FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

PASCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.

PASTĂ, paste, s. f. Materie densă cu aspect omogen, rezultată de obicei din măcinarea unor substanțe și din amestecul lor (cu un lichid) până la obținerea consistenței dorite. ◊ Pastă de dinți = preparat farmaceutic folosit la spălarea dinților. Paste făinoase = produse alimentare, de diferite forme și dimensiuni, obținute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grâu. ♦ Culoare (folosită în pictură) de obicei preparată cu ulei. ♦ Lac de unghii cu aspect omogen. – Din ngr. pásta, germ. Pasta.

PASTEL, pasteluri, s. n. 1. S. n. Creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică. ♦ Desen executat cu acest fel de creioane. ◊ (Adjectival) Culoare pastel. Desen pastel. 2. S. n. Poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură. – Din fr. pastel, it. pastello.

PAȘTE², paști, s. m., s. f. 1. N. pr. m. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din robia egipteană, sub conducerea lui Moise. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. S. f. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paște (1); pască. [Var.: paști s. m.] – Lat. pascha, -ae.

PAȘTI s. m. v. paște².

pască sf vz paști¹

pashă sf vz paști¹

pastă sf [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 80/2 / Pl: ~te / E: ngr πάστα, ger Pasta, fr Paste, it pasta] 1 Materie vâscoasă și densă cu aspect omogen, constituită dintr-o pulbere fină și o cantitate de lichid care umezește această pulbere, cu diverse utilizări. 2 Materie comestibilă, obținută din făină și alte ingrediente, umezită cu lichide, folosită pentru diverse preparate culinare Si: aluat, cocă. 3 (Șîs ~ alimentară) Produs concentrat sau semifabricat, conservat, obținut prin tocarea, strecurarea etc. unor produse alimentare precum carne, pește etc. și prin amestecarea lor cu diverse condimente, conservante etc. 4 (Îs ~te făinoase) Produse alimentare de diferite forme și dimensiuni obținute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grâu, cu adaosuri de lapte, ouă etc. 5 Culoare folosită în pictură, de obicei preparată cu ulei. 6 (Fig; rar) Paletă coloristică.

pastel sn [At: ALECSANDRI, POEZII, 1 / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr pastel, it pastello] 1 Creion moale de pictură, colorat, în general, în tonuri deschise, făcut din pigmenți sau din coloranți în pulbere fină, amestecați cu talc și cu o soluție de gumă arabică. 2 Desen în culori, executat cu pastel (1). 3 Pictură reprezentând un peisaj după natură, executată în tonuri deschise de acuarelă sau ulei. 4 Poezie descriptivă cu fond liric, în care poetul exprimă stări afective prin prezentarea unor tablouri după natură. 5-6 Lucrare muzicală lirică (descriptivă sau) compusă pe versurile unui pastel.

pașc sm vz paști¹

paște² sm vz paști¹

paște¹ sf vz paștie

paști¹ [At: CORESI, EV. 123 / V: ~te sm, pască (Pl: paști, păști, paște), (înv) pashă sf, (reg) ~șc sm / Pl: ~, (pop) ~uri / E: ml pascha, ~ae, ngr πάσχα] 1 sm Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Hristos Si: (reg) păscuță. 2 sm Sărbătoare religioasă celebrată de mozaici în amintirea exodului lor din Egipt și a eliberării lor din robia egipteană. 3 sn (Reg; îs) ~le (alea) mici sau ~șcul al mic ori ~le blajinilor Sărbătoare prăznuită de credincioși în duminica Tomii. 4 sn (Reg; îs) ~le blajinilor Sărbătoare prăznuită de credincioși în prima luni de după duminica Tomii. 5 sn (Reg; îs) ~le rohmanilor (sau rogmanilor) Sărbătoare prăznuită în miercurea a patra de la paști¹ (1). 6 sn (Reg; îas) Înălțarea Domnului. 7 sn (Îlav) Din an (sau din joi, de joi, din ~) în ~ sau din ~ în Crăciun Foarte rar. 8 sn (Îlav) la ~ile cailor (sau calului) Niciodată. 9-10 sn (Îe; îla) (A fi) dat în ~te (sau în ~tele mă-sii) (A fi) foarte șmecher. 11 sm (Bot; reg; îc) ~ile-calului (sau cailor) Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 12 sm (Îac; șîf ~ile-câinelui) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 13 sm (Bot; îc) ~tele-găinilor Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 14 sm (Îc) ~ile-porcului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 sf (Bot; Buc; îc) Pasca-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 16 sm (Ent) Vaca-domnului (Lygaeus equestris^[1]). 17 sf Pâine sfințită care se împarte în biserică în ziua de paști¹ (1). 18 sf (Îf pască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform ritualului, la sărbătorirea zilei de paști¹ (2). 19 sf Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mâncau evreii la paști¹ (2), în locul pâinii Si: azimă. 20 sf (Îf pască) Cozonac făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, zahăr și stafide, cu smântână sau cu orez fiert în lapte și îndulcit, care este mâncat la paști¹ (1) de către creștinii ortodocși, după ce a fost sfințit de preot la slujba învierii. corectat(ă)

paștie sf [At: CHEST. IV, 125/162 / V: ~te / Pl: ? / E: paște³ + -ie] (Trs) Loc nearat.

păștele sfp [At: BORZA, D. 65 / E: Paști¹ + -ele] (Bot; reg) Flămânzică (Erophila verna).

