COLAC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Din sl. kolačĭ.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac.

colac sm [At: URECHE, ap. LET. I, 104/37 / Pl: ~aci,^[1] (nob) ~uri / E: vsl колакъ] 1 Preparat din pâine, de obicei în formă de inel, împletit din mai multe suluri de cocă și făcut, mai ales, pentru anumite evenimente religioase. 2 (Pfm; îe) A trecut baba cu ~acii (sau -ul) sau I-a mâncat cioara ~ul Se spune persoanelor care au scăpat o ocazie. 3 (Irn; îe) Pe la noi umblă câinii cu ~acii în coadă E belșug mare. 4 (Pop; îe) Cum e sfântul și ~ul Omagiul sau darul se măsoară după importanța persoanei Si: cum e turcul și pistolul. 5-6 (Pop; îe) Așteaptă ca mortul ~ul Cu nerăbdare sau cu poftă. 7 (Pop; îe) Să dai ~ (sau turtă) zilei că ai scăpat! Să mulțumești lui Dumnezeu că ai scăpat fără probleme. 8 (Pfm; îe) ~ peste pupăză Se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. 9 (Îe) Dă-i ~ și lumânarea Renunță. 10 (Îe) Asta-i lapte cu ~ Când se întâmplă ceva plăcut, folositor. 11 (Îe) A umbla după (sau a aștepta sau a veni) ~aci calzi La un lucru plăcut și de-a gata. 12 (Pop; îe) A duce pe cineva la ~aci calzi A-l duce cu vorba. 13 (Pop; îe) Așa ~! Ce noroc (pe mine)! 14 (Pfm; îe) A-și face coada ~ A căuta pretexte nefondate. 15 (Pop; îe) Nu i s-au prins ~acii Nu i-a mers sau n-a reușit ceva. 16 (Pfm; îe) A se face (a ședea) ~ Cu corpul încolăcit Cf ghemuit. 17 (Trs; Ban) Cozonac. 18 (Buc) Covrig. 19 (Pop; îe) A aștepta (sau a primi pe cineva) cu ~aci calzi A face (cuiva) o primire bună. 20 (Reg) Bucăți de pâine cu colivă și lumânare care se împart la săraci, rude, vecini etc. 21 Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. 22 (Îs) ~ de caș Brânză topită lăsată să se răcească, după ce i s-a dat formă de colac (1). 23 Gânj împletit în formă de cerc, cu care se leagă strâns lemnele. 24 (Îs) ~ de sârmă Sârmă răsucită în formă de roată, ca să nu ocupe mult spațiu. 25 (Îs) ~ de tel Sârmă de fier, oțel, alamă etc. 26 (Îas) Arc în formă de spirală care se pune la fotolii, canapele etc. 27 (Lpl) Obezile împreunate ale roții carului, talpa roții Cf ciolan, năplațe. 28 Încingătoare de lemn care înconjoară pietrele de măcinat ale morii. 29 Împrejmuire de piatră sau de lemn (mai modern din tuburi de beton) din jurul unei fântâni, unui puț, unui ghizd etc. Cf butălău, gardină. 30 (Înv) Împrejmuire de zid, de pământ Cf brâu. 31 Ornament care înconjoară pereții sau stâlpii unei clădiri Cf brâu, chenar, ciubec. 32 (Îs) ~ de salvare Cerc de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia se plutește deasupra apei și care se aruncă celor care se îneacă. 33 Lemn încovoiat care ține o boltă Si: arc. 34 (Ban) Colibă rotundă din nuiele și acoperită cu paie, în care se adăpostesc ciobanii. 35 (Trs) Cerc de piele (capitonată) care se pune în unele regiuni în jurul gâtului cailor înhămați Cf jugul hamului. 36 Vârtej (la păr). 37 Fiecare din cele două trapeze din constelația numită „dragon” sau „balaur”. 38 Verigă formată din corpul șarpelui răsucit (în jurul cuiva). 39 (Mlp) Rotocoale de fum (de țigară). 40 (Înv; mpl) Dar făcut de fini nașilor. 41 (Fig) Recompensă (în bani) pentru îngrijirea sau găsirea unei vite pierdute sau furate. 42 (Fig) Recompensă pusă pe capul unui tâlhar etc. 43 (Îs) Cal de ~ Cal străin, adăpostit în comună și dat de primar unui nevoiaș până se găsește stăpânul. 44 (Îs) Vită de ~ Vită fără stăpân. 45 (Irn; îe) A lua ~ A da de știre, a informa pe cineva despre ceva. 46 Discurs ținut de colăcer la nuntă Si: colăcărie (1), colăcerie (1). corectat(ă)

