ADUNARE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna.

adunare [At: DOSOFTEI, ap. HEM 401 / Pl: ~nări / E: aduna] 1 sf (D. o sumă) Strângere la un loc. 2 sf (Înv; d. persoane) întâlnire. 3 sf Concentrare. 4 sf Colecționare. 5 sf Operație aritmetică, constând în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 6 sf Întrunire a mai multor persoane în vederea discutării unor probleme de interes general. 7 sf Grupul format din persoanele legal întrunite. 8 sf (Îs) ~ constituantă Organ ales în scopul de a redacta și a vota sau de a modifica o constituție. 9 sf (Îs) ~ legislativă Organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de lege. 10 sf (Îs) ~ națională Organ suprem al puterii de stat în unele țări. 11 sf (Îas) Organ de stat cu funcții legislative sau consultative. 12 sf (Îs) ~ generală Întrunire a tuturor membrilor unei organizații, întreprinderi etc. în scopul de a controla și a dirija activitatea acestora. 13 sf (Înv; îs) ~ populară Organ de conducere a administrațiilor din comune. 14 sf (Înv; îs) ~a deputaților Camera deputaților. 15 sf Grup de persoane care prezintă un caracter asemănător Cf mulțime. 16 sf (Pop) Grup de persoane reunit în vederea petrecerii Cf petrecere, șezătoare. 17 i (Art) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat.

ADUNARE sf. 1 Faptul de a (se) aduna, strîngere, grămădire, culegere, etc. ¶ 2 Rezultatul acestei acțiuni, persoane întrunite pentru o petrecere, pentru a se sfătui, etc.: se apropie de ~a nuntașilor, tocmai cînd erau în toiul chefului (ISP.); Obșteasca Adunare, vechiul parlament al Țării; Adunarea deputaților, Camera; Adunările legiuitoare, Camera și Senatul ¶ 3 Lucruri strînse la un loc, culegere, colecțiune: sînt și multe odăi cu ~ de arme (C.-RAD.); ~ de legi ¶ 4 ➕ Operațiune prin care se adaugă mai multe numere sau expresiuni una la alta spre a le întruni într’una singură ¶ 5 🎖️ Semnal dat de gorniști sau toboșari în garnizoane, cantonamente sau tabere pentru ieșirea trupei pe locul de adunare fie pentru diferite servicii, fie pentru pornirea în marș.

ADUNARE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnul dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna.

ADUNARE, adunări, s. f. I. Acțiunea de a (s e) aduna și rezultatul ei. 1. Strîngere laolaltă a ceea ce este dispersat, împrăștiat. Adunarea deșeurilor. 2. Una din cele patru operații aritmetice fundamentale, constînd din totalizarea mai multor numere într-unul singur. Adunarea numerelor întregi și a celor zecimale. Adunarea fracțiilor. Rezultatul adunării. 3. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. Aici, la hanul de sub dealul Mitropoliei, era locul de adunare a celor care voiau să se angajeze pentru muncile noi. PAS, L. I 145. ♦ (În forma articulată, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strîngerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. II. 1. Culegere, colecție (de texte). Adunare de legi. 2. Grup de oameni strînși laolaltă cu un anumit scop. Încă n-am vorbit niciodată într-o adunare de multă lume. CĂLUGĂRU, O. P. 455. ♦ (De obicei urmat de determinări) Organ reprezentativ constituit după norme dinainte fixate și capabil să ia anumite hotărîri. V. sfat. Candidații participă regulat la adunările organizației de bază, iau parte la discuții și-și exercită dreptul de vot consultativ. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2553. Adunarea bătrînilor m-a însărcinat cu aceasta. ISPIRESCU, L. 141. Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca în toate adunările de felul acesta, se făcea vorbă multă. CREANGĂ, A. 152. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ Adunare generală v. general. Adunare deschisă v. deschis. Marea Adunare Națională = organ suprem al puterii de stat în Republica Populară Romînă. Marea Adunare Națională, alcătuită din muncitori. țărani, femei, tineri, militari, intelectuali și reprezentanți ai categoriilor mijlocii, reprezintă imaginea fidelă a întregului popor al țării noastre, în tot ce are el creator și constructiv. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 193. 3. (Învechit) Petrecere. N-am mulțămire în adunările zgomotoase, unde domnește eticheta. NEGRUZZI, S. I 64.