BOBOC sm. 1 🌿 Caliciul care conțini floarea pînă a nu se desvolta pe deplin ¶ 2 🌿 Floare nedeschisă încă pe deplin (🖼 518): avea o fată... frumoasă... și fragedă ca un ~ de trandafir (ISP.) ¶ 3 fig. Bărbat tînăr de tot, sau fată tinerică, de o frumusețe uimitoare: Mărica e un ~ de fată (DLVR.) ¶ 4 🐦 Puiu de gîscă sau de rață: se pomeni cu cîțiva ~i de rată măcăind după dînsul (ISP.); toamna se numără ~ii, urma alege; 👉 PAȘTE ¶ 5 Fig. Prostuț, nepriceput: fiul craiului. ~ în felul lui la trebi de aieste (CRG.) [ngr. μπουμποδχι].

CAL (pl. cai) sm. 1 🐒 Mamifer erbivor, domestic, care slujește omului la călărit, la tras și la dus poveri (🖼 728): ~ de călărie, ~ de ham, ~ roib; proverb: ~ul de dar nu se caută pe (sau la) dinți, la lucrul dăruit, nu prea se ia în seamă cusururile; ~ul are patru picioare, și tot se poticnește, și cei mai deștepți, cei mai iscusiți pot greși; ~ul (sau armăsarul) bun se vinde din grajd 👉 (ARMĂSAR); ~ul fără căpăstru cade în prăpastie, cei lipsiți de sfătuitori buni sînt expuși să greșească; vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi pe cineva, cind vrei să-i faci un bine; a face din ~ măgar, a înjosi pe cineva, a-l aduce într’o stare, a-i crea o situație mai puțin vrednică; a ajunge din ~ măgar, a ajunge jos de tot dîntr’o treaptă înaltă, a scăpăta; a spune cai verzi pe pereți, a povesti lucruri de necrezut, a îndruga la nimicuri; 👉 ALERGA², BĂTAIE 3, BOT, BREAZ, BUIESTRU, JUCA, POȘTĂ, POTCOAVĂ ¶ 2 De-a caii sau de-a câini, joc de copii în care unul înfățișează calul, iar celălalt îl încalecă sau îl mînă, făcîndu-l să alerge ¶ 3 Aparat de lemn, de forma unui cal, peste care se învață cineva a face sărituri, în sălile de gimnastică (🖼 729) ¶ 4 ⛹ Figură în jocul de șah, care reprezintă un cap de cal (🖼 730) ¶ 5 Trans. Suport de fier pe care se așază lemnele în vatra cuptorului ¶ 6 🏚 pl. Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii ¶ 7 📻 Unitate de măsură care reprezintă puterea unui motor capabil de a ridica, într’o secundă, 75 de kgr. la o înălțime de un metru: un motor de 300 de cai ¶ 8 🐟 CAL-DE-MARE, mic pește de mare al cărui cap seamănă cu capul de cal, numit și „hipocamp” (Hippocampus) (🖼 731) ¶ 9 🐙 CALUL-DRACULUI, CALUL-POPII, CAL-DE-APĂ gen de insecte nevroptere, caracterizate prin colorile lor metalice admirabile, în care domină albastrul, roșul și verdele; au corpul lung și subțire și aripi colorate și împestrițate cu pete frumoase; trăesc mai ales pe deasupra bălților și la țărmurile rîurilor (Libellula) (🖼 732) ¶ 10 🌿 COADA-CALULUI¹'² 👉 COADĂ; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ¹; -SUDOAREA-CALULUI, ASUDUL-CALULUI = OSUL-IEPURELUI; – PAȘTILE-CALULUI¹ sau PAȘTILE-CAILOR² = TRAISTA-CIOBANULUI; – PAȘTILE-CALULUI³ = STUPITUL-CUCULUI ¶ 11 🔱pop. Paștile calului sau Paștile cailor, Paștile Blajinilor (👉 BLAJIN); familiar: la Paștile cailor, niciodată [lat. caballus].

PASCĂ, păști, s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.

PASTĂ, paste, s. f. Materie densă cu aspect omogen, rezultată de obicei din măcinarea unor substanțe și din amestecul lor (cu un lichid) până la obținerea consistenței dorite. ◊ Pastă de dinți = preparat farmaceutic întrebuințat la spălarea dinților. Paste făinoase = produse alimentare, de diferite forme și dimensiuni, obținute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grâu. ♦ Culoare (folosită în pictură) de obicei preparată cu ulei. ♦ Lac de unghii cu aspect omogen. – Din ngr. pásta, germ. Pasta.

PASTEL, pasteluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică. ♦ Desen executat cu acest fel de creioane. 2. S. n. Poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură. 3. Adj. invar. (Despre culori, desene etc.) Cu tonuri palide, delicate; pastelat. – Din fr. pastel, it. pastello.

