16 definiții pentru pierdut


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesiunea proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. desperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. Care nu se mai găsește în posesiunea cuiva, nu mai este la locul lui obișnuit, nu se știe unde se află. Viața asta-i bun pierdut Cînd n-o trăiești cum ai fi vrut. COȘBUC, P. I 256. 2. (Despre ființe) Care a plecat din locul unde era, căruia nu-i mai știm de urmă; rătăcit. Cad fulgi pe cîmpul gol Și plînge-o rîndunică Pierdută dintr-un stol. COȘBUC, P. I 278. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume, Dar frumoasa lui stăpînă A rămas pierdută-n lume. EMINESCU, O. I 68. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață, mort. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! EMINESCU, O. I 118. ◊ (Substantivat) Cu geana ta m-atinge pe pleoape. Să simt fiorii strîngerii în brațe – Pe veci pierduto, vecinic adorato! EMINESCU, O. I 120. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. Printre crengi, pierdute-n ceață Luna-ncet la geam apare. IOSIF, PATR. 45. Departe munții cu fruntea încununată de codri, cu poalele pierdute în văi cu izvoare albe. EMINESCU, N. 49. Și pe-ntinderea pustie fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. Auzeam, din ce în ce mai pierdute, bătăile ciocanelor. SADOVEANU, O. VI 277. Cu glas pierdut își caută amantul. TOPÎRCEANU, B. 101. Lătrătura lor chelălăită, cînd mai apropiată, cînd apoi pierdută prin atmosfera rărită de ger răsună... la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 41. ♦ (Despre culori) Palid, decolorat, șters. Ochiurile de un verde palid, pierdut, al parcurilor tinere. STANCU, U.R.S.S. 197. 4. Copleșit de gînduri sau sentimente, stăpînit de emoție puternică; p. ext. desperat. Topită de veghere bunica toarce, toarce, Cu mințile p-aiurea, cătînd la foc, pierdută. IOSIF, V. 42. Pierdută, nemaiștiind ce face, alergă într-un suflet în casă. VLAHUȚĂ, O. A. 125. Pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Determinat prin «în gînduri») Umbla pierdut în gîndurile lui. DUMITRIU, N. 60. Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri. EMINESCU, O. I 35. (Adverbial) Ea n-a mai plîns, pierdut privea La sfetnic, lung, dar nu-l vedea. COȘBUC, P. I 152. ◊ Expr. Cu ochii pierduți = privind în vag, dus pe gînduri. Călărește... cu ochii pierduți în depărtări. SADOVEANU, O. I 566. Stătea în același loc, cu mîna repetînd mereu același gest, cu ochii pierduți după cei plecați. REBREANU, R. II 103. Stătui așa multă vreme cu ochii pierduți în întunerecul șoselei și deodată mi se păru că aud un țipăt dureros pierzîndu-se în liniștea nopții. DUNĂREANU, CH. 124. 5. (Despre persoane) Aflat în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). Leahul rîdea, c-o gură mare și știrbă; și-ntr-o clipă de cumpănă, Cantemir-bei se simți pierdut. SADOVEANU, O. VII 13. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți, O, mîntuie-i, de vrei, că poți! COȘBUC, P. I 109. Eu poate să mai scap... dar d-ta... d-ta ești pierdut. CARAGIALE, O. I 172. ◊ (Substantivat) Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strînși, fără de glas, Ca un pierdut. COȘBUC, P. I 146. 6. Care n-a fost folosit bine; nevalorificat; irosit. Părintele Antonie se gîndi numaidecît la o viață de om pierdută. SADOVEANU, O. VII 366. Se încăpățîna... să-și cîștige anul pierdut și să se întoarcă la viața pentru care simțise chemare. C. PETRESCU, R. DR. 29. Ziua aceea socotind-o pierdută, o însemna... cu o cruce. DRĂGHICI, R. 153.