ADUNARE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strîngerea unei trupe etc. într-o formație ordonată. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Grup de oameni strînși la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinări) Organ reprezentativ constituit după norme dinainte fixate, capabil să ia anumite hotărîri. ◊ Marea Adunare Națională = organ suprem al puterii de stat în Republica Populară Romînă. 4. Culegere, colecție (de texte). 5. (Înv.) Petrecere.

ADUNARE ~ări f. 1) v. A ADUNA și A SE ADUNA. 2) Întrunire a mai multor persoane pentru a discuta unele probleme de interes comun și a hotărât ceva; reuniune. ~ deschisă. ~ generală. 3) Operație aritmetică prin care două sau mai multe numere se totalizează într-un singur. [G.-D. adunării] /v. a aduna

adunare f. 1. reunire de persoane sau de lucruri; 2. corp deliberant; Obșteasca Adunare, Parlamentul Țării. Adunarea deputaților, Camera; Adunările legiuitoare, Camera și Senatul; 3. Aritm. operațiune servind a reuni două sau mai multe numere de acelaș fel într’unul singur.

adunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a se aduna. Reuniune, societate (p. a petrece, a se sfătui ș. a.): a vorbi într’o mare adunare. Obșteasca adunare (rom. corect Adunarea Obștească), numele primuluĭ parlament românesc. Adunarea deputaților, camera. Adunările legĭuitoare, parlamentu. Aritm. Operațiunea pin care maĭ multe numere de acelașĭ fel se grupează într’unu singur (se reduc la unu singur). Arm. Semnalu de goarnă saŭ trompetă (în ainte și de darabană) pin care se cheamă toțĭ soldațiĭ la un loc. V. clacă.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

aduna [At: COD. VOR. 8/5 / Pzi: adun, (înv) ~nez, (îvr) aduiu] 1 vt A strânge la un loc ceea ce se află împrăștiat. 2 vt (îvr; îe) A ~ pâinea A așeza aluatul (sau mălaiul) în tăvi pentru coacere. 3 vt A strânge (alegând de ici și colo). 4-5 vtr A (se) concentra. 6-7 vr (Fig; îe) A-și ~ gândurile (~ puterile) A se concentra. 8 A depozita. 9 vt A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale Cf a agonisi. 10 vt A colecționa. 11 vt (Rar) A colecta impozitele. 12-13 vtr (D. ființe) A (se) strânge la un loc, formând un grup. 14-15 vtr (D. ființe) A (se) întruni. 16 vt (înv; d. persoane) A veni în contact. 17 vr (înv; d. persoane) A se împreuna. 18 (Mat) A totaliza mai multe numere într-unul singur Cf a adiționa. 19 (D. o sumă) A ajunge. 20 (Înv) A consta. 21 (Pop; d. persoane; îe) Parcă a tunat și i-a ~t A pune la un loc persoane foarte deosebite una de alta. etimologie lipsă în original

