2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ascultare sf [At: COD. VOR. 143/12 / Pl: ~tări / E: asculta] 1 Încordare a auzului pentru a distinge clar ce se spune sau zgomotele ori sunetele înconjurătoare Si: (înv) ascultătură (1). 2 Ciulire a urechilor spre a auzi ceva. 3 Tragere cu urechea (la ușă). 4 (Îs) ~ a liturghiei Participarea la slujba bisericească. 5 (Pfm) Audiere de cursuri, prelegeri etc. Si: ascultat1. 6 (Jur; îs) ~ a unui martor Audiere a martorilor. 7 (Înv) Sală de întrevederi. 8 (Înv) Îndeplinire a unei dorințe. 9 Îndeplinire a cuvântului, poruncii, ordinului cuiva. 10 Urmare a sfatului cuiva. 11 Supunere față de stăpân, mai-mare, superior, părinte. 12 (Îe) A da cuiva o clipă de ~ A da cuiva atenție, importanță. 13 (Bis) Împlinire a dorinței (tainice) exprimate în rugăciune. 14 (Înv) Supunere față de o instituție, de o cârmuire. 15 (Înv; îs) ~ a spre domnul țării Supunere a vasalului față de domnitor. 16 (Îe) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ~ a cuiva A face voia cuiva. 17 (Înv; îe) A fi (încă, tot) sub ~ a părinților A fi minor. 18 (Bis) Ucenicie înainte de a intra în cinul bisericesc. 19 (Bis) Slujire a unui călugăr sau călugărițe mai tânăr(ă) la unul sau una mai bătrân(ă). 20 (Bis; înv; îe) Dat de (sau spre, la) ~ Orânduit (ca o pedeapsă) să slujească în cinul călugăresc. 21 (Mil; înv; îe) A fi sub ~ a cuiva A fi sub comanda cuiva. 22 (Fig; îs) ~ a inimii Lăsare în voia sentimentelor, pasiunilor. 23 (Fig) Acționare după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 24 Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi. 25 (Med) Auscultație.

ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de Biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.

ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.

ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. 1. Urmărire atentă a ceea ce se spune, se cîntă etc. Urmează cîteva clipe de tăcere, de ascultare încordată. SAHIA, N. 44. Nu e cine să-ți dea o clipă ascultare. BENIUC, V. 94. 2. Auscultație. 3. Examinare a unui elev asupra celor învățate. Învățătura mea s-a sfîrșit și... venim mini în fața măriei-tale, la ascultare. SADOVEANU, D. P. 23. ◊ Ascultarea martorilor = luarea unei depoziții oficiale; audiere. 4. (Adesea în legătură cu verbul «a da») Conformare, supunere, împlinire, satisfacere a dorinței sau a poruncii cuiva. Domnul se înduplecă și dete ascultare acestor cereri. ISPIRESCU, M. V. 3. Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-au zis. BOLINTINEANU, O. 56. ◊ Expr. (Învechit) A fi (sau a se afla, a rămîne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi (sau a se afla etc.) în slujba, sub autoritatea, în stăpînirea cuiva, a fi dependent de cineva, a asculta de cineva, a fi subordonat cuiva. Fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dînsul. ISPIRESCU, L. 369. Aceștia [călărașii de țară] stau subt ascultarea hatmanului. BĂLCESCU, O. II 118.

ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. (Înv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Făgăduință de deplină supunere făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.

ASCULTÁRE ~ări f. v. A ASCULTA.A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) în slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta

ascultare f. fapta de a asculta și rezultatul ei: luare aminte, supunere.

ascultáre f. Acțiunea de a asculta o dată. Supunere.

ascultá [At: COD. VOR. 58/2 / Pzi: ascúlt / E: lat ascultare] 1 vt (D. ființe) A-și încorda auzul pentru a auzi ceva. 2 vt (D. animale) A ciuli urechile spre a auzi ceva. 3-4 vti (D. oameni) A urmări atent vorbele cuiva sau muzica. 5 vt A trage cu urechea (la ușă). 6 vt (Îe) A ~ liturghia A participa la slujba bisericească. 7 vt A audia (un curs). 8 vt (Spc) A examina oral un elev, un candidat la un examen Si: (înv) prociti. 9 vt (Fam; șîe) A ~ martorii (sau un martor) A audia martorii. 10 vt (înv) A înțelege. 11-12 vti A face voia stăpânului, mai-marelui, superiorului, părintelui etc. Si: (înv) a da ascultare. 13 vt (Cu complementul „cuvântul”, „porunca”, „ordinul”) A îndeplini. 14-15 vti A urma sfatul cuiva. 16 vi (Pfm; îe) A ~ la cineva A da crezare cuiva. 17 vt A îndeplini o dorință, o rugăminte 18 vi (Înv; construit cu „de”) A fi sub autoritatea, stăpânirea sau suzeranitatea, ascultarea cuiva. 19 vt (Îe) A-și ~ inima A se supune pasiunii. 20 vi (Fig; construit cu prepoziția „de”; complementul este „bunul-simț”, „rațiunea” etc.) A acționa după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 21 vt (Med) A asculta.

