2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.

aplecat2, ~ă [At: ȚICHINDEAL, F. 251 / Pl: ~ați, ~e / E: apleca] 1-2 a, av înclinat. 3 a (Fig) Supus. 4 a Alăptat. 5 sm (Îvp) Sugar. 6 a (Fig) Cu înclinații spre ceva.

aplecát1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 26/2 / Pl: ~e / E: apleca] 1 Aplecare (1). 2 Alăptare. 3 (Med pop; lpl) Indigestie.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. 1. înclinat, plecat. Înaintea lui Mihai erau steagurile... care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. V. 42. Pe Neculcea ni-l găsea... ’fiind cada la o bute... Și de dînsa răzimat, Răzimat cam aplecat. TEODORESCU, P. P. 543. 2. Fig. Cu dispoziție firească spre ceva; înclinat. Aplecat spre arte. ◊ Nu prea era aplecat să ție în samă asemenea protestări. SADOVEANU, O. VII 182.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. 1. Înclinat, plecat. 2. Fig. Cu dispoziție firească spre ceva; înclinat. – V. apleca.

APLECAT s. n. și m. (Mold.) 1. S. n. Alăptare. Și la vreamea aplecatului veniia capra de la turmă însăș de-l apleca. DVS, 24v. 2. S. m. Prunc, copil alăptat. Ca un aplecat la maică-sa. ARSENIE DIN BISERICANI. Etimologie: apleca. Vezi și apleca, aplecător, aplecătură. Cf. aplecătură; aplecător (2).

aplecat, -ă adj. Fig. Pornit, aplicat: om aplecat la răŭ, la muzică. Vechĭ. Înțărcat. Aplecate s. n. pl. Plecate, turburare de stomah, greață (din pricina mîncăriĭ).

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare.

aplecá [At: PRAV. MOLD. 53/1 / Pzi: apléc / E: lat applicare] 1-2 vtr A (se) înclina (spre ceva așezat mai jos). 3-4 vtr (Fig) A (se) umili. 5-6 vtr A (se) supune. 8 vtr (Cst cu prepoziția de) A (se) încovoia. 9-10 vtr A (se) ploconi. 11 vr (Pop; îe) Se apleacă ziua Se face seară. 12-13 vtr (D. oameni și d. animale) A alăpta. 14-15 vur (Pat) A-i veni rău. 16 vr A i se face greață Si: (reg) a se ciumurlui Cf pleca. 17-18 vur (Pex) A se sătura de un fel mâncat prea des. 19 vr (Fig) A avea înclinare spre ceva. 20 vr (Fig) A fi dezgustat de ceva. 21 vr A fi dispus a... 22 vr (Înv; numai la unii scriitori din școala latinistă) A aplica.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. A îndoi, a încovoia, a înclina; a pleca. [Grînele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. ◊ Refl. M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68 ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apleacă de șale.Refl. A se înclina pentru a saluta, a saluta făcînd o plecăciune. V. ploconi. Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167. 2. Tranz. Fig. A supune, a umili. Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. Refl. Au pornit batalioane de cătane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161. 3. Refl. (În expr.) A i se apleca = a-i veni rău, a i se face greață, a-i fi silă (din cauza unei mîncări). Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12. 4. Tranz. (Popular; cu privire la copii) A pune să sugă; a alăpta. Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. 5. Refl. Fig. (Învechit) A manifesta o tendință, a avea înclinație, a înclina către ceva. [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (În expr.) A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mîncării). 3. Tranz. (Pop.) A alăpta. 4. Refl. Fig. (Înv.) A înclina către ceva. – Lat. applicare.

A APLECÁ apléc tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /<lat. applicare

A SE APLECÁ mă apléc intranz. 1) A se înclina spre pământ. 2) fig. A se pune în dependență totală față de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greață (din cauza mâncării). /<lat. applicare

APLECA vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. S) A alăpta. A: Mamce, carele apleacă prunci mici. PRAV. Ca pre niște fii îi țiiu, ca pre niște prunci îi aplec. CD 1698, 18v. Acmu socotește de au fostu în mai mare vină muma care i-au născut, au mamca care i-au aplecat. NCCD, 357; cf. CRON. 1689, 44r; IT 1689, 118v; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 40v; CANTEMIR, HR.; CRON. 1732, 33r; CD 1770, 22r; IT SEC. XVIII, 126r. ♢ Fig. Pre romano-moldo-vlahii noștri Roma maica, din lăuntrurile sale născîndu-i, i-au aplecat și i-au crescut. CANTEMIR, HR. C: Greșeaște maica cea dulce avînd destulă puteare ca să-ș apleace pruncul ei și cu doică streină de-ș va apleca pruncul ei. CS, 99v. M-au ținut pre genunche și m-au aplecat la țiță. C 1692, 524r. Aplĕk. Lacto. AC, 328. L-au dat pre mîinele unii maice de l-au aplecat și l-au crescut. IT 1767, 2r; cf. CS, 100r, 100v, 101r, 101v; F 1693, 45v; CRON. SEC. XVII, 57r; IT 1749, 164v. // B: Vrea-vei să aducu o mamcă, adecă doică, ⟨să⟩ apleace coconul? CRON 1687, 25v. Purtat-ai pre mîini pre cela ce poartă toate și ai aplecat ca pre un prunc pre dătătoriul de lapte. M 1780 apr. 67r-67v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; BIBLIA (1688); CRON. 1736, 38v; IT 1758, 125v; LET. 1758, 112r. Etimologie: lat. applicare. Vezi și aplecat, aplecălor, aplecătură.

aplecà v. 1. a pleca un lucru spre ceva, a încovoia (cu mai puțină violență); 2. a alăpta (despre vite); 3. a avea aplecate. [Lat. APPLICARE, a se încovoia, vorbind de corp sau de pântecele prea încărcat, de unde sensul patologic al vorbei (V. aplecate)].

apléc, a v. tr. (lat. ápplico, -áre.Aplec, apleacă. V. aplic, plec). Plec, înclin, mișc spre o parte un lucru vertical: îmĭ aplec capu la dreapta, aplec o prăjină pe care o țin în mînă. Alipesc la pept un prunc ca să-l alăptez: copilu, pînă nu plînge, nu-l apleacă mama (Prov.) Fig. A-țĭ pleca urechea la nevoĭa cuĭva, a-l asculta la nevoĭe, a-l ajuta. V. refl. Mă plec, mă înclin ca să rîdic ceva orĭ în semn de salut. Se apleacă ziŭa, se apropie de seară. A ți se apleca, a ți se strica stomahu de mîncare, a ți se face greață, a te cĭumurlui, a-țĭ veni să verșĭ (și decĭ a te înclina).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apleca (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 aplea

aplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. apléc, 3 sg. și pl. apleácă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APLECÁT adj. 1. curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 2. v. povârnit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovâi. (O casă ~.) 3. v. înclinat. 4. v. adus.

APLECÁT s. (MED.) indigestie, (pop.) plecate (pl.), (reg.) îndesoare, (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) ciumurluială.

APLECAT adj. 1. curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Cu crengile ~.) 2. înclinat, lăsat, plecat, povîrnit, prăvălit, strîmb, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 3. înclinat, oblic, pieziș, plecat, povîrnit, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.) 4. adus, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.)

APLECAT s. (MED.) indigestie, (pop.) plecate (pl.), (reg.) îndesoare, (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) ciumurluială.

APLECÁ vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva și i s-a ~.)

APLECA vb. 1. a atîrna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. si pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.) 3. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mincat ceva și i s-a ~.)

A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aplecá (apléc, aplecát), vb.1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greață. – Mr. aplec, áplic „alăptez”, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinație, tendință); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s. m. (crescător); aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață); aplecuș, s. m. (miel de lapte); aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș); aplecușat, adj. (îndoit).

Intrare: aplecat
aplecat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aplecat
  • aplecatul
  • aplecatu‑
  • apleca
  • aplecata
plural
  • aplecați
  • aplecații
  • aplecate
  • aplecatele
genitiv-dativ singular
  • aplecat
  • aplecatului
  • aplecate
  • aplecatei
plural
  • aplecați
  • aplecaților
  • aplecate
  • aplecatelor
vocativ singular
plural
Intrare: apleca
  • silabație: a-ple-ca info
verb (VT77)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apleca
  • aplecare
  • aplecat
  • aplecatu‑
  • aplecând
  • aplecându‑
singular plural
  • aplea
  • aplecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aplec
(să)
  • aplec
  • aplecam
  • aplecai
  • aplecasem
a II-a (tu)
  • apleci
(să)
  • apleci
  • aplecai
  • aplecași
  • aplecaseși
a III-a (el, ea)
  • aplea
(să)
  • aplece
  • apleca
  • aplecă
  • aplecase
plural I (noi)
  • aplecăm
(să)
  • aplecăm
  • aplecam
  • aplecarăm
  • aplecaserăm
  • aplecasem
a II-a (voi)
  • aplecați
(să)
  • aplecați
  • aplecați
  • aplecarăți
  • aplecaserăți
  • aplecaseți
a III-a (ei, ele)
  • aplea
(să)
  • aplece
  • aplecau
  • apleca
  • aplecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aplecat, aplecaadjectiv

  • 1. Care și-a schimbat poziția (verticală). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înaintea lui Mihai erau steagurile... care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. V. 42. DLRLC
    • format_quote Pe Neculcea ni-l găsea... Țiind cada la o bute... Și de dînsa răzimat, Răzimat cam aplecat. TEODORESCU, P. P. 543. DLRLC
    • 1.1. figurat Cu dispoziție firească spre ceva. DLRLC
      sinonime: înclinat
      • format_quote Aplecat spre arte. DLRLC
      • format_quote Nu prea era aplecat să ție în samă asemenea protestări. SADOVEANU, O. VII 182. DLRLC
etimologie:
  • vezi apleca DEX '98 DEX '09

apleca, aplecverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Grânele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. DLRLC
    • format_quote Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. DLRLC
    • format_quote Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. DLRLC
    • format_quote Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. DLRLC
    • format_quote M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. DLRLC
    • format_quote Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. DLRLC
    • format_quote S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. DLRLC
    • format_quote Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68. DLRLC
    • format_quote Se apleacă de șale. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se înclina pentru a saluta, a saluta făcând o plecăciune. DLRLC
      • format_quote Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167. DLRLC
    • 1.2. figurat A (se) supune. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. DLRLC
      • format_quote Au pornit batalioane de cătane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161. DLRLC
  • 2. tranzitiv popular Alăpta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: alăpta
    • format_quote Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. DLRLC
    • format_quote Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. DLRLC
  • 3. reflexiv figurat A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. DEX '09 DLRLC
    • format_quote [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. DLRLC
    • format_quote Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47. DLRLC
  • chat_bubble reflexiv A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. DLRLC
    • format_quote Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.