PAȘTE² s. n. v. paști.

PAȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Paște s. n.] – Lat. pascha, -ae.

PASCĂ, păști, s. f. 1. (Mold., Transilv.) Un fel de cozonac tradițional care se mănîncă de obicei la paști de către creștini și care este făcut din aluat dospit acoperit cu un strat de brînză sau de smîntînă. Mîncasem cozonac și pască, cinstisem vin. SADOVEANU, O. VIII 12. Părintele Marinache cu dascălul Haralambie cărînd în curtea bisericii toată ziua... recolta de ouă roșii și de pască! CARAGIALE, O. II 341. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smîntînă și cu ouă, și fel de fel de bucate. CREANGĂ, O. A. 143. ♦ Anafură care se dă în ziua de paști. A scăpat la sfintele paști o sfărîmitură de pască jos. RETEGANUL, P. I 24. 2. Aluat nedospit, copt în foi subțiri, care constituie o mîncare tradițională la evrei în timpul paștilor, înlocuind pîinea. – Pl. și: paști (ȘEZ. I 128), paște (GOROVEI, la CADE).

PASTĂ, paste, s. f. Materie densă cu aspect omogen obținută prin măcinarea unor substanțe și prin amestecul lor (adesea împreună cu un lichid) pînă la obținerea consistenței dorite. Pastă de hîrtie. Paste făinoase v. făinos. Pastă de dinți = preparat farmaceutic întrebuințat la spălarea dinților. ◊ Fig. Aceste personaje, ridicate spre suprafață, sînt pasta amorfă pe care formele nouă lasă aceeași pecete. IBRĂILEANU, SP. CR. 241.

PASTEL, pasteluri și pastele, s. n. 1. Creion colorat, moale, pentru pictură, făcut din culori pulverizate amestecate cu talc și cu o soluție de gumă arabică. Annie în rochia ei vaporoasă și fină ca praful albastru de pastel. C. PETRESCU, C. V. 176. ♦ Desen executat cu aceste creioane. 2. Poezie descriptivă cu fond liric, în care se evocă un peisaj. De la Văcărescu și Conachi pînă la pastelurile lui Alecsandri, a trecut aproape o jumătate de secol. SADOVEANU, E. 79.

PAȘTE¹ s. n. v. paști.

PAȘTI s. f. pl. (Și în forma paște) 1. Sărbătoare religioasă, la creștini în amintirea învierii legendare a lui Hristos, la mozaici în amintirea exodului din Egipt și a eliberării lor din robia egipteană. La paști era fierbere mare în gospodărie. SADOVEANU, O. IV 10. Era după paști și era un timp bun. COȘBUC, P. II 204. De paști în satul vesel căsuțele-nălbite Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite. ALECSANDRI, P. III 39. ◊ Expr. Nu-s în toate zilele paștele (sau o dată pe an sînt paștile) = nu în fiecare zi se petrec evenimente fericite. Nu credea că o să fie în toate zilele paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. ISPIRESCU, L. 269. Din an în paști (sau din paști în crăciun, din joi în paști) = foarte rar. A încercat să vorbească inspectorilor, controlorilor care au trecut din an în paște pe la fermă. GALAN, B. I 71. La paștele cailor (sau calului) = niciodată. Vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi, ori la paștele cailor. ISPIRESCU, L. 261. ♦ Compus: floarea-paștilor v. floare. 2. Pîinea sfințită care se împarte în biserică în ziua de paști. – Variantă: paște s. n.

PASTEL, pasteluri, s. n. 1. Creion colorat, moale, pentru pictură, făcut din culori pulverizate, amestecate cu talc și cu gumă arabică. ♦ Desen executat cu acest fel de creioane. 2. Poezie descriptivă cu fond liric, în care se evocă un peisaj. [Pl. și: (1) pastele] – Fr. pastel.

PASTEL s.n. 1. Creion de pictură, moale, colorat, făcut din culori pulverizate amestecate cu talc și cu gumă arabică. ♦ Desen, pictură reprezentînd un peisaj din natură, executat cu astfel de creioane, cu acuarelă sau cu ulei. 2. (Lit.) Poezie descriptivă cu fond liric, în care este înfățișat un peisaj din natură. 3. Lucrare muzicală lirică, amintind de un pastel (2) sau compusă pe cuvintele acestuia. // adj. (Culoare) delicată, pală. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. pastel, it. pastello < pasta – pastă].