ASCULTÁ, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Complementul indică ceea ce se face auzit sau, p. ext., persoana sau instrumentul care emite sunetele) A se strădui să audă, a urmări cu atenție pentru a auzi (1). Ciobanul a oftat și a ascultat austrul în cercevelele ferestrelor. SADOVEANU, N. F. 19. Auzea din partea bolnavă un geamăt surd. Rîndunica-l asculta pătrunsă de amară durere. BASSARABESCU, V. 51. ♦ A auzi. În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Vino, bade, sările De-ascultă mustrările, Cum mă mustră măicuța, Bade, pentru dumneata! JARNÍK-BÎRSEANU, D., 269. 2. A-și încorda atenția, a fi atent la ceea ce se spune, se cîntă, se povestește. Uneori li se părea că e cineva care-i ascultă, îi spionează, ș-atunci își scoborau glasul. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Eu sînt dator să spun povestea și vă rog să ascultați. CREANGĂ, P. 248. «Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează!» El asculta tremurător, Se aprindea mai tare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (În corelație cu verbul «a sta», arată o acțiune de durată) Ele plîng, și mi se strînge Inima cum stau și-ascult. COȘBUC, P. I 263. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și indicînd persoana sau instrumentul care se face auzit) Foicică mărăcine, Ascultați, boieri, la mine. TEODORESCU, P. P. 517. ♦ A controla dacă elevul și-a însușit cunoștințele predate, cerîndu-i să facă o expunere orală. învăța împreună... eu la gramatică și tu ce-i vrea; apoi mi-i asculta. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Cu privire la martori) A lua depoziții, a înregistra declarațiile făcute; a audia. ♦ A examina (un bolnav) aplicînd urechea pentru a urmări fenomenele respiratorii sau bătăile inimii; a ausculta. Doctorul l-a ascultat la piept. 3. A crede, a da crezare, a băga în seamă, a acorda importanță. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. 4. (Cu privire la o dorință, o rugăminte etc. sau, p. ext., la cel care o rostește) A lua în considerare, a împlini, a satisface. Chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? EMINESCU, 0. I 120. ♦ (Cu privire la un sfat, un ordin etc. sau, p. ext., la cel care îl rostește) A se supune, a se conforma, a da urmare, a face întocmai. În sfîrșit te dai pe față!... Și nu m-ai chemat aicea sfatul spre-a mi-l asculta. DAVILA, V. V. 159. Dacă vei merge cu mine, îi zise calul, habar să n-ai... Pe voi sluji cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. ISPIRESCU. L. 16. ◊ Fig. Mi-am ascultat inima și-am venit să te îmbrățișez. GALACTION, O. I 225. ◊ Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată. CREANGĂ, P. 203. O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor. S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. EMINESCU, O. I 191. Că bădița-i tinerel, N-ascultă boii de el. HODOȘ, P. P. 56. Las’să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218.

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

A ASCULTÁ ascúlt 1. tranz. 1) (vorbe, cântece, zgomote etc.) A percepe încordându-și auzul. ◊ Ascultă! se folosește pentru a atrage atenția cuiva la ceea ce i se va spune. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a examina. 3) jur. (martori) A audia în vederea soluționării unui proces. 4) med. (organe interne, mai ales inima, plămânii) A examina ascultând cu urechea sau cu stetoscopul în vederea stabilirii diagnosticului; a ausculta. 5) (sfaturi, rugăminți, dorințe etc.) A lua în considerație. 2. intranz. A se supune din proprie inițiativă; a se conforma. ~ de cei mai în vârstă. /<lat. ascultare

ascultà v. 1. a trage cu urechea: a asculta la ușă; 2. a lua aminte: ascultă ce-ți spun; 3. a se supune: nu mă ascultă. [Lat. ASCULTARE = clasic AUSCULTARE].

ascúlt, a v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. écouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Îs atent, aud: ascult ce spuĭ. Trag cu urechea, pîndesc ca să surprind vorba: a asculta la ușă. Ajut cînd cere: a asculta un nenorocit. Ĭaŭ în samă: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Mă supun: ascultă de lege, de mine, de sfaturile mele. Ĭa ascultă, ĭa ascultă-mă, vorbă energică adresată cuĭva, amenințare: Ĭa ascultă: nu te obrăznici, că te daŭ afară!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ascultáre (încordarea auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultắrii; pl. ascultắri