colăci [At: VARLAAM, C. 59/2 / Pzi: ~cesc / E: colac] 1 vt A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie Si: a peți, a votri. 2 vt A căsători pe cineva. 3 vt A mijloci ceva. 4-5 vt A recomanda ceva sau pe cineva altei persoane. 6 vt (Spc) A aduce undeva un străin (nepoftit) care se stabilește acolo. 7 vt A căuta prietenia cuiva. 8 vt A sfătui (la rău) pe cineva. 9 vt (Înv) A întreba de ceva. 10 vi (Reg) A ști să spună minciuni. 11 vt A anunța că s-a găsit o vită de pripas. 12 vt A denunța. 13 vr (D. animale fără stăpân) A se pripăși. 14 vr (Nob) A se încolăci.

încolăcea v vz încolăci

încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

încotoloci² v vz încolăci

COLAC, colaci, s. m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Din sl. kolačĭ.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.

COLAC, colaci, s. m. I. Un fel de pîine, de obicei rotundă, împletită din două sau trei suluri de cocă. Dezveli colacul din băsmăluță, îl rupse în două. CAMILAR, TEM. 154. La casa de om sărac S-a gătat făina-n sac Si n-avem să-ți dăm colac. GOGA, C. P. 28. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ◊ (În comparații și metafore) Strîng... brîul meu colac. TEODORESCU, P. P. 378. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit, a se încolăci. Colac peste pupăză, se zice cînd peste un necaz sau o nenorocire mai vine alta. Ieri mi-o vinit poronca ca să scot de la țărani... banii șoselei, colac peste pupăză. ALECSANDRI, T. 252. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune și plăcute venite de-a gata. Umblă ș-aista după colaci calzi. îmi vine să i-o gioc și lui. ALECSANDRI, T. I 264. A aștepta (pe cineva) cu colaci calzi = a face cuiva o primire deosebit de călduroasă. A trecut baba cu colacii v. babă. II. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») 1. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc., de formă rotundă sau răsucit în așa fel, încît să ai bă formă de roată; cerc, inel. Cîteva zeci de mașini:. zvîcneau ziua întreagă, devorînd colaci după colaci de sîrmă. PAS, Z. I 290. La pupa sprijinită de un enorm colac de frînghie cătrănită, noul medic al bordului... își potrivea binoclul. BART, E. 117. ◊ Colac de salvare = roată de plută sau de cauciuc umflată cu aer, care se aruncă unui om amenințat să se înece. 2. Împrejmuire de piatră sau de lemn din jurul unei fîntîni, unui puț. Pe colacul fîntînii erau două pahare de argint. CREANGĂ, P. 290. Grădinile și livezile... și le avea pe colnicele Lapoșului, unde stă și acum puțul ei cu colac de piatră. ODOBESCU, S. III 176. 3. (Mai ales la pl., determinat uneori prin «de fum») Rotocoale de fum (de țigară). Se înfundă în jilț, picior peste picior, aruncînd colaci de fum în tavan. PETRESCU, C. V. 104.

COLĂCI², colăcesc, vb. IV. Tranz. (Regional). 1. A recomanda pe cineva de soț sau soție, a face demersuri pentru însurătoarea sau măritișul cuiva. Viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare. ISPIRESCU, la TDRG. 2. A introduce, a aduce undeva pe un străin (nepoftit sau plicticos) care se aciuează acolo. Cine dracu te-a mai colăcit la curtea mea? SADOVEANU, P. S. 30.

COLĂCI¹ vb. IV v. încolăci.

ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăci vb. IV.

COLAC ~ci m. 1) Pâine albă în formă de inel, împletit din două sau mai multe vițe de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul încovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se ferește de rău, nu de bine. A aștepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire cordială. ~ peste pupăză la un necaz se adaugă altul. La cel bogat vine și dracul cu ~ celui norocos îi merge bine întotdeauna. Cum e sfântul și ~cul după cum e omul, așa este și atitudinea față de el. 2) Obiect de formă inelară având diferite întrebuințări. ◊ ~ de salvare cerc de plută sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material ușor), folosit pentru a ține la suprafața apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de țigară. 3) Îngrăditură de piatră sau de lemn a unei fântâni; ghizd. /<sl. kolați