ADUNA (adun) l. vb. tr. 1 A strînge la un loc (vorb. de oameni), a întruni; a chema pe mai mulți într’un loc (spre a se sfătui, spre a lucra împreună), a porunci să se strîngă la un loc: aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor (CRG.) ¶ 2 A strînge la un loc (ce era risipit, împrăștiat), a grămădi (vorb. de lucruri): a adunat bani mulți; proverb: adună unde n’a risipit, se zice despre cei ce umblă după cîștiguri pe căi piezișe; proverb: cine nu adună pentru sine, adună pentru alții, se zice pentru cei sgîrciți cari nu știu să se folosească de averea lor; Fig.: a-și ~ puterile, gîndurile, mințile ¶ 3 A strînge de pe jos, a culege: s’a dus să adune uscături din pădure ¶ 4 †A împreuna laolaltă (pe cineva cu cineva), a face să se întîlnească: cu mare pază i-au dus la urdie și aice i-au adunat cu vezirul (N.-COST.); proverb: a tunat și i-a adunat, se zice cînd se însoțesc la o treabă tot oameni de aceeași teapă, potriviți la fire și la cusururi ¶ 5 ➕A adăuga mai multe numere unul la altul spre a le întruni într’unul singur. II . vb. refl. 1 A se strînge la un loc (vorb. de oameni, de ori-ce fel de ființe): ei trăiau și se adunau la sfat într’un munte (ISP.); proverb: se adună ca muștele la miere ¶ 2 A se strînge la un loc, a se grămădi (vorb. de lucruri): cele bune să se adune, cele rele să se spele, urare rostită cînd închină cineva paharul ¶ 3 A se însoți, a umbla cu cineva, a întîlni adesea: nu te ~... cu oameni proști și nerozi (PANN); proverb: spune-mi cu cine te aduni, și-ți voiu spune cine ești [lat. adunare].

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

ADUNA, adun, vb. I. I. Tranz. 1. A strînge la un loc (ceea ce se află răspîndit, împrăștiat, risipit). Cîrciumarul... aduna posomorît paharele. PAS, L. I 11. ♦ A ridica de pe jos. În calea ei începu a curge... mărgăritare, de umplu locul; iar mesenii... se plecară și le adunară. ISPIRESCU, L. 40. 2. A aduce din toate părțile, a strînge, a concentra. Mînecuță adună spre el straiele și încălțările. SADOVEANU, P. M. 157. Noi ne vom sili să adunăm [documente] cîte vom putea. BĂLCESCU, O. I 66. ◊ Fig. Vasilică își adună toate puterile, smuci o dată pe zmeu și, trîntindu-l la pămînt îi înfipse sabia în gît. POPESCU, B. II 118. De cînd am văzut vivandiera regimentului, nu-mi mai pot aduna gîndurile pe acasă. ALECSANDRI, T. 911. ◊ (Complementul indică o valoare bănească) Vine la noi... trimisul visteriei ca să adune dările. PAS, L. 1 13. ♦ Fig. A se îngrămădi. Pe frunte avea o zgîrietură... Sîngele i se adunase în sprînceană. DUMITRIU, B. F. 53. Se adună norii peste coamele pădurilor. Plouă. CĂLUGĂRU, O. P. 329. ◊ Fig. În Toma se aduna amărăciunea pic cu pic, cum se adună apa într-un ciubăr pus la streașină. V. ROM. februarie 1952, 133. În asemenea clipe, cînd își încrețea fruntea.., se aduna în el mînia. SADOVEANU, N. F. 10. 3. A ghemui ceva, concentrîndu-l într-un spațiu mai mic sau micșorîndu-i volumul; a grămădi. [Arald] la pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. Paler se aduna covrig pe scaun, cu genunchii sub bărbie și nu sufla un cuvînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 30. Floare de cicoare Cu ochi după soare: Cînd voi răsări, Ea s-o-nveseli; Cînd voi asfinți, Ea s-o ofili; Cînd voi scăpata, Ea s-o aduna. La HEM. ◊ (Complementul indică întregul rezultat din îngrămădire) Miroase-adormitoare văzduhul îl îngreun’ Căci vîntul adunat-a de flori de tei troiene. EMINESCU, O. I 97. 4. A culege alegînd de ici și de colo. În zori... merg s-adune Mure fetele. COȘBUC, P. I 262. Priviră fluturii cum săltau și săreau din floare în floare, cum albinele culegeau ceara și adunau mierea, și se desfătau foarte mult. ISPIRESCU, L. 381. ◊ A strînge recolta. (Metaforic) Seceră unde n-a semănat și adună unde n-a secerat. 5. (Cu privire la bunuri materiale) A agonisi, a pune deoparte. Se prăpădește... frumusețea de curte cu tot ce-a adunat ea acolo. DUMITRIU, B. F. 116. Vestea se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii, și boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăși posturi, ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S. I 150. II. Tranz. (Aritm.) A efectua operația adunării; a totaliza. Adunînd 17 cu 18, obținem 35. ◊ Fig. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb... El numără în gîndu-i și anii îi adună. EMINESCU, O. I 98. III. 1. Refl. (Subiectul reprezintă un număr oarecare de ființe) A se apropia unii de alții. Se prind de mîini și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind. COȘBUC, P. I 57. ◊ A se strînge din diverse locuri, formînd un singur grup. S-adună toți vulturii stol. BENIUC, V. 113. Penelopa grăbi pasul, ocolind locul unde se vedea lumea adunată. BART, E. 250. Atunci bucuria albinelor; se lasă jos cu toatele și se adună cioatcă în pălărie. CREANGĂ, P. 238. [Graurii] se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. Hai dar, copii, adunați-vă împrejurul meu. ALECSANDRI, T. I 429. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. ◊ Tranz. Voi n-ați mai adunat oamenii, să le dați curaj, să le lămuriți lucrurile, să le luminați mințile. DUMITRIU, N. 195. O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni. IOSIF, PATR. 8. Făcu clacă, adunînd pe toți copiii și fetele din sat. ISPIRESCU, L. 67. ◊ Expr. Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strînși la un loc. 2. Refl. reciproc. A se întîlni deseori cu cineva, a fi mereu împreună; a veni în contact. Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun ce fel de om ești.

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strînge la un loc ceea ce se află răspîndit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate părțile; a strînge, a concentra. 3. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. În ochii mei lacrimi s-adună (COȘBUC). 4. Tranz. A culege (alegînd de ici și de colo). Merg s-adune Mure fetele (COȘBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere într-unul singur. III. Tranz. și refl. A (se) apropia unii de alții; a (se) strînge formînd un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strînși la un loc. ♦ Refl. A se întîlni, a veni deseori în contact cu alții. – Lat. adunare.

congres-adunare-plenară s. n. Congres cu caracter de adunare generală ◊ „Va lua parte la cel de al XX-lea Congres-Adunare-Plenară al Comisiei internaționale pentru exploatarea științifică a Mării Mediterane.” Sc. 17 X 66 p. 3 (din congres + adunare plenară; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 330)

A SE ADUNA se aduna intranz. (despre ființe) A veni din toate părțile, întâlnindu-se în același loc; a se strânge. /<lat. adunare

A ADUNA adun tranz. 1) A face să se adune. 2) A aduce din mai multe părți punând laolaltă; a strânge. ~ lemne. ~ mere. 3) (bani, avere) A dobândi prin muncă asiduă (punând deoparte); a agonisi; a strânge. 4) mat. (numere) A supune operației de adunare. /<lat. adunare

adunà v. 1. a reduce o mulțime la unul; 2. a face adunarea. [Lat. ADUNARE].

adún, a -á v. tr. (lat. adúno, -áre d. ad, la, și unus, unu; it. adunare). Reduc o mulțime la unu, fac adunarea: am adunat toate cifrele Strîng: a aduna banĭ albĭ pentru zile negre (Prov). Culeg: albinele adună mĭerea din florĭ V. refl. Mă reunesc: a tunat și s’aŭ adunat (Expresiune de dispreț p. societățĭ rele).

adunare s. f., g.-d. art. adunării; pl. adunări

adunare s. f., g.-d. art. adunării; pl. adunări

adunare s. f., g.-d. art. adunării; pl. adunări

aduna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adun, 3 adună; conj. prez. 1 sg. să adun, 3 să adune

aduna (a ~) vb., ind. prez. 3 adună

aduna vb., ind. prez. 1 sg. adun, 3 sg. și pl. adună

Marea Adunare Națională

Prezidiul Marii Adunări Naționale

aduna (adun, adunat), vb. 1. a strînge, a culege. 2. A acumula, a îngrămădi. 3. A adăuga, a însuma. 4. (refl.) A se strînge. – Mr. adun, megl. dun, istr. aduru. < Lat. adūnāre (Pușcariu 31; REW 209; DAR); cf. it. adunare, cat., sp., port. aunar, v. fr. auner. – Der. adunare, s. f. (întrunire; strîngere, culegere; adăugare, însumare); adunat, s. n. (recoltă, cules); adunător, adj. (unealtă de strîns); adunător, s. n. (numărătoare); adunătură, s. f. (grămadă; lucruri de nimic), care ar putea fi reprezentantul direct al unei formații lat., cf. abruz. adunatura.

adunare, adunări s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Întrunire a mai multor persoane pentru discutarea unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ♦ Adunare parohială = organul deliberativ în Bis. Ortodoxă Română pentru toate problemele bisericești și gospodărești dintr-o parohie. Se compune din toți bărbații majori creștini ortodocși care locuiesc în parohie și își îndeplinesc îndatoririle morale și materiale față de biserică. Președinte este preotul paroh. ♦ Adunare eparhială = organul deliberativ în Bis. Ortodoxă pentru toate problemele administrative, culturale și economice ale unei eparhii. Este alcătuit din 10 preoți și 20 de mireni, aleși din delegații fiecărei parohii. ♦ Adunarea națională bisericească = organul reprezentativ central în Bis. Ortodoxă română pentru toate problemele economice și administrative. Se compune din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii (un cleric și doi mireni) și din membri ai Sfântului Sinod. 3. Totalitatea credincioșilor unei secte, strânși în „casa de rugăciune” pentru săvârșirea cultului. – Din aduna.

ADUNAREA CONSTITUANTĂ, adunare aleasă conform prevederilor Legii electorale din 1864, cu menirea de a pune bazele regimului politic instaurat la 11 febr. 1866. Una din primele sale măsuri a constituit-o proclamarea lui Carol de Hohenzollern ca domnitor al României. După adoptarea Constituției, la 29 iun. 1866, și-a încetat activitatea.

ADUNAREA DEPUTAȚILOR, camera inferioară a Parlamentului român, creată prin Constituția din 1866. Modul de alegere și de funcționare a suferit modificări de-a lungul timpului. A fost desființată prin decret la 5 sept. 1940. Și-a reluat activitatea în urma alegerilor din 20 mai 1990. V. și Parlament.

ADUNAREA ELECTIVĂ A MOLDOVEI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din dec. 1858, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei la Convenția de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 28 dec. 1858, iar în ședința din 5 ian. 1859 a ales cu unanimitate de voturi pe Al. I. Cuza ca domn al Moldovei. În dec. 1859 a fost dizolvată; în 1860, în urma unor alegeri s-a constituit o nouă A. care a fuzionat cu cea a Țării Românești, formîndu-se Adunarea Electivă a României.

ADUNAREA ELECTIVĂ A ROMÂNIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunării Elective a Țării Românești cu cea a Moldovei. A adoptat măsuri privind unificarea legislațiilor Principatelor Unite. În cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianță între conservatori și liberalii radicali, în scopul detronării lui Al. I. Cuza și înlocuirii lui cu un prinț dintr-o familie domnitoare străină, conform rezoluțiilor Adunărilor Ad-Hoc. Neînțelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza să dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O nouă A. a fost aleasă în toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvată, fiind înlocuită cu Adunarea Constituantă.

ADUNAREA ELECTIVĂ A ȚĂRII ROMÂNEȘTI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din ian. 1859, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei Convenției de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 22 ian. 1859 și a ales în unanimitate pe Al. I. Cuza, domnul Moldovei și ca domn al Țării Românești (24 ian. 1859), înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor. Dizolvată în dec. 1859. În 1860 a fost contituită o nouă A., dizolvată în 1861. În același an se formează o altă A., care a fuzionat cu cea a Moldovei, formîndu-se Adunarea Electivă a României.

ADUNAREA NAȚIONALĂ CONSTITUANTĂ A BUCOVINEI, adunare întrunită la Cernăuți în ziua de 27 oct. 1918, care a hotărît unirea acestui străvechi teritoriu românesc cu patria mamă; a ales Consiliul Național în frunte cu Iancu Flondor, care a preluat conducerea Bucovinei pînă la înfăptuirea Unirii.

ADUNAREA NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA, mare adunare populară convocată la Alba Iulia la 1 dec. 1918, din inițiativa Consiliului Național Central Român, și la care reprezentanții din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au decis, în unanimitate, unirea cu România. Moment de apogeu al luptei naționale a românilor, A. a constituit un eveniment revoluționar în cursul căruia s-au ridicat mari probleme care stăteau în fața poporului român: desăvîrșirea statului național unitar român, înfăptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalității în drepturi pentru naționalitățile conlocuitoare, lupta pentru instaurarea unui regim politic democratic. Eșuînd tratativele duse la Arad cu noul guvern ungar al contelui Károly Mihály, la 18 nov. 1918, în numele Marelui Sfat al Națiunii Române a fost lansat un manifest Către popoarele lumii, prin care se făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a lua în considerare revendicările juste ale populației românești și, în consecință, hotărîrea națiunii române de „a-și înființa pe teritoriul locuit de dînsa statul său liber și independent”. În vederea realizării acestui deziderat, în finalul manifestului se cerea sprijinul întregului popor român „cu care una vom fi de aici înainte în veci”. La Adunarea Națională ținută în ziua de 1 dec. 1918 în sala casinei din Alba Iulia participă 1.228 de delegați (deputați) aleși în circumscripțiile electorale, precum și de diferite instituții și organizații politice, culturale, profesionale, de învățămînt, religioase, militare, de femei, de sindicat ș.a. În același timp, pe numele Adunării Naționale au sosit mii de adrese de adeziune cu sute de mii de semnături din toate părțile Transilvaniei. În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunării, format din: Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Demetriu Radu – președinți, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui secretariat. în componența a nouă personalități transilvănene. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, salutînd pe cei prezenți, declară Adunarea de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Cuvîntarea solemnă rostită de Vasile Goldiș face o schiță de istorie românească și se încheie cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți (la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918), decretează „unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România”. Apoi, la tribuna adunării au luat cuvîntul reprezentanții celor două partide politice: Iuliu Maniu (Partidul Național Român) și Iosif Jumanca (Partidul Social-Democrat), care evocînd lupta poporului român pentru unitate națională și dreptate socială, au subliniat rolul pozitiv al Unirii pentru dezvoltarea societății românești. Proiectul de rozoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de Marea Adunare Națională cu ovații prelungite, manifestîndu-se astfel nestrămutata hotărîre pentru înfăptuirea Marii Uniri. Pentru cîrmuirea Transivaniei pînă la întocmirea Constituantei, Adunarea Națională hotărăște alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național compus din 250 de membri, dintre care 200 să fie aleși de A. imediat, iar restul de 50 să fie cooptați de către însuși Marele Sfat Național. Acesta, la rîndul său numește guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, prezidat de Iuliu Maniu. După săvîrșirea actului istoric, cei peste 100.000 DE participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia adunați pe cîmpul lui Horea aprobă cu aclamații entuziaste hotărîrea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. În timp ce la Alba Iulia se hotăra actul istoric al Unirii, în satele și orașele Transilvaniei aveau loc adunări de solidarizare și aprobare a hotărîrilor luate. Două săptămîni mai tîrziu, actul Unirii a fost înmînat în cadru solemn regelui Ferdinand I, în ziua de 14 dec. 1918, de către o delegație a Marelui Sfat Național alcătuită din: V. Goldiș, Al. Vaida-Voevod și episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu. În cuvîntul rostit cu acest prilej, V. Goldiș făcînd unele considerații asupra actului Unirii, pe care-l aprecia ca o cerințăa istoriei și civilizației umane, arăta „că prin această unire, după cea a Basarabiei și apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc, unirea într-un singur stat al tuturor românilor”. Prin decretele legii din 11/14 și 18/30 dec. 1918, Consiliul de Miniștri, iar la 29 dec. 1918, Parlamentul au ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice românești cu Țara-mamă, România. Încununare a aspirațiilor de veacuri ale poporului român pentru eliberare națională, rezultat al luptei duse de forțele social-politice ale vremii, Unirea din 1918 – eveniment cardinal în istoria românilor – a marcat desăvîrșirea procesului de realizare a statului național unitar, a creat cadrul propice pentru o mai accentuată evoluție a economiei, științei și culturii. Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de Parlament, ca zi națională a României.

ADUNAREA STĂRILOR, instituție medievală de stat care cuprindea pe reprezentanții tuturor claselor și categoriilor sociale privilegiate. Comună tuturor statelor, avea atribuții politice, juridice, militare, administrative și fiscale. În izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul țării, Adunarea obștească, Dieta țării ș.a.

ADUNĂRI AD-HOC, organe cu caracter consultativ în Moldova și în Țara Românească, alcătuite din reprezentanți aleși ai tuturor claselor și categoriilor sociale convocate la Iași și București la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotărît: autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, numirea ca domn a unui prinț străin dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ și constituțional, garantarea colectivă a celor șapte puteri. Numite și Divanuri ad-hoc.

PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se aseamănă se adună extrem de ușor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. Cuvinte devenite, prin traducere în toate limbile, expresie proverbială cu sens peiorativ. În românește: spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești.

a se aduna ca la urs expr. a se aduna în număr foarte mare

a strânge / a aduna (pe cineva) de pe drumuri expr. a oferi unei persoane cu o stare materială precară mijloace de trai decent.

a tunat și i-a adunat expr. (iron.) bine se mai potrivesc; cine seamănă se adună.

a-și aduna mințile expr. 1. a se calma 2. a-și pune în ordine gândurile 3. a-și veni în fire

adunare generală expr. (glum.) ghiveci de legume

ADUNARE s. 1. v. acumulare. 2. v. tezaurizare. 3. (MAT.) totalizare, (rar) adiție, adiționare. (~ tuturor cifrelor.) 4. v. convocare. 5. v. recoltare. 6. v. colectare. 7. colecționare, culegere, strângere. (~ unor texte populare.) 8. v. întâlnire. 9. v. întrunire. 10. (POL.) adunare constituantă = constituantă; adunare legislativă = cameră. 11. sfat, (înv.) obște, sobor, zbor. (~ a hotărât următoarele...)

ADUNARE s. 1. acumulare, concentrare, înmagazinare, strîngere. (~ de bunuri.) 2. acumulare, strîngere, tezaurizare. (~ de obiecte de artă.) 3. (MAT.) totalizare, (rar) adiționare. (~ tuturor cifrelor.) 4. convocare, întrunire, reunire, strîngere. (~ oamenilor la ședință.) 5. adunat, culegere, cules, recoltare, recoltat, recoltă, strîngere, strîns, (Transilv. și prin Maram. și Ban.) suretiu. (~ viei.) 6. colectare, strîngere, strîns. (~ laptelui din sat.) 7. colecționare, culegere, strîngere. (~ unor texte populare.) 8. întîlnire, (înv.) împreunare. (~ candidatului cu alegătorii.) 9. întrunire, reuniune, (înv. și pop.) strînsură, (înv.) sobor, ședere. (S-a ținut o mare ~.) 10. sfat, (înv.) obște, sobor, zbor. (~ a hotărît următoarele...)