PASTĂ s. f. 1. preparat de substanțe diferite, de consistență semilichidă. 2. (pict.) culoare preparată cu ulei. 3. ~ e făinoase = produse alimentare, obținute prin uscarea unui aluat nedospit. (< ngr., it. pasta, germ. Pasta, Paste)

PASTEL¹ I. s. n. 1. creion colorat, moale, pentru desen, din pigmenți pulverizați amestecați cu talc și gumă arabică. ◊ desen cu astfel de creioane. 2. poezie descriptivă cu fond liric, în care este înfățișat un peisaj (1). 3. lucrare muzicală lirică, amintind de un pastel (2) sau compusă pe cuvintele acestuia. II. adj. inv. (despre culori, desene) în tonuri pale; delicat. (< fr. pastel, it. pastello)

cremă-pastă s. f. Cremă de consistența unei paste ◊ „Începând din aceste zile vom putea găsi în magazinele de profil noi produse de specialități de ciocolată realizate la Întreprinderea de produse zaharoase: «Brio» – bomboane cu interior din cremă-pastă de caise, «Bolero» din cremă fondant cu cacao și lapte concentrat, «Cvartet», cu umplutură din cremă de ciocolată și fructe confiate, alcoolizate.” I.B. 7 II 75 p. 2 (din cremă + pastă)

PASCĂ păști f. 1) Cozonac (cu brânză, stafide etc.) făcut de creștinii ortodocși cu ocazia sărbătorilor de Paști. 2) Turtă foarte subțire, preparată din aluat nedospit și coaptă de mozaici cu ocazia sărbătorii de Paști. [G.-D. păștii] /<lat. pascha, ngr. pásha

PASTĂ ~e f. Produs dens omogen, obținut de obicei din substanțe măcinate (prin diverse metode tehnologice). ~ de roșii. ~ cosmetică. ~ ceramică. [G.-D. pastei] /<ngr. pásta, germ. Pasta

PASTEL ~uri n. 1) Creion moale, colorat, folosit în pictură. 2) Desen executat cu un astfel de creion, reprezentând, mai ales, o priveliște din natură. 3) Poezie lirică în care se zugrăvește un peisaj. 4) Compoziție muzicală compusă pe versurile unei asemenea poezii. /<fr. pastel, it. pastello

PAȘTI m. 1) (în religia creștină) Sărbătoare în cinstea învierii lui Isus Hristos. 2) (în religia mozaică) Sărbătoare în amintirea exodului evreilor din Egipt. ◊ Din ~ în ~ foarte rar. La ~le calului (sau cailor) niciodată. 3): ~le blajinilor zi fixată de biserică pentru pomenirea morților. [Var. Paște] /<lat. Paschae

pască f. 1. colac de Paști ce-l aduc credincioșii la biserică spre binecuvântare: face pască cu smântână și ouă CR.; 2. anafură ce se dă în ziua de Paști; 3. azimă ce mănâncă Evreii la Paște. [Rut. PASKA].

pastă f. 1. aluat de făină cu forme diferite: paste pentru supă; 2. orice substanță măcinată și frământată: pastă de hârtie, de porțelan, de dinți; 3. nume dat unor preparațiuni medico-alimentare: pastă de jujubă.

pastel n. 1. Bot. drobușor; 2. creion făcut din colori pulverizate; 3. tablou făcut cu pastel; 4. gen de poezie lirică descriptivă, o varietate a idilei, tablou scurt, dar expresiv și izbitor, copie fidelă de pe natură: Pasteluri de Alexandri.

Paște (Paști) f. pl. 1. sărbătoare solemnă ținută de Evrei în fiecare an spre aducere aminte de trecerea Mării Roșii; 2. sărbătoare solemnă ținută anual de creștini în memoria învierii Domnului: la Paști se mănâncă ouă roșii; Paștile cailor: a) numele popular al zilei de Ispas când caii se satură de iarbă: la Paștile cailor, la sf. Așteaptă: la moșii ăi verzi ori la Paștile cailor ISP.; b) Bot. traista ciobanului; 3. fig. sărbătoare în genere (cu veselie și cu petreceri): nu-i în toate zilele Paște. [Lat. PASCHAE].

Paști f. pl. V. Paște.

páscă f., pl. paște și paștĭ (lat. pascha, vgr. pásha, d. aramaĭcu păs’hâ, ebr. pésăh, cruțare, adică „scăparea din marea Roșie cînd Egipteniĭ îl alungaŭ pe Jĭdanĭ”; vsl. bg. rus. pásha, rut. páska. V. paște). Vechĭ (și pashă). Mĭel pascal. Azĭ. Un fel de turtă care se face la Paște din lapte cu orez amestecat cu oŭă (budincă) saŭ din brînză de vacă cu oŭă ș. a. puse de o foaĭe de aluat de cozonac și îngrădită c’un cerc tot de aluat. Anafora care se dă la Înviere. Pască jidănească, un fel de turtă de cocă (azĭmă) pe care șĭ-o fac Jidaniĭ la Paștele lor și-șĭ frîng dințiĭ în ĭa de vîrtoasă ce e. V. ghisman.

*pástă f., pl. e (lat. it. pasta, d. vgr. páste; fr. pâte). Cocă, făină amestecată cu apă: macaroanele se fac din pastă de făină. Orĭ-ce praf amestecat cu apă, orĭ-ce substanță care nu e lichidă, dar nicĭ nu s’a solidificat (tercĭ): pastă de hîrtie, de porțelan. Fructe ferte cu zahăr amestecate și pe urmă uscate: pastă de gutuĭ (chitonag). Medicament preparat tot așa. Paste italiene, macaroane, fidea ș. a. V. magĭun.

