ghemui [At: ALECSANDRI, P. II, 229 / P: ~mu-i / Pzi: ~esc / E: ghem¹ + -ui] 1 vr A se strânge ca un ghem¹ (1) Si: a se ghemoșa (1). 2-3 vtr A (se) înghesui.

GHEMUI, ghemuiesc, vb. IV. Refl. A se aduna, a se face ca un ghem, a se strînge. Se ghemui în fundul patului nemișcată, sprijinită cu spatele de perete. V. ROM. decembrie 1951, 159. De-abia suflînd, [iepurașul] se ghemui cu ochii închiși... să nu-și mai vază umbra. GÎRLEANU, L. 19. Cînele, cu coama zbîrlită și cu spume la gură, se ghemuia în cioban. RUSSO, O. 114. ◊ (Metaforic) Nourii se ghemuiră pe mijlocul bolții, bolovănindu-se, înnegurîndu-se ca piatra de bazalt. MIHALE, O. 276. – Variantă: înghemui (CAMIL PETRESCU, U. N. 315, CREANGĂ, P. 23) vb. IV.

A GHEMUI ~iesc tranz. A face să se ghemuiască. /ghem + suf. ~ui

A SE GHEMUI mă ~iesc intranz. 1) A se așeza încovoindu-și spatele și strângând picioarele la piept; a se strânge în formă de ghem; a se chirci. 2) A se aduna în număr mare într-un spațiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se înghesui; a se îngrămădi; a se îmbulzi. /ghem + suf. ~ui

ghemuì v. 1. a (se) face ghem; sub cal se ghemuește AL; 2. a strânge tare mâinile, picioarele, capul, încât să pară un ghem.

înghemui vr [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: în- + ghemui] (Reg) A se ghemui.

ÎNGHEMUI vb. IV v. ghemui.

ghemuĭésc v. tr. (d. ghem). Fac ca ghemu, grămădesc, îndes: nu ghemui haĭnele în cufăr, că se mototolesc; vizitiu ghemuise o mulțime de Jidanĭ în diligență. V. refl. Mă tupileu, mă strîng ca ghemu: hoțu se ghemuise supt masă. Mă aglomerez, mă îndes, mă înghesuĭesc: caliciĭ se ghemuĭaŭ la pomană. – Și înghemuĭesc. Și ghebuĭesc: orașu e cît un pumn, ghebuit în tîmpla munteluĭ (ChN. I, 249).

!ghemui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ghemuiesc, 3 sg. se ghemuiește, imperf. 1 sg. mă ghemuiam; conj. prez. 1 sg. să mă ghemuiesc, 3 să se ghemuiască; imper. 2 sg. afirm., ghemuiește-te; ger. ghemuindu-mă

ghemui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghemuiesc, imperf. 3 sg. ghemuia; conj. prez. 3 să ghemuiască

ghemui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghemuiesc, imperf. 3 sg. ghemuia; conj. prez. 3 sg. și pl. ghemuiască

ghemui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghemuiesc, conj. ghemuiască)

GHEMUI vb. 1. v. chirci. 2. v. îngrămădi. 3. a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...)

GHEMUI vb. 1. a se chirci, a se contracta, a se închirci, a se strînge, a se zgîrci, (pop.) a se ciuciuli, a se stîrci, (reg.) a se tîmbuși, (Olt., Ban. și Transilv.) a se zguli. (S-a ~ de durere.) 2. a burduși, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. șl pop.) a strîmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bîcsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ toate într-un sac.) 3. a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...)

A se ghemui ≠ a se îndrepta