2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

aciuá, vtr [At: CORESI, ap. HEM 192 / P: a-ciu-a / V: -uiá / Pzi: -uéz / E: lat accubiliare] (Îrg) 1-2 A (se) adăposti. 3-4 A (se) odihni. 5-6 (Pex) A (se) liniști.

aciuiá vtr [At: VĂCĂRESCUL, IST. 284 / Pzi: ~iesc / E: aciua] (Pfm) 1-6 A (se) aciua (1-6).

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a.Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. [Pr.: -ciu-a.Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a căuta ocrotire, a se pripăși, a se oploși (undeva sau pe lîngă cineva); a se aciola. Fata se văicărea și ea, că nu știa... unde să se aciueze. ISPIRESCU, L. 335. Nici o lighioaie nu se poate aciua pe lîngă casă de răul vostru. CREANGĂ, A. 37. ◊ Tranz. (Rar) A adăposti. Căpătă învoire de la femeia lui să-i aciueze [pe copii] în casă. ȘEZ. I 66. 2. (Rar) A se odihni, a se culca. Mănîncă și după aceea se aciuează. SBIERA, P. 58. – Pronunțat: -ciu-a. – Variante: aciuiá (STANCU, D. 120, NEGRUZZI, S. I 118) vb. I, aciuí, aciuiesc (POPESCU, B. II 84), vb. IV.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. 2. (Rar) A se odihni, a se culca. [Pr.: -ciu-a.Var.: aciuiá vb. I] – Lat. *accubiliare.

ACIUIÁ vb. I. v. aciua.

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuá vb. (sil. -ciu-a), ind. prez. 1 sg. aciuéz, 3 sg. și pl. aciueáză, 1 pl. aciuăm (sil. -ciu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. aciuéze (sil. -ciu-e-); ger. aciuând (sil. -ciu-ând)

ACIUÁ vb. v. odihni, repauza.

aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăși. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) „a incita, a chema”, cf. accire „a chema la sine, a lăsa să vină”. Dacă este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la acțiunea de a strînge cu strigăte vitele, pentru a le pune la adăpost de vremea rea. Fonetismul îndreptățește presupunerea unei schimbări de conjug., care poate fi tîrzie, și evoluția lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui ui în adia și baier. Fenomenul este cunoscut și în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati „a fugi”. Lat. *accellare, din cella „ascunzătoare” (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Pușcariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezintă dificultăți (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat. *accubiliare, inacceptabil fonetic, ca și ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazată pe lat. *jacilia din *jacile. Var. aciola, cu der. acioală, s. f. (refugiu, adăpost, copertină), care circulă pe o arie redusă în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil să fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poală „fustă”, de unde sensul de „copertină”, sau vreo analogie, de ex. cu forma dublă înșeua și înșela.

A ACIUÁ ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a oploși. /<lat. accubiliare

Intrare: aciua
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aciua aciuare aciuat aciuând singular plural
aciuea aciuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aciuez (să) aciuez aciuam aciuai aciuasem
a II-a (tu) aciuezi (să) aciuezi aciuai aciuași aciuaseși
a III-a (el, ea) aciuea (să) aciueze aciua aciuă aciuase
plural I (noi) aciuăm (să) aciuăm aciuam aciuarăm aciuaserăm, aciuasem*
a II-a (voi) aciuați (să) aciuați aciuați aciuarăți aciuaserăți, aciuaseți*
a III-a (ei, ele) aciuea (să) aciueze aciuau aciua aciuaseră
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aciui aciuire aciuit aciuind singular plural
aciuiește aciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aciuiesc (să) aciuiesc aciuiam aciuii aciuisem
a II-a (tu) aciuiești (să) aciuiești aciuiai aciuiși aciuiseși
a III-a (el, ea) aciuiește (să) aciuiască aciuia aciui aciuise
plural I (noi) aciuim (să) aciuim aciuiam aciuirăm aciuiserăm, aciuisem*
a II-a (voi) aciuiți (să) aciuiți aciuiați aciuirăți aciuiserăți, aciuiseți*
a III-a (ei, ele) aciuiesc (să) aciuiască aciuiau aciui aciuiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aciuia aciuiere aciuiat aciuind singular plural
aciuia aciuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aciuiez (să) aciuiez aciuiam aciuiai aciuiasem
a II-a (tu) aciuiezi (să) aciuiezi aciuiai aciuiași aciuiaseși
a III-a (el, ea) aciuia (să) aciuieze aciuia aciuie aciuiase
plural I (noi) aciuiem (să) aciuiem aciuiam aciuiarăm aciuiaserăm, aciuiasem*
a II-a (voi) aciuiați (să) aciuiați aciuiați aciuiarăți aciuiaserăți, aciuiaseți*
a III-a (ei, ele) aciuia (să) aciuieze aciuiau aciuia aciuiaseră
Intrare: aciuiere
aciuiere infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aciuiere aciuierea
plural aciuieri aciuierile
genitiv-dativ singular aciuieri aciuierii
plural aciuieri aciuierilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)