*pastél n., pl. e și urĭ (fr. pastel, d. it. pastello, dim. d. pasta, pastă). Creĭon făcut din colorĭ pulverizate: a desemna cu pastel. Tabloŭ făcut cu asemenea creĭon: pastelurile luĭ Latour. Scurtă poezie lirică descriptivă: pastelurile luĭ Alexandri.

páște și paștĭ f. pl., și n. sing. (lat. Paschae, pl. d. Pascha, vgr. pásha, care vine d. ebr. pasch’ah, trecere; it. Pasqua, pv. Pasca, Pasqua, fr. Pâques, sp. Pascua, pg. Pascoa; vsl. rus. Pásha. V. pască). La Jidanĭ, mare sărbătoare în primăvară în amintirea treceriĭ pin Marea Roșie și a îngeruluĭ exterminator, care, în noaptea cînd aŭ fugit din Egipt, ĭ-a ucis pe toțĭ copiiĭ născuțĭ de curînd aĭ Egiptenilor, dar care a cruțat casele Jidanilor, însemnate cu sînge de mel. (Această credință a Jidanilor nu arată de cît dorința lor de a-ĭ vedea morțĭ pe toțĭ afară de eĭ). La creștinĭ, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învieriĭ luĭ Iisus Hristos, adică a treceriĭ sale de la moarte la vĭață. (Paștele se celebrează treĭ zile la ortodocșĭ și doŭă la catolicĭ și protestanțĭ, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiu de primăvară și cade tot-de-a-una între 21 Martie și 26 April, adică într’un spațiŭ de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile. La Paște se obișnuĭește a se mînca oŭă roșiĭ, cozonacĭ și pască). Paștele caluluĭ, numele a doŭă plante crucifere numite și stupitu cuculuĭ (cardamine praténsis) și traista cĭobanuluĭ (capsélla búrsa pastóris). La Paștele caluluĭ saŭ numaĭ la Paște (iron.), nicĭ-odată. Din Joĭ în Paște, rar, foarte rar: ne vizităm și noĭ din Joĭ în Paște. Nu e în toate zilele Paște, nu e chilipir în toate zilele. – Paște a fost la început un f. pl., apoĭ (supt infl. luĭ Crăcĭun saŭ după analogia altor vorbe: brațele, spatele meŭ îld. mele) s’a prefăcut în n. sing. (pl. tot Paște, cum zice azĭ toată lumea și cum se vede din proverbu: Crăcĭunu sătulu, Paștele fudulu. Fiind-că pl. pe lîngă Paște a fost și Paștĭ (ca vacă, vacĭ), se zicea în ainte Paștile acestea, dar astăzĭ nu se maĭ zice de cît Paștile acesta (pl. Paștile acestea cînd e vorba de Paștele a doĭ anĭ), în regiunile în care se pronunță părintele se pronunță și Paștele, ĭar în est, bine înțeles, Paștili. Așa dar, spre vest Paștele ăsta, la mijloc Paștile ăsta, la est (Mold.) Paștili ista. În orĭ-ce caz, și Paște, și Paștĭ, îs considerate de popor ca un neutru singular.

!floarea-Paștelui (Anemone nemorosa L.) (reg.) s. f. art., g.-d. art. florii-Paștelui

pască (prăjitură; pâine nedospită) s. f., g.-d. art. pascăi

pastă s. f., g.-d. art. pastei; pl. paste

pastel s. n., pl. pasteluri

!paște² (pâine sfințită) s. n., art. paștele; pl. paști (După slujba de Înviere se împart paștile.)

!Paște/Paști (sărbătoare) s. propriu n. / f. pl., art. Paștele/Paștile (De Paște mergem la biserică; (în prima zi) de Paște; Un Paște fericit! Paștele cade totdeauna duminica; postul Paștelui; Sfintele Paști)

!paștele (la ~ cailor) (niciodată) (fam.) (desp. ca-i-) loc. adv.

+Paștele Blajinilor (sărbătoare) s. propriu m. art.

paștele-cailor (plantă) (desp. -ca-i-) s. m. art.

paștele-calului (plantă) s. m. art.

Paști v. Paște

!floarea-Paștelui / floarea-Paștilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. florii-Paștelui / florii-Paștilor

pască (prăjitură, pâine nedospită) s. f., g.-d. art. pascăi

pastă s. f., g.-d. art. pastei; pl. paste

pastel s. n., pl. pasteluri

!paște²/paști (pâine sfințită) s. f. pl., art. paștele/paștile

!Paște (sărbătoare) s. propriu m., pl. Paști (doi Paști; dar pl. f. Sfintele Paști)

*Paștele cailor (la ~) (niciodată) (fam.) (ca-i-) loc. adv.

!paștele-calului/paștele-cailor (plantă) (-ca-i-) s. m. art.

floarea-Paștelui/floarea-Paștilor s. f.

pască s. f., g.-d. art. păștii; (cozonaci) pl. păști

pastă s. f., g.-d. art. pastei; pl. paste

pastel s. n., pl. pasteluri

paști (pâine sfințită) s. f. pl., art. paștile (sg. pască)

Paști s. pr. m. sg./Paște s. pr. n., pl. Paști

paștile-calului/paștile-cailor (bot.) s. m.

