aht sn vz ah

AHT, ahturi, s. n. (Rar) 1. Oftat, suspin. Pe deasupra casei mele Trece-un stol de rîndunele. Nu e stol de rîndunele, Ci sînt ahturile mele. TEODORESCU, P. P. 305. 2. Durere, suferință, jale, chin. Se revarsă pîrăile... ducînd poate cu sine multe, multe patimi și ahturi omenești, să le înece în Dunărea măreață! CREANGĂ, A. 125.

AHT, ahturi, s. n. (Rar) 1. Oftat, suspin. 2. Suferință, chin.

AHT ~uri n. Sunet nearticulat care exprimă un dor, o suferință; oftat; geamăt. /<ngr. ahti

aht n. geamăt, dor înfocat și nesatisfăcut: multe patimi și ahturi omenești CR. [Formă intensivă din ah! (cf. ofta)].

aht n., pl. urĭ. (d. ah interj. ca și oft d. of. Cp. cu vgr. áhthos, tristeță). Iron. Tristeță, dor, suferință sufletească: cîte ahturĭ am și eŭ! Oftat, suspin: a scoate, a trage ahturĭ.

ah [At: (a. 1805) CONACHI, P. 83 / V: aht (Pl: ~e și ~uri), aft (Pl: ~uri)^[1] / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care exprimă o durere fizică mare. 2-3 i, sn (Cuvânt care exprimă un) regret. 4 sn Suspin. 5 sn Durere. 6 sn Dorință. 7 sn Surprindere. 8 sn Admirație. 9 sn Entuziasm. 10 sn Plăcere (mare). 11 sn Supărare. 12 sn Indignare.

AH interj. 1. Strigăt pricinuit de o durere fizică violentă. Cu ochii-nchiși și strînși de tot, Ea de dureri izbea piciorul: Ah, lasă-mă, că nu mai pot! COȘBUC. P. I 182. Ah! ce foc simt că mă arde, strigă bolnavul, apucîndu-se cu mîinile de pîntece. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ (Substantivat) Să trăiesc cu tușea și junghiurile, cu ahurile și palpitațiile d-tale? DELAVRANCEA, S. 111. 2. Exclamație care trădează sentimente puternice, ca: a) teamă, milă, deznădejde, părere de rău. O întrebam încet: Ceai, Chivo? Și ea de-abia putea să-mi răspundă: Ah! de-ar afla taica... de-ar afla taica... ar fi amar de mine! Tare mă tem de mînia lui. SADOVEANU, O. III 676. Ah, mamă, tu! Ce slabă ești! N-ai glas de vifor, să jelești... Nu ești de foc, la piept să-l strîngi, Să-l încălzești! COȘBUC, P. I 147. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. Ah! cui ar fi trecut prin gînd Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curînd Din mîndra noastră ceată! ALECSANDRI, P. A. 205. ◊ (Substantivat) Din cînd în cînd... strecura printre dinții albi și mărunți cîte un «ah»! care-i umfla peptul și-i cutreiera tot trupul. DELAVRANCEA, S. 109; b) mulțumire, admirație, dragoste. Ah! minere cu suflet de bărbat, zise balaurul. DELAVRANCEA, V. V. 214. Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! EMINESCU, O. I 154. Ah! pot să mor de-acum, am zis, A noastră e izbînda! ALECSANDRI, P. A. 209; c) ciudă, necaz. Cum îl văzură zînele scăpat, se că-trăniră de necaz că nu putură să-l prindă. Atunci ele îi ziseră: Ah! fecior de lele ce mi-ai fost, cum de ne amăgiși? ISPIRESCU, L. 150.

aht (reg.) s. n., pl. ahturi

aht s. n., pl. áhturi

aht.

ah² s. n., pl. ahuri

ah s. n., pl. áhuri

AHT s. v. chin, durere, încercare, oftare, oftat, patimă, păs, pătimire, suferință, suspin, suspinare, suspinat.

aht s. v. CHIN. DURERE. ÎNCERCARE. OFTARE. OFTAT. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. SUFERINȚĂ. SUSPIN, SUSPINARE. SUSPINAT.