ascultáre s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări

ascultá (a ~) (a-și încorda auzul, a se supune) vb., ind. prez. 3 ascúltă

ascultá vb., ind. prez. 1 sg. ascúlt, 3 sg. și pl. ascúltă

arată toate definițiile

Intrare: ascultare
ascultare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascultare
  • ascultarea
plural
  • ascultări
  • ascultările
genitiv-dativ singular
  • ascultări
  • ascultării
plural
  • ascultări
  • ascultărilor
vocativ singular
plural
Intrare: asculta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • asculta
  • ascultare
  • ascultat
  • ascultatu‑
  • ascultând
  • ascultându‑
singular plural
  • ascultă
  • ascultați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ascult
(să)
  • ascult
  • ascultam
  • ascultai
  • ascultasem
a II-a (tu)
  • asculți
(să)
  • asculți
  • ascultai
  • ascultași
  • ascultaseși
a III-a (el, ea)
  • ascultă
(să)
  • asculte
  • asculta
  • ascultă
  • ascultase
plural I (noi)
  • ascultăm
(să)
  • ascultăm
  • ascultam
  • ascultarăm
  • ascultaserăm
  • ascultasem
a II-a (voi)
  • ascultați
(să)
  • ascultați
  • ascultați
  • ascultarăți
  • ascultaserăți
  • ascultaseți
a III-a (ei, ele)
  • ascultă
(să)
  • asculte
  • ascultau
  • asculta
  • ascultaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ascultare

  • 1. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: neascultare
    • 1.1. Urmărire atentă a ceea ce se spune, se cântă etc.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Urmează cîteva clipe de tăcere, de ascultare încordată. SAHIA, N. 44.
        surse: DLRLC
      • Nu e cine să-ți dea o clipă ascultare. BENIUC, V. 94.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.3. Examinare a unui elev asupra celor învățate.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Învățătura mea s-a sfîrșit și... venim mîni în fața măriei-tale, la ascultare. SADOVEANU, D. P. 23.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. Ascultarea martorilor = luarea unei depoziții oficiale.
        surse: DLRLC sinonime: audiere
    • 1.4. (Adesea în legătură cu verbul «a da») Conformare, supunere, împlinire, satisfacere a dorinței sau a poruncii cuiva.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Domnul se înduplecă și dete ascultare acestor cereri. ISPIRESCU, M. V. 3.
        surse: DLRLC
      • Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-au zis. BOLINTINEANU, O. 56.
        surse: DLRLC
      • 1.4.1. expresie A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dînsul. ISPIRESCU, L. 369.
          surse: DLRLC
        • Aceștia [călărașii de țară] stau subt ascultarea hatmanului. BĂLCESCU, O. II 118.
          surse: DLRLC
    • 1.5. Făgăduință de deplină supunere față de Biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi asculta
    surse: DEX '98 DEX '09

asculta

  • 1. tranzitiv A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ciobanul a oftat și a ascultat austrul în cercevelele ferestrelor. SADOVEANU, N. F. 19.
      surse: DLRLC
    • Auzea din partea bolnavă un geamăt surd. Rîndunica-l asculta pătrunsă de amară durere. BASSARABESCU, V. 51.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Doctorul l-a ascultat la piept.
        surse: DLRLC
    • 1.2. auzi
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49.
        surse: DLRLC
      • Vino, bade, sările De-ascultă mustrările, Cum mă mustră măicuța, Bade, pentru dumneata! JARNÍK-BÎRSEANU, D., 269.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 6 exemple
    exemple
    • Uneori li se părea că e cineva care-i ascultă, îi spionează, ș-atunci își scoborau glasul. VLAHUȚĂ, O. A. III 4.
      surse: DLRLC
    • Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Eu sînt dator să spun povestea și vă rog să ascultați. CREANGĂ, P. 248.
      surse: DLRLC
    • «Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează!» El asculta tremurător, Se aprindea mai tare. EMINESCU, O. I 168.
      surse: DLRLC
    • (În corelație cu verbul «a sta», arată o acțiune de durată) Ele plîng, și mi se strînge Inima cum stau și-ascult. COȘBUC, P. I 263.
      surse: DLRLC
    • Foicică mărăcine, Ascultați, boieri, la mine. TEODORESCU, P. P. 517.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A examina oral un elev.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Vom învăța împreună... eu la gramatică și tu ce-i vrea; apoi mi-i asculta. CREANGĂ, A. 87.
        surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv A audia un martor (într-un proces).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: audia
  • 3. tranzitiv A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crede satisface împlini 2 exemple
    exemple
    • Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51.
      surse: DLRLC
    • Chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? EMINESCU, 0. I 120.
      surse: DLRLC
    • 3.1. tranzitiv intranzitiv A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 7 exemple
      exemple
      • În sfîrșit te dai pe față!... Și nu m-ai chemat aicea sfatul spre-a mi-l asculta. DAVILA, V. V. 159.
        surse: DLRLC
      • Dacă vei merge cu mine, îi zise calul, habar să n-ai... Te voi sluji cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. ISPIRESCU. L. 16.
        surse: DLRLC
      • figurat Mi-am ascultat inima și-am venit să te îmbrățișez. GALACTION, O. I 225.
        surse: DLRLC
      • Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată. CREANGĂ, P. 203.
        surse: DLRLC
      • O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor. S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. EMINESCU, O. I 191.
        surse: DLRLC
      • Că bădița-i tinerel, N-ascultă boii de el. HODOȘ, P. P. 56.
        surse: DLRLC
      • Las’să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218.
        surse: DLRLC

etimologie: