AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) auz] – Lat. audire.

auzi [At: COD. VOR. 104/4 / P: a-u~ / Pzi: aud, (îrg) auz; cj: să aud, (îrg) să auz; imt: auzi / E: ml audio, -ire] 1 vt A percepe și a distinge sunete cu ajutorul simțului auzului. 2 vt A distinge și a înțelege sensul sunetelor vorbirii. 3 vt A asculta (pe cineva vorbind). 4 vta (Îe) N-aude, na vede (na greul pământului și ușorul vântului) Nume cu care eroul din basme își strigă ajutoarele animale, lupul, vulpea, (ursul și iepurele), astfel încât interjecția na! să se confunde cu negația nu. 5 vta (Pex; îae) Nu vrea să audă și să știe nimic. 6 vta (Pex; îae) Este complet insensibil la impresii din exterior. 7 vta (Îe) Eu spun, eu aud Nimeni nu mă bagă în seamă. 8 vt A recunoaște sursa de proveniență a sunetelor (un obiect, un animal etc.). 9 vt A înțelege. 10 vt A afla o știre. 11 vt (Îe) A-și ~ (multe) vorbe A afla ce vorbește lumea despre sine. 12 vta (Îe) ~nd așa... Aflînd acestea. 13 vrp A se bârfi. 14 vrp A se zvoni. 15 vrp (Îf nu se-aude!) Nu se vorbește. 16 vrp (Îaf) Nu se află. 17 vrp (Îaf) Nu există. 18 vrp (Îaf) Nu se poate întâmpla. 19 vi (Îe) A nu mai ~ de numele cuiva A-i pierde urma. 20 vi (Înv; îe) A nu fi bucuros (sau a nu voi) să audă de numele cuiva A rupe orice legătură cu cineva. 21 vi (Îe) A ~ din (sau de la) moși-strămoși (sau din oameni, de la strămoși, din bătrâni) A cunoaște tradițiile orale. 22 vt A asculta și a analiza calitatea sau valoarea sunetelor muzicale. 23 vta (Îe) I-~! Fii atent la... 24 i (Îe) ~ măi! (sau frate, nene, soro, ori colo, vorbă etc. sau, rep ~! ~!) Exprimă mirarea. 25 vta (Imp; în strigături) Hai! 26 vt (Îe) ~tu-m-ai? Ai înțeles ? 27 vta (Îf aud?) Ce dorești? 28 vta (Îaf) Ce-ai spus ? 29 vta (Îaf) Nu mă poți contrazice! 30 vi (Îe) S-~m de bine! Formulă de salut, la despărțire. 31 vt (Îe) Să se audă musca (zburând)! Să fie liniște perfectă! 32 vt (Cu subiectul divinitatea) A împlini dorința exprimată de cineva. 33 vt (Îe) Să te-audă Dumnezeu! Să se împlinească ceea ce ai zis! 34 vt (Îae) Să ți se împlinească dorințele. 35 vt (Reg) A mirosi urât. 36 vt (Reg; îe) I se aude din gură îi miroase gura. 37 (Reg; îe) A ~ în gură ca cucii A nu înțelege nimic când cineva e beat.

AUZI (aud și auz) I. vb. tr. 1 A prinde, a percepe cu urechea un sgomot, niște sunete, vorbele cuiva: aud pași pe scară; am auzit cu urechile mele: m’ai auzit? expresiune care, sub formă interogativă, se adresează cuiva pentru a-i atrage luarea aminte asupra unui lucru, pentru a-i porunci ceva; să faci așa cum ți-am spus, ai auzit? ¶ 2 Abs.: nu aude de-o ureche; proverb n’aude, n’a vede (n’a greul pămîntului), se zice despre cineva care nu-și dă seama de ce se petrece în jurul lui, care nu se îngrijește de ce zic alții, care nu se interesează de nimic ori nu se pricepe la nimic ¶ 3 A afla ceva din spusele cuiva: mult trăești, multe auzi, multe vezi (PANN) ¶ 4 A-și ~ ..., a afla din spusele altora ceva despre sine (mai ales lucruri neplăcute, supărătoare); proverb: fă bine, să-ți auzi rău ¶ 5 A lua în seamă, a da ascultare la ce spune cineva: să te audă Dumnezeu, exclamație cu care răspundem cuiva care ne dorește vre-un bine ¶ 6 Auzii urmat deseori de un alt cuvînt exprimă mirare, supărare, indignare: auzi! tocmai el să mă vorbească de rău! auzi colo! auzi vorbă! auzi îndrăzneală! ¶ 7 Aud? răspunsul pe care-l dă cineva cînd e chemat sau cînd n’a înțeles bine ce i s’a spus. II. vb. intr. 1 A prinde, a percepe cu urechea ce spune cineva (se construește cu de, despre): n’am auzit despre ce e vorba ¶ 2 A afla ceva din spusele altora: dacă auzi de perirea lor, căzu și el de muri (VARL.) ¶ 3 A nu mai ~ de..., a nu mai vrea să știe de...: să nu mai aud de el; să nu-i mai aud de nume ¶ 4 Să auzim de bine! expresiune prin care cineva, în momentul de a se despărți de altul, îi urează drum bun, sănătate [lat. audīre].

