MÎLC adv. (Numai în expr.) A tăcea mîlc = a nu spune nici un cuvînt, a nu scoate o vorbă. Se hotărî să tacă mîlc deocamdată. REBREANU, R. I 110. Oamenii mei tăceau mîlc și se uitau unii la alții. SANDU-ALDEA, U. P. 61. Voinea tăcu mîlc și se ascunse într-un colțișor de odaie ca să nu mai audă gura babei. POPESCU, B. III 22. – Variante: mîlcă (ISPIRESCU, L. 143, id. U. 108), molc (ALECSANDRI, T. 976), mulc (ȘEZ. II 122) adv.