NEASCULTARE s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unei porunci. [Pr.: ne-as-] – Pref. ne- + ascultare.

neascultare sf [At: MOXA, 347 /16 / P: ne-as~ / Pl: ~tări / E: ne- + ascultare] 1 Lipsă de ascultare. 2 Act de nesupunere, de indisciplină. 3 Încălcare a unei porunci.

NEASCULTARE s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unei porunci. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascultare.

NEASCULTARE s. f. Lipsă de ascultare, insubordonare, indisciplină; încălcare a unei porunci. Neascultarea ce îmi făcuși va fi în sufletul tău o aducere-aminte foarte jalnică. GORJAN, H. IV 62.

neascultare f. nesupunere, insubordinațiune.

neascultáre (ea 2 sil.) f. Nesupunere, insubordinațiune.

ASCULTARE sf. 1 Faptul de a asculta: cu ~a mai multe înveți (GOL.) ¶ 2 A da ~, a lua în seamă, a urma (povețele, părerile cuiva), a se supune: nu vrea să dea ~ la sfaturile mele ¶ 3 Supunere: a aduce la ~ ¶ 4 Stăpînire, dominațiune, autoritate: s’au închinat sub ~a lui Vladislav (N.-COST.) ¶ 5 ⛪ Supunere a unui călugăr către mai marii mănăstirii, slujbă pe care o face el pe lîngă unul din aceștia, ca să probeze că e demn de tagma călugărească, poslușanie: starețul îl rîndui spre ~ la un bătrîn sihastru (NEGR.) ¶¶ contr. NEASCULTARE.

neascultare (desp. ne-as-) s. f., g.-d. art. neascultării

neascultare (ne-as-) s. f., g.-d. art. neascultării

neascultare s. f. (sil. ne-as-), g.-d. art. neascultării; pl. neascultări

NEASCULTARE s. v. indisciplină.

NEASCULTARE s. indisciplină, nedisciplină, nesupunere, (livr.) insubordonare, (rar) recalcitranță. (Act de ~.)

Neascultare ≠ ascultare

neascultare, neascultări s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unui ordin, a unei porunci. ♦ (Sens biblic) Atitudine de împotrivire față de Dumnezeu, de adevărul evangheliei sau de slujitorii bisericii. – Din ne- + ascultare.