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) auz] – Lat. audire.

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut; subiectul este omul, mai rar urechile; complementul arată sunetul) A percepe cu ajutorul auzului. Aud... șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 27. Ce-mi aud urechile? SADOVEANU, N. F. 7. Mai merge el cît merge, și numai iacă ce aude o bîzîitură înădușită. CREANGĂ, P. 238. Cred, nu cred; așa aud vorbind lumea, așa zic și eu. ALECSANDRI, T. I 348. ◊ (Complementul arată sursa sunetului) N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? EMINESCU, O. I 98. Să nu-ți aud gura! ALECSANDRI, T. I 122. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. (Prin exagerare) Aleodor, cum se deșteptă, îi trase o palmă de auzi cîinii în Giurgiu. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (La forma negativă, uneori întărit prin «a nu vedea», exprimînd o insensibilitate completă față de impresiile dinafară) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge ne-ncetat. ALECSANDRI, P. A. 41. ◊ Expr. N-aude, n-a vede (n-a greul pămîntului) = se face că nu știe nimic. Niță... se uita într-o parte, chipurile n-aude și n-a vede. PAS, L. I 7. Eu spun, eu aud (sau tu spui, tu auzi etc.) = degeaba vorbesc (sau vorbești etc.), nu mă (sau te etc.) ascultă nimeni. ◊ Refl. pas. (Adesea impers.) Deodată, ca din pămînt, Din fundul de purpur al zării S-aude tunînd. BENIUC, V. 164. Ia! s-aude pupăza! am observat eu ridicînd un deget lîngă frunte. SADOVEANU, N. F. 26. Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Cum te-ai dus d-ta acasă, n-a trecut tocmai mult și iacă s-aude cineva bătînd la ușă. CREANGĂ, P. 27. Frunză verde de agude, Ia vezi, frate, ce s-aude? Graiul dulce-a mîndrei mele Ori zgomot de potiri grele? ANT. LIT. POP. I 56. ◊ (Expr.) Să se audă musca = să fie tăcere desăvîrșită (încît să se audă și zbîrnîitul unei muște). ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134 ◊ Expr. A-și auzi vorbe (sau rău, multe etc.) = a-i ajunge (cuiva) la cunoștință lucruri (de obicei neplăcute) pe care le spun alții despre el. Și apoi! vorba ceea: fă bine să-ți auzi rău! CREANGĂ, P. 253. 2. Tranz. (La imperativ, adesea precedat de interj. «ia», popular «ian», cuprinzînd mirarea, ironia sau neîncrederea în cele spuse) A asculta, a lua seama la cele ce se spun. Ian auziți cum tulnicele tari Stîrnesc îndemn de proaspeți făurari. DEȘLIU, G. 28. Auzi măi! Nu-l vezi că e o tigoare de băiet, cobăit și leneș de n-are păreche? CREANGĂ, P. 13. 3. Intranz. (Mai ales la forma interogativă, adesea amenințător) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? DUMITRIU, B. F. 7. Știi unde am vorbit să ne-ntîlnim: în salon de clasa-ntîi... Ai auzit? CARAGIALE, O. II 196. ◊ Tranz. Măi, de noi nu va fi bine de scapă din casa noastră cu zile Stan; mergi la noapte, cînd doarme, și-l lovește cu buzduganul chiar în frunte, auzitu-m-ai? RETEGANUL, P. IV 19. ♦ (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la un apel) Cum ai spus? poftim? Jupîneșică, jupîneșică! – Aud, moș Nichifor, răspunse Maica tresărind, spăimîntată. CREANGĂ, P. 132. Aud cucoane. – Adă dulceți, Safta. ALECSANDRI, T. I 63; b) (Numai la forma interogativă, încheind o declarație sau o afirmație socotită fără replică) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? Mă rog, ce ți-am spus cînd ți-am poroncit să-mi gătești păișoare cu bumbac pentru sprintene? Aud? ALECSANDRI, T. I 125. 4. Tranz. (Cu privire la vești, știri, noutăți) A afla. Cînd auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sînt bine curățate... o dată se scutură... și rămase... un cal gras, trupeș și cu aripi. ISPIRESCU, L. 3. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții. CREANGĂ, P. 81. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «despre») Veți auzi despre mine în curînd! DUMITRIU, B. F. 40. ◊ Expr. A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se povestesc. Numai în grădina ursului, dacă-i fi auzit de dînsa, se află sălăți de aceste. CREANGĂ, P. 211. Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, L. P. 174. Marcu, biet, o auzit De potopul cel cumplit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice legătură cu cineva, a nu mai voi să întrețină legături cu cineva. Tată-său nu mai voia să audă de el. VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu mai auzi de numele cuiva = a nu mai ști despre cineva. Și de atuncea nu li s-au mai auzit nimică de nume. SBIERA, P. 22. Să auzim de bine! formulă de urare adresată cuiva la despărțire. 5. Refl. (Numai la pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. Multe se aud. Să nu ne luăm după cîte se aud. STANCU, D. 151. S-aude că Alecuț vrea s-o ducă pe maică-sa acolo unde se află el. SADOVEANU, N. F. 84. – Prez. ind. și conj. pers. 1 și: auz (CARAGIALE, O. 95, ȘEZ. III 191), prez. conj. pers. 3 și: auză.

