aolea i vz aoleo

AOLEU interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare. [Var.: aleu, aoleo, auleu, oleo, oleoleo, oleu interj.] – Onomatopee.

HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.

aleo^[1] i vz aoleo

aleu¹ i vz aoleu

aoileo i vz aoleo

aoleo [At: NECULCE, ap. LET. II, 280 / V: -eu, ~ea, ~lo, (Mol) aleu, alo, îleo, elio, valeu, va-, valo, valu, (Trs) auleu, auliu, aulea, d-ao-, d-a-, d-aleu / A și:^[1] ao~ / Pl: ~uri / E: a(u) + le(le)] Exprimă: 1 i Durere. 2 i Plâns. 3 i (Irn) Spaimă. 4 i (Irn) Surprindere. 5 i Amenințare. 6 i Compătimire. 7 i Falsă compătimire. 8 i Rugăminte. 9 i Regret. 10 i Admirație. 11 i Rememorare a ceva. 12 i Dorință. 13 sn Bocet. 14 sn Văicăreală. 15 sn (Pfm; irn; îf aoleu) Aur. 16 sn (Pfm; irn; îaf) Imitație de aur. corectat(ă)

aoleu i vz aoleo

aoli² v vz hăuli

aoli¹ vtr [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: auli, dăo-, dâuli, hăo-, hăuli / Pzi: ~lesc / E: aoleo] 1-2 A (se) boci. 3-4 A (se) văicări. 5-6 A (se) plânge.

aolio i vz aoleo

aulea i vz aoleu

auleo i vz aoleu

auleu i vz aoleu

auli v vz aoli¹

auliu i vz aoleu

hăoli v vz aoli¹

hăuli¹ [At: ALECSANDRI, P. III, 42 / P: hă-u~ / V: aoli, hau~ ~uni, holi / Pzi: ~lesc / E: fo] 1 vi (D. oameni) A chiui. 2 vi (D. sunete) A răsuna prelung. 3 vt (Rar) A cânta ceva cu sunete prelungi, puternice. 4 vi (D. câini, lupi etc.) A urla.

hăuli² v vz aoli¹

hăuni v vz hăuli¹

holi v vz hăuli¹

oiloilo i vz aoleu

ole¹ i vz aoleu

ole¹ i vz aoleu

olei¹ i vz aoleu

olele i vz aoleu

oleleu i vz aoleu

oleo¹ i vz aoleu

oleoleo i vz aoleu

oleoleu i vz aoleu

oleu² i vz aoleu

uliuliu i vz aoleu

ALEO! = AOLEO!

ALEU²! 👉 AOLEO: aleu! destul, nu mai chiui! (CRG.).

AOLEO! AOLEU! interj. Arată durere și mirare; uneori servește pentru a întări ideea exprimată în cuvintele care urmează: Of, of! și aoleu! Arde suflețelul meu (ALECS.-P.); Aoleo și vai de mine! Aș juca și nu știu bine (IK.-BRS.); proverb: fuge de la aoleu și dă peste oleoleo (PANN), fuge de un rău mic și dă de altul mai mare.

AOLI (-iesc) I. vb. tr. A boci pe cineva. II. vb. refl. A se boci: Ce te vaiți, Ce te aolești? (TOC.) III. vb. intr. A plînge, a jeli [aoleo].

AULEO! = AOLEO!

❍AULI = AOLI...

AOLEU interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare. [Var.: aleu, aoleo, auleu, oleo, oleoleo, oleu interj.]

HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.

AOLEO interj, v. aoleu.

AOLEU interj. (Și în forma aoleo) 1. Exclamație de durere sau de suferință. Aoleu, nu mă strînge-așa de mînă. COȘBUC, P. I 239. ◊ (Cu sens atenuat) Aoleo și vai de mine, Aș juca și nu știu bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. ◊ (Adesea ca refren în poezia populară) Pentru tine, rujă-nvoaltă, Mă rup cînii și mă latră. Aoleo! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. 2. Strigăt de spaimă sau de surprindere. Aoleu, te pomenești că și tu ai fugit. PAS, L. I 92. Aoleo, dar zmeii, cînd simțiră! Unde veneau cu o falcă în cer și cu una în pămînt. ISPIRESCU, L. 302. ◊ (Însoțind o aducere-aminte) Aoleu! Era să uit a vă spune că în curtea zmeoaicei era... pari... și în fiecare par cîte un cap de om. ISPIRESCU, L. 260. 3. Exclamație care subliniază diverse sentimente sau atitudini (dor, regret, compătimire, admirație, amenințare etc.). Aoleu, măi hoț de dor. N-am topor să te omor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. – Pronunțat: a-o-leu. – Variante: auleu (ALECSANDRI, T. 1638), aoleo (pronunțat: a-o-leo), auleo, aleu (CREANGĂ, P. 55), daleo (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377) interj.

AULEO interj. v. aoleu.

HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui. Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțiind; Turmele s-aud mugind, Si flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Dar lumina amurgește, și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121. ♦ (Despre voce, urlete, zgomote, pocnituri) A răsuna prelung. Lătratul stingher și prelung al cîinelui hăuli în tăcerea de afară ca asupra unui mormînt. DUMITRIU, V. L. 87. A hăulit undeva glas cîntat care li s-a părut celor ce coborau viers al bucuriei. SADOVEANU, N. P. 24. Două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră sfărîmîndu-se peste muscel. CAMIL PETRESCU, O. I 549. ♦ Tranz. (Neobișnuit; complementul indică un cîntec) A cînta. Călări, hăulind cîntece mai vechi, de vitejie, au plecat rumînii sub steagul răscoalei. STANCU, D. 8. Cînd romînul doina hăulește, El pe frunză verde întîi o numește. DONICI, F. 100. – Pronunțat: hă-u-.

AOLEU interj. Exclamație care exprimă diverse stări sufletești: durere, spaimă, dor etc. [Var.: aleu, aoleo, auleu, oleo, oleoleo interj.]

AOLEU interj. (se folosește pentru a exprima mirare, frică, dor, senzație de durere etc.). [Sil. a-o-leu; Var. auleu] /Onomat.

A HĂULI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A emite un sunet puternic, ascuțit și prelung (în semn de bucurie sau de chemare); a produce chiote; a chiui. 2) v. A HĂUI. 2. tranz. rar. A cânta prelung și cu inflexiuni. ~ o doină. [Sil. hă-u-] /Onomat.

aleu! int. exprimă durere: aleu! valeu! [Onomatopee].

aoleo! int. strigăt de durere sau necaz (adesea ironic): aoleo și vai de mine! [Onomatopee].

aolì v. a se văita, a se boci.

hăulì v. 1. a striga urlând; 2. a chiui: trece hoțul hăulind AL. [Onomatopee].

2) aléŭ interj. V. valeŭ.

aoleó (eo dift.), aoléŭ și aoĭléŭ (vest), auléŭ, aŭĭléŭ, aléŭ, valéŭ și văléŭ (est), interj. de durere, mirare și admirațiune (serios orĭ ironic): Auleŭ, răŭ mă doare! Auleŭ, ce foc! Auleŭ, ce frumoasă e! Auleŭ, da deștept maĭ eștĭ! Auleŭ și vaĭ de mine! – În nord. și vaĭléŭ (rev. I. Crg. 14,43 și 44). V. și aleleĭ și oleoleo.

aolésc v. tr. și intr. (d. aoleo). Munt. Vechĭ Mold. Bocesc. V. refl. Mă bocesc. V. hăulesc.

auléŭ, V. aoleŭ.

hăulésc v. intr. (rudă cu haŭ-haŭ, hauĭ, huĭesc, hălălăĭesc, aolesc). Fam. Chiuĭ, strig de bucurie.

vaĭléŭ, V. aoleo.

!aoleu interj.

hăuli (a ~) (a chiui) (pop.) (desp. hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulesc, 3 sg. hăulește, imperf. 1 hăuleam; conj. prez. 1 sg. să hăulesc, 3 să hăulească

!aoleu/aoleo (-leo)/auleu (a-u-) interj.

auleu v. aoleu

hăuli (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulesc, imperf. 3 sg. hăulea; conj. prez. 3 să hăulească

aoleu/aoleo/auleu interj.

auleu v. aoleu

hăuli vb. (sil. hă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulesc; imperf. 3 sg. hăulea; conj. prez. 3 sg. și pl. hăulească

aoleu !

aoleu, interj. – Vai! Doamne! – Var. aoleu, a(o)lio, a(u)leu, a(u)lio, a(u)liu, valeu, văleu, valei, aolică. Creație expresivă, cf. alei. Întrucît multe cîntece pop. încep cu aoleu, pare firesc ca der. aoli, vb., să ajungă să însemne „a spune aoleu”, adică „a se plînge”, și, pe de altă parte, „a cînta aoleu” adică „a cînta ceva ce începe cu aoleu”. Der. aoli, vb. (a se jeli, a se plînge); aolitură, s. f. (plîngere, jeluire); hăuli, vb. (a chiui, a cînta în mers); hăulit, s. n. (chiot, chiuitură); hăulitură, s. f. (chiuitură), refăcut pe baza pl. cuvîntului anterior.

AOLEU interj. v. of.

AOLI vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

HĂULI vb. 1. v. chiui. 2. v. răsuna.

AOLEU interj. a!, ah!, au!, i!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~!, ce durere simt!)

aoli vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

HĂULI vb. 1. a chioti, a chiui, a striga, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului la horă.) 2. a aui, a hăui, a hui, a răsuna, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasuri.)

hăuli, hăulesc, vb. IV (reg.) 1. a chiui (de bucurie). 2. (despre câini) a urla, a auli.

hăulí, hăulesc, v.i. A chiui: „De câte ori Stan Pătru era bucuros și se apuca să hăulească, brazii de pe stânci tot mai sus se înălțau să vadă pe mândrul cântăreț” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 33). – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).

hăuli, hăulesc, vb. intranz. – A chiui, a răsuna. – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).