ademenire sf [At: CONACHI, P. 151 / V: (reg) ~dim~ / Pl: ~ri / E: ademeni] 1 Determinare a cuiva prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase să participe la o acțiune Si: (nob) ademeneală, atragere, ispitire, tentare. 2 Inducere în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: amăgire, înșelare, momire (1), (îrg) prilestire, (îvr) aromire, celuire. 3 (Spc) Seducere (1).

ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire; (concretizat) mijloc, faptă sau vorbă prin care se ademenește. Începu... ademenirea oamenilor de care era nevoie pentru... lucrări. PAS, L. I 153. 2. (Neobișnuit) Încîntare, admirație. Pe poalele Sinaii mergînd, mă rătăcisem, Atras tot înainte de-un farmec fioros în umbra tupilată sub codru maiestos. Pe-o culme-n discul lunii o fantasmă zărisem Și plin de-ademenire în față mă oprisem. ALECSANDRI, P. III 503. – Variantă: (regional) adimeníre (NEGRUZZI, S. I 55) s. f.

ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire, seducere; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. 2. (Rar) Încântare, admirație. [Var.: (reg.) adimeníre s. f.]

ademenire f. 1. atragere (amăgitoare); 2. iluziune.

ademinire sf vz ademenire

adimeníre sf vz ademenire corectată

ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri

ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri

ADEMENÍRE s. 1. v. tentație. 2. v. înșelare. 3. v. seducere.

ADEMENIRE s. 1. atracție, ispită, seducere, seducție, tentație, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.) 2. amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 3. amăgire, seducere, seducție. (~ unei fecioare.)