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe un sunet cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă dumnezeu = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești. N-aude, n-a vede (n-a greul pămîntului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca = se fie tăcere deplină. ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit? (EMINESCU). 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Auzi măi! Nu-l vezi că e leneș de n-are păreche? (CREANGĂ). 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? (DUMITRIU). ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Ce dorești? Jupîneșică, jupîneșică! – Aud, moș Nichifor (CREANGĂ).; b) (Interogativ) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? Mă rog, ce ți-am spus cînd ți-am poruncit... Aud? (ALECSANDRI). 4. Tranz. și intranz. A afla o veste, o știre etc. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști ce mai face, cum o mai duce cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Prez. ind. și: (pop) auz] – Lat. audire.

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Să mă (te...) audă Dumnezeu! să mi (ți...) se împlinească cele dorite. 2) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate; a afla. ◊ A nu (mai) voi să audă de cineva a rupe relațiile cu cineva. Să (ne) auzim de bine formulă de rămas bun. 3) (mai ales interogativ) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simțul auzului. 2) A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

A SE AUZI se aude intranz. A se răspândi în calitate de zvon; a se zvoni. Nu te lua după ce se aude. /<lat. audire

auzì v. 1. a simți sunetele prin organul urechilor: nu vede și n’aude; 2. a afla: mult trăești, multe auzi. [Lat. AUDIRE].

AUZIT I. adj. 1 p. AUZI ¶¶ contr. NEAUZIT ¶ 2 Ne mai ~, cum nu s’a mai pomenit, grozav: au comis cruzimi nemai ~e II. sbst. 1 Faptul de a auzi ¶ 2 ‡Auz: s’au cetit testamentul întru ~ul tutulor (N.-COST.) ¶ 3 Din ~e, din vorbele unuia și altuia, din svon [lat. audītus].

CORAM POPULO (lat.) (Horațiu, Arta poetică) = În auzul tuturora. A declarat coram populo.

DE AUDITU (lat.) = Din auzite. Nu știa de ceva decît de auditu.

aúd (est) și aúz (vest), a auzí v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simțu auzuluĭ, simt sunetu: a auzi o vorbă, niște pașĭ, tunetu. Aflu: am auzit c’a murit, n’am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturiĭ. Maĭ auziĭ una! exclamațiune ironică la auzu uneĭ veștĭ ridicule. Să te-audă Dumnezeŭ! exclamațiune pin care dorim să se împlinească urarea saŭ dorința cuĭva. Să auzim de bine! formulă de salutare la despărțire. Ĭa’uzĭ! (din ĭa auzĭ), exclamațiune de atras atențiunea asupra unuĭ zgomot, unuĭ cîntec saŭ uneĭ veștĭ surprinzătoare. Aud? vorbă pin care arătăm că așteptăm ordinu saŭ că n’am auzit bine ce s’a zis și dorim să se repete vorba (maĭ intim saŭ maĭ obraznic „ce?”, maĭ politicos „poftim?”).

