opțiuni

3 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ademinit1 sn vz ademenit1 corectată

ademinit2, ~ă a vz ademenit2 corectată

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

ademenit1 sn [At: GANE, CONV. LIT. XX, 130 / Pl: ~uri / E: ademeni] (Nob) Ademenire (3).

ademenit2, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. II, 109 / V: (reg) ~dim~ / Pl: ~iți, ~e / E: ademeni] 1 Care este determinat, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: atras, ispitit, sedus (1), tentat. 2 Care este indus în eroare Si: amăgit, înșelat.

ademini vt vz ademeni

adimeni v vz ademeni

adimenit1 sn vz ademenit1

adimenit2, ~ă a vz ademenit2

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit. ♦ Sedus. 2. (Neobișnuit) Încîntat, fermecat, vrăjit. (Atestat în forma adimenit) Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvînta: «Să trăiești, măria-ta!». Petre Majă-adimenit, Din somn dulce s-a trezit. ALECSANDRI, P. A. 96. – Variantă: adimenít, -ă adj.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încântat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.

arată toate definițiile

Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademeni
  • ademenire
  • ademenit
  • ademenitu‑
  • ademenind
  • ademenindu‑
 singular plural
  • ademenește
  • ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademenesc
 (să)
  • ademenesc
  • ademeneam
  • ademenii
  • ademenisem
a II-a (tu)
  • ademenești
 (să)
  • ademenești
  • ademeneai
  • ademeniși
  • ademeniseși
a III-a (el, ea)
  • ademenește
 (să)
  • ademenească
  • ademenea
  • ademeni
  • ademenise
plural I (noi)
  • ademenim
 (să)
  • ademenim
  • ademeneam
  • ademenirăm
  • ademeniserăm
  • ademenisem
a II-a (voi)
  • ademeniți
 (să)
  • ademeniți
  • ademeneați
  • ademenirăți
  • ademeniserăți
  • ademeniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademenesc
 (să)
  • ademenească
  • ademeneau
  • ademeniră
  • ademeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adimeni
  • adimenire
  • adimenit
  • adimenitu‑
  • adimenind
  • adimenindu‑
 singular plural
  • adimenește
  • adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adimenesc
 (să)
  • adimenesc
  • adimeneam
  • adimenii
  • adimenisem
a II-a (tu)
  • adimenești
 (să)
  • adimenești
  • adimeneai
  • adimeniși
  • adimeniseși
a III-a (el, ea)
  • adimenește
 (să)
  • adimenească
  • adimenea
  • adimeni
  • adimenise
plural I (noi)
  • adimenim
 (să)
  • adimenim
  • adimeneam
  • adimenirăm
  • adimeniserăm
  • adimenisem
a II-a (voi)
  • adimeniți
 (să)
  • adimeniți
  • adimeneați
  • adimenirăți
  • adimeniserăți
  • adimeniseți
a III-a (ei, ele)
  • adimenesc
 (să)
  • adimenească
  • adimeneau
  • adimeniră
  • adimeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademini
  • ademinire
  • ademinit
  • ademinitu‑
  • ademinind
  • ademinindu‑
 singular plural
  • ademinește
  • ademiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademinesc
 (să)
  • ademinesc
  • ademineam
  • ademinii
  • ademinisem
a II-a (tu)
  • ademinești
 (să)
  • ademinești
  • ademineai
  • ademiniși
  • ademiniseși
a III-a (el, ea)
  • ademinește
 (să)
  • ademinească
  • ademinea
  • ademini
  • ademinise
plural I (noi)
  • ademinim
 (să)
  • ademinim
  • ademineam
  • ademinirăm
  • ademiniserăm
  • ademinisem
a II-a (voi)
  • ademiniți
 (să)
  • ademiniți
  • ademineați
  • ademinirăți
  • ademiniserăți
  • ademiniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademinesc
 (să)
  • ademinească
  • ademineau
  • ademiniră
  • ademiniseră
Intrare: ademenit (adj.)
ademenit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademenit
  • ademenitul
  • ademenitu‑
  • ademenită
  • ademenita
plural
  • ademeniți
  • ademeniții
  • ademenite
  • ademenitele
genitiv-dativ singular
  • ademenit
  • ademenitului
  • ademenite
  • ademenitei
plural
  • ademeniți
  • ademeniților
  • ademenite
  • ademenitelor
vocativ singular — —
plural — —
adimenit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adimenit
  • adimenitul
  • adimenitu‑
  • adimenită
  • adimenita
plural
  • adimeniți
  • adimeniții
  • adimenite
  • adimenitele
genitiv-dativ singular
  • adimenit
  • adimenitului
  • adimenite
  • adimenitei
plural
  • adimeniți
  • adimeniților
  • adimenite
  • adimenitelor
vocativ singular — —
plural — —
ademinit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademinit
  • ademinitul
  • ademinită
  • ademinita
plural
  • ademiniți
  • ademiniții
  • ademinite
  • ademinitele
genitiv-dativ singular
  • ademinit
  • ademinitului
  • ademinite
  • ademinitei
plural
  • ademiniți
  • ademiniților
  • ademinite
  • ademinitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: ademenit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademenit
  • ademenitul
  • ademenitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • ademenit
  • ademenitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademinit
  • ademinitul
plural — —
genitiv-dativ singular
  • ademinit
  • ademinitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adimenit
  • adimenitul
  • adimenitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • adimenit
  • adimenitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ademeni adimeni ademini

  • 1. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: atrage ispiti momi tenta înșela (amăgi) 3 exemple
    exemple
    • Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172.
      surse: DLRLC
    • Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234.
      surse: DLRLC
    • Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar A seduce o femeie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: seduce
  • 2. reflexiv A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela.
    surse: DLRLC sinonime: amăgi liniști înșela (amăgi) un exemplu
    exemple
    • Iară împăratul... curmîndu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv neobișnuit A se minuna, a se încânta.
    surse: DLRLC sinonime: minuna încânta un exemplu
    exemple
    • Oricine-n cale ne-ntîlnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204.
      surse: DLRLC
  • comentariu Sensurile (2.) și (3.) sunt atestate în forma regională adimeni.
    surse: DLRLC

etimologie:

ademenit (adj.) adimenit ademinit

etimologie:

  • vezi ademeni
    surse: DEX '98 DEX '09