Paște pl., Paștele a.

pască s. f. – 1. (Înv.) Miel pascal la evrei. – 2. Hostie pascală. – 3. Cocătură pentru sărbătoarea de Paști. – Var. înv. pashă. Mgr. πάσχα; der. prezintă dificultatea fonetică, dar există și în păscălie (var. pascalie), s. f. (zodiac, calendar de lungă durată), din mgr. πασχαλία. Der. din lat. pascha (Tiktin; Candrea) sau din sl. pascha (Cihac) este dubioasă; din sl. provine numai var. înv. – Der. păscăli, vb. (a prezice timpul și viitorul pe bază de zodiac, a ghici, a profetiza); păscălitor, s. m. (astrolog); păscuță, s. f. (covrigel dat de pomană în Săptămîna Patimilor). – Cf. Paște.

pastă (paste), s. f. – 1. Materie vîscoasă, aluat, cocă. – 2. (Mold.) Plăcintă. It. pasta, prin intermediul ngr. πάστα. – Der. pastea, s. f. (prăjitură dulce), din ngr. παστέλλι (Scriban); păstos, adj. (ca pasta); pastel, s. n. (culoare pentru pictură; pictură cu această culoare; poezie descriptivă), din fr. pastel, ultimul sens e datorat titlului unui volum de poezii de Alecsandri; pastelist, s. m.; pastilă, s. f., din fr. pastille, germ. Pastille (rus. pastila, Sanzewitsch 207, este puțin probabil); paștet, s. n. (pateu) din fr. paté (› pateu, s. n.), prin intermediul germ. Pastele, rus. pastet (Tiktin).

Paște (-ti), s. m. – Sărbătoarea Învierii. – Mr. Paște, Paști, megl. Paștu, Paști, istr. Pǫștę. Lat. Paschae (Pușcariu 1283; Candrea-Dens., 1352; REW 6264), cf. it., cat. pasqua, logud. paska, prov. pasca, fr. pîques, port. páscoa, alb. paskë, ngr. πάσχα. Rezultatul normal, Paște, a fost considerat ca un pl. f., de unde sing. n. Paște și de aici pl. Paști. – Der. pășticar, s. m. (Trans., persoană care dă de pomană în biserică, în ziua de Paște); păștiță, s. f. (anemonă, Anemone ranunculoides).

PASTEL (< fr. pastel; it. pastello, procedeu pictural pe bază de creioane colorate) Specie a genului liric în care este zugrăvit un colț de natură, un peisaj. Element predominant în pastel este descrierea naturii, sentimentul poetului desprinzîndu-se prin mijlocirea acesteia. Primele elemente de pastel apar în poezia lui V. Cîrlova (Înserare), I.H. Rădulescu (Sburătorul), însă adevăratul creator al pastelului în poezia noastră este V. Alecsandri, (Pasteluri), care a folosit, pentru întîia oară în poezia noastră, acest termen. Pastelul se întîlnește în opera multor poeți (D. Zamfirescu, G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, Ion Pillat ș.a.). Ex. Cu firea ei cea arzătoare Sosit-a vara înapoi; Toți pomii sînt în sărbătoare, În teiu stă floare lîngă floare... E dulce vara pe la noi! Cînd dimineața se ivește Din al văzduhurilor fund, Tot cîmpul parcă-ntinerește, Iar, deșteptată de pe prund, Cireada satului pornește... În urma ei un roiu de grauri, Ca niște valuri cenușii, S-amestecă prin bălării, S-așază-n coarne pe la tauri, Fac fel de fel de nebunii. Pînă ce-n zarea depărtată, Spre lacul trist se pun pe drum Și cum se duc, acum ș-acum, Se mai zăresc încă o dată Ca rămășița unui fum. (D. ZAMFIRESCU, Vara)

Paști subst. 1. S. m. Cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach). 2. Subst. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paști. 3. S. f. (reg.) Pască (1). 4. S. f. (în forma pască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform unui anumit ritual, la sărbătorirea zilei de Paști; p. ext. (sens curent) preparat alimentar tradițional din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii la această sărbătoare în locul pâinii; azimă; pască (2). [Var.: Paște, subst.; pască, (înv.) pashă s. f.] – Din lat. pascha, -ae; (< gr. pasha)

