PASTEL (< fr. pastel; it. pastello, procedeu pictural pe bază de creioane colorate) Specie a genuini liric în care este zugrăvit un colț de natură, un peisaj. Element predominant în pastel este descrierea naturii; sentimentul poetului desprinzîndu-se prin mijlocirea acesteia. Primele elemente de pastel apar în poezia lui V. Cîrlova (Înserare), I.H. Rădulescu (Sburătorul), însă adevăratul creator al pastelului în poezia noastră este V. Alecsandri, (Pasteluri), care a folosit, pentru întîia oară în poezia noastră, acest termen. Pastelul se întîlnește în opera multor poeți (D. Zamfirescu, G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, Ion Pillat ș.a.). Ex. Cu firea ei cea arzătoare Sosit-a vara înapoi; Toți pomii sînt în sărbătoare, În teiu stă floare lîngă floare... E dulce vara pe la noi! Cînd dimineața se ivește Din al văzduhurilor fund, Tot cîmpul parcă-ntinerește, Iar, deșteptată de pe prund, Cireada satului pornește... În urma ei un roiu de grauri, Ca niște valuri cenușii, S-amestecă prin bălării, S-așază-n coarne pe la tauri, Fac fel de fel de nebunii. Pînă ce-n zarea depărtată, Spre lacul trist se pun pe drum Și cum se duc, acum ș-acum, Se mat zăresc încă o dată Ca rămășița unui fum. (D. ZAMFIRESCU, Vara)