 Învățătură. 9 (Înv; îe) A avea ~ A fi pedepsit. 10 (Înv; îe) A face ~ A pedepsi.

CERTARE, certări, s. f. (Neobișnuit) Acțiunea de a (se) certa; mustrare, dojenire; ceartă, sfadă, gîlceavă. In cugetul lui începeau să crească grija și certarea de sine. GALACTION, O. I 181. Aș suferi și cele mai mari certări și mustrări a oamenilor. DRĂGHICI, R. 80.

CERTARE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; ceartă, sfadă.

certare (înv.) s. f., g.-d. art. certării; pl. certări

certare (înv.) s. f., g.-d. art. certării; pl. certări

certare s. f., g.-d. art. certării; pl. certări

CERTARE s. 1. dojenire, mustrare, (livr.) apostrofare, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. v. ceartă.

CERTARE s. v. condamnare, osândă, osândire, pedeapsă, pedepsire.

CERTARE s. 1. dojenire, mustrare, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. admonestare, ceartă, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.)

certare s. v. CONDAMNARE. OSÎNDĂ. OSÎNDIRE. PEDEAPSĂ. PEDEPSIRE.