3 intrări

45 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse.V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse.V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. (În opoziție cu răsărit) 1. Faptul de a apune; trecerea unui astru sub orizont; apunere. Apus de soare. ◊ Ziua de 1 Mai fusese frumoasă pînă la apusul soarelui, dar de aci înainte cerul se întunecă. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Fig. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam, Cînd la apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. ♦ Priveliște oferită de soare cînd apune. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre. SAHIA, N. 40. Puternic suflă vîntul tomnatec! Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Curînd scăpată și soarele după cele mai de pe urmă trepte ale apusului. HOGAȘ, M. N. 168. 2. Loc pe orizont unde apune soarele (unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului); p. ext. regiune unde apune soarele; vest. Flacără roșie... rumenește zarea-nfiorată Din răsărit pînă-n apus. BENIUC, V. 84. Steteam la colibă, pe prunduri, Privind peste mare-n apus, Năvalnice neguri de seară Veniră, urcîndu-se-n sus. IOSIF, T. 137. Din apus Se răsfira fierbînd un nor De-un rece vînt adus. COȘBUC, P. I 233. ◊ Expr. (Rar) A vorbi una de la răsărit și alta de la apus = a vorbi incoerent, fără șir. (Rar) A sta cu un picior la răsărit și cu altul la apus = a fi nestatornic, a nu avea domiciliu stabil. 3. Timpul zilei cînd apune soarele; asfințit, scăpătat. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuirâ Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 4. Occident. Patru veacuri de contact cu Apusul... n-a dat masei populației africane nimic bun. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/3. 5. Fig. Declin, decădere, prăbușire. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna, stins, trecut. Obrazul la pămînt l-am pus Să-mi amintesc de-un dor apus. BANUȘ, în POEZ. N. 27. Rîul sfînt ne povestește... despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I 44.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut. Vremuri apuse.V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune.

apús (asfințit) s. n., pl. apúsuri

*Apús (regiune) s. propriu n.

apús1 sn [At: PSALT. SCH. 154/14 / V: (înv) app~ / Pl: (înv) -e, -uri / E: apune] 1 Trecere a unui astru sub orizont Si: asfințit, (pop) scăpătat. 2 Locul pe orizont unde apune soarele. 3 Priveliște la apusul (1) soarelui. 4 Vest. 5 (Îe) A vorbi una de la răsărit și alta de la ~ A vorbi confuz, cu analogii și legături prea îndepărtate. 6 (Îe) A sta cu un picior la răsărit și altul la ~ A nu avea domiciliu stabil. 7 (Îs) -miazăzi Sud-vest. 8 Occident. 9 (Pm) Concepțiile occidentului. 10 Peisaj crepuscular. 11 (Fig) Sfârșit. 12 (Fig) Declin. 13 (Pex) Prăbușire.

apús2, -ă [At: P. MAIOR, IST. 70/15 / Pl: ~uși, -e / E: apune] 1 a (D. astre) Care a apus (1). 2 a (Fig; d. vreme, timp) Trecut. 3 a (D. ochi) Fără vedere. 4 a (Îvr; Trs; d. societate și oameni) înapoiat. 5 av (Înv; nob) Cu dispreț.

APÚS s. v. decadență, decădere, declin, regres, sfârșit.

APÚS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.

Apus ≠ est, orient, răsărit, zori

APÚS1 ~să (~și, ~se) 1) v. A APUNE. 2) Care a trecut, a dispărut. Vremuri demult apuse. /v. a apune

APÚS2 ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei când apune Soarele; asfințit. 3) Parte a orizontului; vest; asfințit. 4) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; asfințit; vest. 5) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; vest; occident. 6) fig. Sfârșitul a ceva (al vieții, al unei activități etc.). /v. a apune

apus n. 1. apunere treptată a stelelor: pe la apus de soare; 2. regiunea cerului unde apun stelele; 3. unul din cele patru puncte cardinale: vânt de apus; fig. și Apusul își împinse toate neamurile incoace EM.; 4. fig. disparițiune treptată: la apusul vieții; 5. scăpătare, decadență: turnul, trist martur l´al nostru trist apus GR. AL.

Intrare: apus (adj.)
apus (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apus apusul apu apusa
plural apuși apușii apuse apusele
genitiv-dativ singular apus apusului apuse apusei
plural apuși apușilor apuse apuselor
vocativ singular
plural
Intrare: apus (asfințire)
apus (asfințire) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apus apusul
plural apusuri apusurile
genitiv-dativ singular apus apusului
plural apusuri apusurilor
vocativ singular
plural
Intrare: apune
verb (V636)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apune apunere apus apunând, apuind singular plural
apune apuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apun, apui (să) apun, apui apuneam apusei apusesem
a II-a (tu) apui (să) apui apuneai apuseși apuseseși
a III-a (el, ea) apune (să) apună, apuie apunea apuse apusese
plural I (noi) apunem (să) apunem apuneam apuserăm apuseserăm, apusesem*
a II-a (voi) apuneți (să) apuneți apuneați apuserăți apuseserăți, apuseseți*
a III-a (ei, ele) apun (să) apună, apuie apuneau apuseră apuseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)