2) aúz v. tr. V. aud.

auzi (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aud, 2 sg. auzi, 3 sg. aude, imperf. 1 auzeam; conj. prez. 1 sg. să aud, 3 să audă; imper. 2 sg. afirm. auzi

auzi (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aud, 1 pl. auzim, imperf. 3 sg. auzea; conj. prez. 3 să audă; ger. auzind

auzi s.n. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aud, 1 pl. auzim, imperf. 3 sg. auzea; conj. prez. 3 sg. și pl. audă; ger. auzind

auzi (ind. prez. 1 sg. aud, conj. audă)

aud (v. auzi)

audă (v. auzi)

aud, audă 3 conj., auzeam 1 imp., auzii 1 aor.

AUZI vb. 1. a prinde. (~ câteva șoapte.) 2. a desluși. (~ prin vijelie un strigăt.) 3. v. asculta. 4. a suna. (Se ~ clopotele.) 5. v. afirma. 6. v. afla. 7. a afla, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce ai făcut.) 8. v. pomeni. 9. v. înțelege.

AUZI vb. v. duhni, mirosi, puți.

auzi vb. v. DUHNI. MIROSI. PUȚI.

AUZI vb. 1. a prinde. (~ cîteva șoapte.) 2. a desluși. (~ prin ploaie un strigăt.) 3. a asculta. (~ ce-ți spun.) 4. a suna. (Clopotele se ~.) 5. a se afirma, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 6. a se afla, (fig.) a răsufla, a transpira. (Secretul s-a ~ repede.) 7. a afla, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce ai făcut.) 8. a înțelege, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?)

auzi (aud, auzit), vb. – 1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a ști din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatică, folosită de preferință la imper., inter. sau excl. – Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Pușcariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normală tu auzi a influențat în eu auz, să auză. Schimbare de accent a-ud, în loc de a-ud (cf. mr. ávdu, și lá-ud) nu a primit explicație satisfăcătoare. După Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebări. Trebuie să se țină seama și de oscilația constantă a accentului în hiatul au. Cf. și Pușcariu, Dacor., III, 74, și Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s. n. (simțul cu ajutorul căruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultător); neauzit, adj. (care nu se aude).

auzi La TDRG și în DA găsim, fără explicație etimologică, verbul a auzi cu înțelesul de „a mirosi”. Vezi acum și Lex. reg. II, p. 124, din Bucovina. Dumitru Ahrițculesei din Buzău îmi scrie că cunoaște, din comuna sa natală, Cîndești, județul Botoșani, cuvîntul cu acest înțeles și știe că așa se zice și în ucraineană (comuna e compusă din șase sate, iar în două dintre ele se vorbește și ucraineana): мо мнeco cu чye „carnea aceea s-a alterat (miroase)”; чyмu мuрчeм „miroase a mort, miroase mortul”.

Nenorocirea regilor e că nu vor să audă niciodată adevărul – Aceste vorbe ajunse vestite (mai mult datorită curajului de a fi fost servite chiar regelui în obraz) au fost spuse lui Frederic Wilhelm al IV-lea, regele Prusiei, în ziua de 2 noiembrie a anului revoluționar 1848 de către un simplu deputat: J. Jacoby (1805-1877), care făcea parte din delegația parlamentară ce se prezentase la palat în audiență. „Das ist das Unglück der Könige, daß sie die Wahrheit nie hören wollen”. Regăsim ideea în cunoscutul vers al lui Al. Vlahuță: „Minciuna stă cu regele la masă”, din poezia „1907” (vezi loc. cit.). IST.

Ochi au, dar nu vor să vadă; urechi au, dar nu vor să audă. Psalmul 115 (versetele 5 și 6), unde se spune de fapt: „ochi au, dar nu văd; urechi au, dar nu aud” – Se referă la idolii altor neamuri, ciopliți din piatră, lemn etc. și împotriva cărora psalmistul punea în gardă pe credincioși, vrînd să-i ferească de idolatrie. Poporul a „actualizat” aceste cuvinte și a început să le aplice acelora care, din patimă, din ignoranță sau din reacționarism nu voiau pur și simplu să vadă și să audă, făcînd pe orbii și pe surzii în fața realităților sau a primejdiilor. Uneori se citează versiunea latină: Oculos habent et non videbunt. Quis habet aures audienti audiat. În tableta Momente, Tudor Arghezi folosește expresia în traducere: „Cîteodată chiar simpla onestitate a modestiei echivalează cu talentul. Se speră că cine are urechi de auzit o să audă!” („Contemporanul”, nr. 763). BIB.