PAȘTELUI, Insula ~ (ISLA DE PASCUA sau RAPA NUI; TE PITO TE HUNUA „Buricul Pământului” în limba băștinașilor), insulă chiliană în E Oc. Pacific, la c. 2.500 km V de țărmul Americii de Sud; 162,5 km; c. 3.000 loc. (pascuani), majoritatea provenind din amestecul populației locale (de origine polineziană) cu imigranți din America și Europa. Localit. pr.: Hanga Roa. Cratere de vulcani stinși (Rano Aroi, 618 m alt.) și numeroase peșteri. Climă tropicală. Cafea, tutun, bananieri, batate. Creșterea ovinelor și bovinelor. Pescuit. Turism. Descoperită de navigatorul olandez Jakob Roggeveen la 6 apr. 1722 (zi de Paști). Anexată de Chile în 1888, care a inclus-o în prov. Valparaíso. Este probabil un rest al ipoteticului continent dispărut, Pacifida. În P. se păstrează un mare număr (c. 900) de statui gigantice monolite din tuf vulcanic (până la 12 m înălțime și unele peste 20 t greutate), reprezentând figuri omenești, păsări, pești etc. (considerate ca aparținând patrimoniului universal). S-au găsit și morminte ale populației Ahu și tăblițe cu inscripții hieroglifice (scrierea rongo-rongo), încă nedescifrate. Ipoteza apartenenței lor la civilizația precolumbiană a format mobilul unei celebre expediții („Aku-Aku”), condusă de etnograful norvegian Thor Heyerdahl. Parc național (din 1968) cu o supr. de 4,6 mii ha.

PÁȘTI (PÁȘTE) (lat. Pascha) s. f. pl. (Cu valoare de nume propriu) 1. Cea mai mare sărbătoare creștină, celebrată în amintirea învierii lui Iisus Hristos a treia zi după răstignirea pe cruce, semnificând biruința asupra morții și izbăvirea de păcatul strămoșesc. A fost statornicită începând din sec. 2, ulterior stabilindu-se și postul care o precede. Inițial, data P. creștin era fixată în raport cu P. iudaic, apoi a fost calculată și comunicată de la Alexandria, după Conciliul de la Niceea (325), fiind stabilită în prima duminică cu lună plină după echinocțiul de primăvară (21 mart.). ◊ Expr. Din an în Paști (din joi în Paști; din Paști în Crăciun) = foarte rar. La Paștele Cailor = niciodată. 2. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paști (1). 3. v. Pesach.

PAȘTE < lat. Paschae < ebr. Pesah. 1. Paște, n. de persoană (Cras; Sd VI 486); – Radul (17 B II 389) zis și Radul Paștii (Giur 271), adică R. fiul lui Paște; – Dragotă, 1613 (Gorj 191); Paști b. (Moț). 2. Paștea G., pr. ard., 1918. 3. Paștiu pr. ard., 1677; 4. Paștiu S. act.; Păștina f. (P⁵ fila 23; Paș); Păștești fam. (Cras 72) 5. Compuse: Paște-Rău supr (16 B IV 168); Pașta-golea poreclă (Sc). II. Din contaminarea Paște + Pascu: Pașcu poate fi și sub infl. lui Lupașcu dar cf. și ipoc. ucr. Пашко < Pavel (Grinc). 1. Pașcu ard. și mold. (Dm; C Ștef; P⁵); -l (Răc 25; RI XII 243; Mar); art. -l alternează la aceeași persoană, cu forma cultă Pașco (Dm; C Ștef; DM 57; Mar; Ștef; Sd VI 73; 17 A IV 35). 2. Pașca, ard., olt. (Mar; Hur). 3. Cu suf. augm. -an: Pașcan mold., (Dm; C Ștef; Buc); -u (Sd XVI); -i s. mold., azi oraș. 4. Pășca V. (Ștef); -n (Dm; 16 A I 447); -nul, pren. (17 A V 155); diminutiv Pășcănei s. (Sd XI 54). 5. Pășcu (Dm; Ștef; C Ștef); Pășco (ibid); Pășcălat Ion (Șchei III). 6. Pîșcu, alternativ cu Pișcă (Dm; C Ștef). 7. Nesigure: Pastul (grafie străină pt. *Paștiul), Flor, ard. (Met 70); Pescuț (Ard), – grafie străină pt. *Păscuț.; Pașchița Ilie (Î Div). III. Din subst. pască: 1. Pasc și -a b. ard. (Moț; Cand 173). 2. Pască și Păscut (Ard); Pascu frecv.; Păscul/escu, -ești s. 3. Pasci (?) moț. (Cand 173). 4. Cu sufixe: Pascotă (16 B III 195; AO XII 87); – Barbul, mold. (RI XII 257); Pascoi (16 B III 195). 5. Paschiĭa olt. (Sd VI 495). 6. Păscut (16 B III 322). 7. Păscan mold. (Răc 18); munt.(Sd VII 321). 8. La moți și hațegani: Păscon, Păscóiu, Păscuiu, Păscuț -a (Moț; Cand 173). 8. Păscău, -ăești neam (Hur 59; IO 110); -ăescu Pană (AO XXI); -ăuți s. IV. A. Din ngr. Πασϰαλιά „ziua de Paști”; Pashalie (Ard). 2. Pashale (13 – 15 B 161). rg. Pashul Burunici, olt. (Sd VI 492). B. Din gr. Πασϰάλης, -λίνα, cf. și italian Pasquale, -lina: 1. Pascal, -ina (Sd XVI 245); -ie vornic (Deal 21); -e (17 B I 272); -e dobr. (RI XI); -onu, meh. (Cand 173). 2. Pascălina f., frecv. (16 A III 123; 17 A II 77; Sd VI 92; Băl; – dobr. (RI XI). 3. + Para(schiva): Prascalina și Rascalina (Acte Mislea). și Lambru.

din an în Paște / joi în Paște / Paște-n Crăciun expr. foarte rar; la intervale mari de timp.

joi după Paști expr. (pop., iron.) niciodată!

la paștele cailor expr. (pop.) niciodată.

