2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

accentuát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accentua] 1 Accentuare (1). 2 (Fig) Reliefare.

accentuát2, -ă [At: MAIORESCU, CR. III, 219 / P: -tu-at / Pl: ~ați, -e / E: accentua] 1 a (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) Care este marcat prin accent (1). 2 a (Fig) Reliefat. 3 av (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic Si: forzato.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. Vocală accentuată. Cuvînt accentuat. 2. Fig. Întărit, sporit. În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4. – Pronunțat: -tu-at.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Sporit, întărit. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocală ~; silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

Accentuat ≠ neaccentuat

accentuá vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: -uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă.Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult.Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. și pl. accentueáză, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

ACCENTUÁ vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A SE ACCENTUÁ se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A ACCENTUÁ ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

Intrare: accentua
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) accentua accentuare accentuat accentuând singular plural
accentuea accentuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) accentuez (să) accentuez accentuam accentuai accentuasem
a II-a (tu) accentuezi (să) accentuezi accentuai accentuași accentuaseși
a III-a (el, ea) accentuea (să) accentueze accentua accentuă accentuase
plural I (noi) accentuăm (să) accentuăm accentuam accentuarăm accentuaserăm, accentuasem*
a II-a (voi) accentuați (să) accentuați accentuați accentuarăți accentuaserăți, accentuaseți*
a III-a (ei, ele) accentuea (să) accentueze accentuau accentua accentuaseră
Intrare: accentuat
accentuat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular accentuat accentuatul accentua accentuata
plural accentuați accentuații accentuate accentuatele
genitiv-dativ singular accentuat accentuatului accentuate accentuatei
plural accentuați accentuaților accentuate accentuatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)