2 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

aplecát1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 26/2 / Pl: ~e / E: apleca] 1 Aplecare (1). 2 Alăptare. 3 (Med pop; lpl) Indigestie.

aplecát2, -ă [At: ȚICHINDEAL, F. 251 / Pl: ~ați, -e / E: apleca] 1-2 a, av înclinat. 3 a (Fig) Supus. 4 a Alăptat. 5 sm (Îvp) Sugar. 6 a (Fig) Cu înclinații spre ceva.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. 1. înclinat, plecat. Înaintea lui Mihai erau steagurile... care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. V. 42. Pe Neculcea ni-l găsea... 'fiind cada la o bute... Și de dînsa răzimat, Răzimat cam aplecat. TEODORESCU, P. P. 543. 2. Fig. Cu dispoziție firească spre ceva; înclinat. Aplecat spre arte. ◊ Nu prea era aplecat să ție în samă asemenea protestări. SADOVEANU, O. VII 182.

APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. 1. Înclinat, plecat. 2. Fig. Cu dispoziție firească spre ceva; înclinat. – V. apleca.

APLECÁT adj. 1. curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 2. v. povârnit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovâi. (O casă ~.) 3. v. înclinat. 4. v. adus.

APLECÁT s. (MED.) indigestie, (pop.) plecate (pl.), (reg.) îndesoare, (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) ciumurluială.

aplecat, -ă adj. Fig. Pornit, aplicat: om aplecat la răŭ, la muzică. Vechĭ. Înțărcat. Aplecate s. n. pl. Plecate, turburare de stomah [!], greață (din pricina mîncăriĭ).

aplecá [At: PRAV. MOLD. 53/1 / Pzi: apléc / E: lat applicare] 1-2 vtr A (se) înclina (spre ceva așezat mai jos). 3-4 vtr (Fig) A (se) umili. 5-6 vtr A (se) supune. 8 vtr (Cst cu prepoziția de) A (se) încovoia. 9-10 vtr A (se) ploconi. 11 vr (Pop; îe) Se apleacă ziua Se face seară. 12-13 vtr (D. oameni și d. animale) A alăpta. 14-15 vur (Pat) A-i veni rău. 16 vr A i se face greață Si: (reg) a se ciumurlui Cf pleca. 17-18 vur (Pex) A se sătura de un fel mâncat prea des. 19 vr (Fig) A avea înclinare spre ceva. 20 vr (Fig) A fi dezgustat de ceva. 21 vr A fi dispus a... 22 vr (Înv; numai la unii scriitori din școala latinistă) A aplica.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. A îndoi, a încovoia, a înclina; a pleca. [Grînele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. ◊ Refl. M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68 ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apleacă de șale.Refl. A se înclina pentru a saluta, a saluta făcînd o plecăciune. V. p l o c o n i. Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167. 2. Tranz. Fig. A supune, a umili. Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. Refl. Au pornit batalioane de călane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161. 3. Refl. (În expr.) A i se apleca = a-i veni rău, a i se face greață, a-i fi silă (din cauza unei mîncâri). Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12. 4. Tranz. (Popular; cu privire la copii) A pune să sugă; a alăpta. Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. 5. Refl. Fig. (Învechit) A manifesta o tendință, a avea înclinație, a înclina către ceva. [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (În expr.) A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mâncării). 3. Tranz. (Pop.) A alăpta. 4. Refl. Fig. (Înv.) A înclina către ceva. – Lat. applicare.

aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă

aplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. apléc, 3 sg. și pl. apleácă

APLECÁ vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva și i s-a ~.)

A se apleca ≠ a se dezdoi

A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta

Intrare: aplecat
aplecat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aplecat aplecatul apleca aplecata
plural aplecați aplecații aplecate aplecatele
genitiv-dativ singular aplecat aplecatului aplecate aplecatei
plural aplecați aplecaților aplecate aplecatelor
vocativ singular
plural
Intrare: apleca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apleca aplecare aplecat aplecând singular plural
aplea aplecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aplec (să) aplec aplecam aplecai aplecasem
a II-a (tu) apleci (să) apleci aplecai aplecași aplecaseși
a III-a (el, ea) aplea (să) aplece apleca aplecă aplecase
plural I (noi) aplecăm (să) aplecăm aplecam aplecarăm aplecaserăm, aplecasem*
a II-a (voi) aplecați (să) aplecați aplecați aplecarăți aplecaserăți, aplecaseți*
a III-a (ei, ele) aplea (să) aplece aplecau apleca aplecaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)