FLOAREA-PAȘTELUI s. v. dedițel.

PASCĂ s. (BIS.) azimă. (~ a mozaicilor.)

PASTEL adj. invar. v. pastelat. (În culori ~.)

PAȘTELE-CAILOR s. v. traista-ciobanului.

PAȘTI s. (BIS.) (reg.) păscuță.

floarea-paștelui s. v. DEDIȚEL.

PASCĂ s. (BIS.) azimă. (~ a mozaicilor.)

paștele-cailor s. v. TRAISTA-CIOBANULUI.

PAȘTI s. (BIS.) (reg.) păscuță.

La paștele cailor, adică: niciodată, întrucît caii n-au o asemenea sărbătoare – Expresia, creată de popor, e echivalentă cu „la calendele grecești” (se știe că grecii n-aveau calende), sau cu „la Sfîntu-Așteaptă” (care nu figurează în catastiful sfinților), sau cu „moșii ăi verzi”, adică niște bătrîni tineri (ceea ce iarăși nu există). Prin urmare, cînd vrem să desemnăm ceva ce nu poate să se întîmple vreodată, putem folosi, cu valoare egală, una dinte formulele de mai sus (vezi: Ad calendas graecas). FOL.

paștie s.f. (reg.) loc nearat.

păștele s.f. pl. (reg.) plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu flori galbene; flămânzică.

Paști (Paște), s.n. – 1. Sărbătoare religioasă, mozaică și creștină, care se ține primăvara, la date apropiate, atât în iudaism, cât și în creștinism. Pentru evrei, Paști este sărbătoarea memorială a eliberării lor din robia egipteană, serbată în condiții riguroase, cu miel pascal sacrificat și cu consumarea de azimi. Mielul este înjunghiat în a 14-a zi din luna întâi; cu sângele lui se ung ramele ușii, iar mielul e mâncat noaptea, în familie (Vechiul Testament, Leveticul, 23, 5 și urm.). Pentru creștini este sărbătoarea învierii lui Iisus Cristos, dar defapt comemorează sacrificiul christic, al morții care duce la resurecție: „Înlăturați aluatul cel vechi, ca să fiți plămădeală nouă, cum și sunteți, fără de aluat; căci Christos, Paștele nostru, a fost jertfit” (Pavel, I, Corinteni, V, 7). În esență, ambele sărbători conțin ecouri îndepărtate din cultul arhaic al primăverii. ♦ După Vulcănescu (1987), în tradiția românească există o sărbătoare specifică: Paștele blajinilor sau Paștele rohnanilor, sărbătoare care alcătuia în trecut un complex de rituri și practici din care s-au păstrat numai relicte etnografice și reminiscențe folclorice: prima luni după Duminica Tomei, care era defapt Lunea Morților, consacrată pomenirii pascale, a căpătat cu timpul numele de Paștele morților. La acest pseudo-Paști femeile se duceau la cimitir, boceau la morminte, împărțeau pomeni peste morminte, ouă roșii și colăcei (Idem: 264). ♦ În Maramureș, exista tradiția ca în ziua de Paști (ce cade de fiecare dată duminica) oamenii să se spele pe față, dimineața, dintr-un vas cu apă în care s-a pus un bănuț de argint, un ou roșu și un fir de urzică. După ce în cursul nopții avuse loc slujba de înviere, dimineața toți oamenii din sat se duc la biserică purtând coșuri pline cu bucate, spre a fi sfințite de preot (ouă roșii, pască din făina cea mai bună, o sticlă de vin de casă, urdă de vacă sau oaie, sare, tămâie, șuncă de porc…). Specific și astăzi sărbătorii de Paști este sacrificiul mieilor; însă acesta și-a pierdut caracterul ritualic, fiind săvârșit, fără prea multe formalități, în locuri special amenajate din târguri de animale sau piețe, de către persoane autorizate în acest sens. Un alt element specific este încondeierea ouălor, care a devenit cu timpul o adevărată artă. Cert este faptul că acest „praznic creștin” s-a suprapus peste vechile rituri prilejuite de sărbătorile de primăvară (aprilie-mai), când, în vechime, se sărbătorea cu fast și rituri specifice (agropastorale) debutul unui nou ciclu vegetațional (Anul Nou primăvăratic). Paștile, Sâmbra oilor și Tânjaua sunt principalele manifestări în societatea tradițională maramureșeană. 2. Pască, pâine sfințită. – Din lat. pascha (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA), cf. ebr. pésah, gr. paska.

Paști, (Paște), s.m. – 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Cristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt. 2. Pască, pâine sfințită. În Maramureș, în ziua de Paști se sfințesc coșuri pline cu bucate, la biserică și se sparg ouă încondeiate. Acest praznic creștin s-a suprapus peste vechile rituri agrare de primăvară. – Din ebr. pésah, gr. paska, lat. pascha, -ae.