MÂLC adv. (În expr.) A tăcea mâlc = a nu spune niciun cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).

mălc sm vz melc

mâlc² s [At: DENSUSIANU, Ț. H. 324 / E: ns cf mârcav, mârced] (Trs) Boală a oilor și a caprelor, manifestată prin orbire, umflarea picioarelor și pierderea laptelui.

mâlc¹, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 976 / V: (reg) mâlcă, melcu av, mulc, mulcu, mulgu, (nob) molc a / E: drr mâlci¹ cf slv млъкомь] 1 av (Îe) A tăcea ~ (sau ~ă) A nu spune nici un cuvânt. 2 a (Nob; îf molc) Tăcut.

mâlcă av vz mâlc¹

molc, ~ă a vz mâlc¹

mulc av vz mâlc¹

MÂLC adv. (Pop. și fam.; în expr.) A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).

MÎLC adv. (Numai în expr.) A tăcea mîlc = a nu spune nici un cuvînt, a nu scoate o vorbă. Se hotărî să tacă mîlc deocamdată. REBREANU, R. I 110. Oamenii mei tăceau mîlc și se uitau unii la alții. SANDU-ALDEA, U. P. 61. Voinea tăcu mîlc și se ascunse într-un colțișor de odaie ca să nu mai audă gura babei. POPESCU, B. III 22. – Variante: mîlcă (ISPIRESCU, L. 143, id. U. 108), molc (ALECSANDRI, T. 976), mulc (ȘEZ. II 122) adv.

MÎ́LCĂ adv. v. mîlc.

MOLC adv. v. mîlc.

MULC adv. v. mîlc.

MÂLC adv.: A tăcea ~ a nu spune nici o vorbă; a tăcea chitic. /v. a mâlci

mălc adv. în expresiunea a tăcea mălc, a nu rosti nicio vorbă. [Ceh. MLK, tăcere].

mîlc adv. (bg. mŭlk, de unde și mŭlkom, mîlcom. V. mîc). Munt. Fam. A tăcea mîlc, a nu zice nicĭ mîlc, a tăcea absolut.

mâlc adv.

mâlc adv.

mîlc interj. – Pst! Tăcere! (întărește ideea de tăcere). – Var. mîrc, mîlcă, mîrcă. Sl. (bg.) mlŭkŭ. – Der. molc, adj. (tăcut); molcom (var. mîlcom, mulcom, mîlcum, molcum, cu der., mr. mălcum), adv. (fără a crîcni, fără a zice pîs; adj., tăcut), din sl. mlŭkomŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 200); molcomi, vb. (a liniști; refl., a tăcea); molcomiș, adv. (pe tăcute); molcumitor, adj. (liniștitor); mîlcomișare, s. f. (înv., liniștire, calm); mîlci, vb. (a tăcea; a-și mușca limba, a amuți; a trage pe sfoară), din sl. mlŭčati „a tăcea”, cf. sb. mučati, bg. mălči (Cihac, II, 200; Conev 96), rus. molčatĭ.

*MALC 1. Malcea (17 B II 395). 2. Malciu, mold. (Sd XXII); Mălcescu, V. (Fil A). 3. + -otă: Malcot din Călinești prah. (16 B V 3); Malcotă (MO 16 mart 1944).

a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.