ADUNARE. Subst. Adunare, întrunire, reuniune, reunire, întîlnire. Ședință, adunare, consfătuire. Șezătoare, clacă. Sfat, sobor (înv.), conclav, conciliu, conciliabul, consiliu, sfatul bătrînilor, parlament. Conferință; colocviu; dezbatere; masă rotundă; reuniune literară; șezătoare literară, cenaclu. Serată, soarea (franțuzism înv.); recepție, banchet, cocteil. Mulțime, grup, grupare, ceată. Adj. Sinodal, sinodicesc (înv.), sinodic. Vb. A se aduna, a se întruni, a se reuni, a se strînge laolaltă, a se întîlni, a ține adunare, a organiza o întrunire, a convoca o adunare (o ședință); a se consfătui, a se sfătui, a sta la sfat, a delibera, a dezbate; a soborî (rar); a divăni (pop.). A participa la întrunire, a lua parte la ședință. V. conducere, grămadă, grup, mulțime, unire, uniune.

ADUNA vb. 1. v. acumula. 2. v. tezauriza. 3. v. economisi. 4. (MAT.) a totaliza, (rar) a adiționa, a însuma, a suma, (înv.) a sumarisi. (A ~ valoarea a doi vectori.) 5. a (se) întruni, a (se) reuni, a (se) strânge, (reg.) a (se) întroloca, a (se) soborî, (Olt. și Munt.) a (se) închelba, a (se) închelbăra. (S-au ~ cu toții.) 6. v. convoca. 7. v. recolta. 8. v. colecta, a strânge. 9. a (se) înmănunchea, a (se) reuni, a (se) strânge. (Și-a ~ versurile în volum.) 10. a colecționa, a culege, a strânge. (~ folclor pe teren.)

ADUNA vb. 1. a (se) acumula, a (se) concentra, a (se) înmagazina, a (se) strînge. (A ~ o mare cantitate de energie.) 2. a acumula, a strînge, a tezauriza. (~ monedă, valută.) 3. a acumula, a agonisi, a economisi, a face, a strînge, (pop.) a chivernisi, (reg.) a priștipi, a răgădui, a sclipui, (Transilv.) a mirui, (Olt. și Munt.) a scofeli, (Ban.) a stăci, (Transilv. și Maram.) a șporoli, (prin Maram.) a zorobi, (fig.) a prăsi. (A ~ o adevărată avere.) 4. (MAT.) a totaliza, (rar) a adiționa, a însuma, a suma, (înv.) a sumarisi. (~ valoarea a doi vectori.) 5. a (se) întruni, a (se) reuni, a (se) strînge, (reg.) a (se) întroloca, a (se) soborî, (Olt. și Munt.) a (se) închelba, a (se) închelbăra. (S-au ~ cu toții.) 6. a convoca, a întruni, a reuni, a strînge. (I-a ~ pe toți.) 7. a culege, a recolta, a strînge, (Transilv.) a sureti. (~ recolta.) 8. a colecta, a strînge. (~ laptele din sat.) 9. a (se) înmănunchea, a (se) reuni, a (se) strînge. (Și-a ~ versurile în volum.) 10. a colecționa, a culege, a strînge. (~ folclor pe teren.)

Adunare ≠ scădere

A se aduna ≠ a (se) împrăștia

A aduna ≠ a împrăștia, a irosi, a risipi, a scădea

A (se) aduna ≠ a (se) scădea

Pares cum paribus facillime congregantur (lat. „Cei ce se aseamănă, lesne se adună”) – Cicero, în De senectute (Despre bătrînețe), un elogiu adus cenzorului Cato cel Bătrîn. Dictonul latin a devenit proverb în numeroase limbi: Qui s’assemble, se rassemble; Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești… LIT.