Definiția cu ID-ul 406509:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aplecá (apléc, aplecát), vb.1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greață. – Mr. aplec, áplic „alăptez”, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinație, tendință); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s. m. (crescător); aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață); aplecuș, s. m. (miel de lapte); aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș); aplecușat, adj. (îndoit).