3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acordat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: acorda] 1 Dat2. 2 (Grm; d. unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 3 (Muz; d. un instrument) Care are tonurile în consonanță.

acordat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acorda] 1-3 Acordare (1-3).

ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. Dat, atribuit; îngăduit, aprobat, asigurat, 2. (Despre unele părți ale propoziției) Care este pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvîntul de care e legat printr-un raport de determinare. Predicat acordat cu subiectul. 3. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță (pe baza diapazonului). Pian acordat. Vioară acordată.

ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care e legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță (pe baza diapazonului). – V. acorda.

acorda [At: HASDEU, I. C. 6 / Pzi: acord (1,3), ~dez (2) / E: fr accorder] 1 vr A realiza acordul gramatical. 2 vt (Muz) A aduce tonurile unui instrument muzical la înălțimea corectă. 3 vt A oferi.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din fr. accorder.

ACORDÁ, (1, 2) acórd și (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu concesie, cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). Oamenii muncii privesc cu dragoste pe oamenii de știință legați de popor. Ei acordă o călduroasă prețuire strădaniilor depuse de aceștia de a-și pune energia și capacitatea creatoare în slujba poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 1/1. Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175. 2. A stabili concordanța (în persoană, în număr, în gen sau în caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. ◊ (Refl.) Predicatul se acordă cu subiectul în număr și în persoană. 3. A da unui instrument muzical (pe baza diapazonului) o anumită înălțime a sunetului, prin întinderea coardelor, prin așezarea tuburilor etc. Violonistul își acordează instrumentul, a în sfîrșit am acordat-o! (Cercînd ghitara) Sună bine acum. ALECSANDRI, T. I 78.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Fr. accorder.

ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoință, cu atenție); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziții un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce privește genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].

ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)

A ACORDÁ2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecvența. /<fr. accorder

A ACORDÁ1 acórd tranz. 1) A pune la dispoziție (prin acord); a oferi. 2) (părți de propoziție) A uni prin acord gramatical. /<fr. accorder

acordà v. 1. a pune instrumente la acelaș ton; 2. a recunoaște: acord că n’am dreptate; 3. a da bucuros, a dărui: a acorda o grație; 4. a așeza vorbele unei propozițiuni după regulile gramaticale.

*acórd și -éz, a v. tr. (fr. accorder). Pun în acord: acordez doĭ adversarĭ. Conced, daŭ: acord un răgaz, o grație. Gram. Pun cuvintele în concordanță: acord sibiectu cu predicatu. Muz. Potrivesc vocea cu sunetele unuĭ instrument, potrivesc sunetele coardelor unuĭ instrument: acordez vioara.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

acordá2 (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordá1 (a ~) (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 3 acórdă

acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. și pl. acórdă

acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. și pl. acordeáză

arată toate definițiile

Intrare: acordat
acordat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acordat
  • acordatul
  • acordatu‑
  • acorda
  • acordata
plural
  • acordați
  • acordații
  • acordate
  • acordatele
genitiv-dativ singular
  • acordat
  • acordatului
  • acordate
  • acordatei
plural
  • acordați
  • acordaților
  • acordate
  • acordatelor
vocativ singular
plural
Intrare: acorda (da, gram.)
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acorda
  • acordare
  • acordat
  • acordatu‑
  • acordând
  • acordându‑
singular plural
  • acordă
  • acordați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acord
(să)
  • acord
  • acordam
  • acordai
  • acordasem
a II-a (tu)
  • acorzi
(să)
  • acorzi
  • acordai
  • acordași
  • acordaseși
a III-a (el, ea)
  • acordă
(să)
  • acorde
  • acorda
  • acordă
  • acordase
plural I (noi)
  • acordăm
(să)
  • acordăm
  • acordam
  • acordarăm
  • acordaserăm
  • acordasem
a II-a (voi)
  • acordați
(să)
  • acordați
  • acordați
  • acordarăți
  • acordaserăți
  • acordaseți
a III-a (ei, ele)
  • acordă
(să)
  • acorde
  • acordau
  • acorda
  • acordaseră
Intrare: acorda (regla)
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acorda
  • acordare
  • acordat
  • acordatu‑
  • acordând
  • acordându‑
singular plural
  • acordea
  • acordați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acordez
(să)
  • acordez
  • acordam
  • acordai
  • acordasem
a II-a (tu)
  • acordezi
(să)
  • acordezi
  • acordai
  • acordași
  • acordaseși
a III-a (el, ea)
  • acordea
(să)
  • acordeze
  • acorda
  • acordă
  • acordase
plural I (noi)
  • acordăm
(să)
  • acordăm
  • acordam
  • acordarăm
  • acordaserăm
  • acordasem
a II-a (voi)
  • acordați
(să)
  • acordați
  • acordați
  • acordarăți
  • acordaserăți
  • acordaseți
a III-a (ei, ele)
  • acordea
(să)
  • acordeze
  • acordau
  • acorda
  • acordaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

acordat

  • 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Predicat acordat cu subiectul.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înstrunat un exemplu
    exemple
    • Pian acordat. Vioară acordată.
      surse: DLRLC
  • 3. Atribuit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aprobat asigurat, -ă dat (adj.) îngăduit

etimologie:

  • vezi acorda
    surse: DEX '98 DEX '09

acorda (da, gram.)

  • 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: atribui concede da (verb) oferi 2 exemple
    exemple
    • Oamenii muncii privesc cu dragoste pe oamenii de știință legați de popor. Ei acordă o călduroasă prețuire strădaniilor depuse de aceștia de a-și pune energia și capacitatea creatoare în slujba poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 1/1.
      surse: DLRLC
    • Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175.
      surse: DLRLC
  • 2. A stabili acordul gramatical.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • reflexiv Predicatul se acordă cu subiectul în număr și în persoană.
      surse: DLRLC

etimologie:

acorda (regla)

  • 1. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă.
      surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Violonistul își acordează instrumentul.
        surse: DLRLC
      • În sfîrșit am acordat-o! (Cercînd ghitara:) Sună bine acum. ALECSANDRI, T. I 78.
        surse: DLRLC
  • surse: MDN '00

etimologie: