ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. (Înv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Făgăduință de deplină supunere făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.