PIERDÚT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre culori) Care a devenit palid, șters. 2) (despre persoane) Care este copleșit de frământări lăuntrice. 3) (despre persoane) Care se află într-o situație foarte grea. ◊ Om ~ om decăzut moral. /v. a (se) pierde

pierdut a. 1. ce nu se mai posedă: bani pierduți; 2. rău întrebuințat: timp pierdut; 3. fig. discreditat: un tânăr pierdut; 4. cufundat: pierdut în visuri.

perd (est) și pĭerd (vest), perdút, a pérde v. tr. (lat. pĕr-do, pér-dere, it. pérdere, sp. pg. perder, pv. fr. cat. perdre.Să peardă [est], pĭerd și pĭerz, să pĭardă și să pĭarză [vest]. V. ascund, cred, vînd). Încetez de a maĭ avea fiind-că mĭ-a răpit soarta orĭ n’am știut să păstrez: a perde părințiĭ, averea, vederea, dințiĭ, un picĭor, rangu, funcțiunea, iluziunile. Îmĭ cade din buzunar și nu găsesc: am perdut punga în pĭață. Rătăcesc: țăranca perduse copilu pin oraș. Îs învins, nu cîștig: a perde un rămășag, un proces, o bătălie, niște banĭ la cărțĭ. Ruinez, nimicesc: vorba asta l-a perdut. Nimicesc, daŭ de gol: vorba asta l-a perdut. Corup: reaŭa societate perde tinerimea. Avortez. Dezonorez: calomnia poate perde un om. Consum, întrebuințez: mașina asta perde multă apă, am perdut mult timp cu scrisu, a perde timpu (a perde timpu fără folos). Scap, nu apuc: a perde trenu, ocaziunea, chilipiru. Nu maĭ văd, nu maĭ știŭ unde-ĭ: a perde drumu, direcțiunea. Mă las de: a perde un obiceĭ, un gust. V. refl. Mă sting, mor: îl vedem că se perde. Mă rătăcesc: copiiĭ s’aŭ perdut în pădure. Dispar ascunzîndu-mă: hoțu se perdu în mulțime. Dispar, nu mă maĭ văd din cauza distanțeĭ: corabia se perdu în zare. Mă înec: mulțĭ oamenĭ și corăbiĭ s’aŭ perdut acolo. Mă ruinez. Mă compromit. Mă corup. Mă emoționez, nu maĭ știŭ ce fac, îmĭ perd capu: el se perdu (cu firea) cînd văzu privirile tuturor ațintite spre el. Îmĭ perd capu (saŭ sărita), nu maĭ raționez, mă emoționez saŭ mă înfuriĭ. Perd firu (saŭ șiru) vorbeĭ, uĭt șiru vorbeĭ. Perd din vedere, 1. nu maĭ văd ceva, 2. uĭt, omit. Perd terenu, îs forțat să mă retrag. Perd răsuflarea, gîfîĭ neputînd trage atîta aer cît îmĭ trebuĭe.

perdút (est) și pĭerdút (vest), adj. Pe care nu-l maĭ aĭ fiind-că țĭ-a căzut din buzunar orĭ n’aĭ putut orĭ n’aĭ știut să-l păstrezĭ: banĭ perduțĭ, case perdute. Răŭ întrebuințat: timp perdut. Aproape de moarte: bolnav perdut. Discreditat: om perdut. Foarte depravat: om perdut. Perdut în visurĭ, visător, gînditor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pierd, piardă 3 conj., pierdut prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PIERDÚT adj. 1. v. răzlețit. 2. v. estompat. 3. apus, dispărut, trecut. (Vremuri ~.) 4. absent. (O privire ~.) 5. v. irosit. 6. ratat, scăpat. (Ocazie ~.)

PIERDÚT adj., s. v. decedat, defunct, dispărut, mort, răposat.

PIERDUT adj. 1. rătăcit, răzlețit, răzuit. (Oaie ~.) 2. estompat, pal, palid, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 3. apus, dispărut, trecut. (Vremuri ~.) 4. absent. (O privire ~.) 5. irosit, risipit. (Vreme ~ în zadar.) 6. ratat, scăpat. (Ocazie ~.)

pierdut adj., s. v. DECEDAT. DEFUNCT. DISPĂRUT. MORT. RĂPOSAT.

PIERDU adj. decăzută, stricată. (Femeie ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

sala pașilor pierduți expr. (livr.) tribunal, judecătorie.

Intrare: pierdut
pierdut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierdut
  • pierdutul
  • pierdutu‑
  • pierdu
  • pierduta
plural
  • pierduți
  • pierduții
  • pierdute
  • pierdutele
genitiv-dativ singular
  • pierdut
  • pierdutului
  • pierdute
  • pierdutei
plural
  • pierduți
  • pierduților
  • pierdute
  • pierdutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)