A SE ÎNCOLĂCI mă ~esc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

A ÎNCOLĂCI ~esc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

colac m. 1. turtă împletită în formă de cunună sau ghirlandă: colacii se împart la praznice sau comândare (v. pupăză); colac de Crăciun; 2. dar, plocon, făcut de țărani moșierului la zile mari; 3. ceva rotund, bantă în formă de cerc: colac de sârmă; a se face colac, a se ghemui; 4. ghizdurile unui puț sau roata despărțitoare la o moară: pe colacul fântânei erau două pahare de argint CR. [Slav. KOLAČ, cozonac (din kolo, roată)].

colăcì v. 1. a procura pețind: îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare ISP.; 2. a îmbia: curat ucigă’l crucea l’a colăcit să vie CR.; 3. a se încolăci: v’ați colăcit ca târâtoarele la poalele lui Od. [V. colac].

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

colác m. (d. vsl. kolačĭ [d. kolo, roată, cerc], de unde s’a făcut pl. colacĭ, apoĭ sing. colac, ca dracĭ, drac, saŭ d. bg. kolak, var. din kolač, rus. kalač, ung. kalács). Covrig mare împletit care se oferă la biserică. Plocon, veste (bună saŭ rea): hop și el cu colacu. Cerc gros (pl. și colace, neutru): colac de peatră la fîntînă. Spiră: colaciĭ șarpeluĭ. A te face colac (saŭ covrig) de frig, a te zgrebuli. Colac peste pupăză. V. pupăză. V. și bornac, naporjne, prescură.

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

2) colăcésc v. tr. (din conăcesc și infl. de colac). Îndemn să vie, aduc: nu știŭ cine dracu l-a colăcit să vie pe la noĭ. Prepar, rezerv: mama feteĭ îl colăcea ca să și-l facă ginere. Aleg: șĭ-a colăcit o nevastă.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).

colac s. m., pl. colaci

colăci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, 3 sg. colăcește, imperf. 1 colăceam; conj. prez. 1 sg. să colăcesc, 3 să colăcească

încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, 3 sg. încolăcește, imperf. 1 încolăceam; conj. prez. 1 sg. să încolăcesc, 3 să încolăcească

colac s. m., pl. colaci

colăci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, imperf. 3 sg. colăcea; conj. prez. 3 să colăcească

încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 să încolăcească

colac s. m., pl. colaci

colăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, imperf. 3 sg. colăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. colăcească

încolăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăcească

colac, pl. colaci

COLAC s. 1. v. ghizd. 2. v. talpă. 3. v. rotocol.

COLAC s. v. cozonac.

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.

colac s. v. COZONAC.

COLAC s. 1. ghizd, margine, (înv. și reg.) stobor, (reg.) chei (pl.). (~ la fîntînă.) 2. talpă (~ la o roată.) 3. cerc, rotocol (~ de fum.)

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. a (se) încîrliga, a (se) încovoia, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele și-a ~ coada.)

A se încolăci ≠ a se dezvălătuci

A (se) încolăci ≠ a (se) descolăci

colac (colaci), s. m. – 1. Un fel de pîine, în formă de inel, împletită din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumită formă, ce se împart de pomană pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot și dascăl, de formă circulară, înconjurat de două împletituri, și avînd deasupra două chifle rotunde și două cruci dispuse simetric; colacii lăturalnici, pomană de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort și 5 liturghioare sau covrigi în formă de două 8 încrucișate; colacii de la ușa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine dată de pomană. – 4. În general, obiect în formă roată sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroană. – 8. Arc, boltă. – 9. Ghizd, colac de fîntînă. – 10. Obadă. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Perniță de pus pe cai. – 13. (Înv.) Dar, cadou. – 14. (Înv.) Recompensă, bacsiș. – Mr., megl. culac, istr. colac. Sl. kolač, de la kolo „roată” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, *colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutilă, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazată pe gr. *ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreună cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (față de kulaç), alb. kuljatš (față de kaljač), bg. kolak, mag. kalák „bacșiș” (față de kalács), cf. Berneker 541 și DAR. Der. colăcel, s. m. (covrig); colăcime, s. f. (ofrandă de colaci sau de daruri); colăcar, s. m. (persoană care oferă un dar; persoană care improvizează orații la nunțile tipice; turnător); colăcăriță, s. f. (femeie care pregătește pîinile de pomană); colăcări, vb. (a recita orații; a spiona; a turna); colăcărie, s. f. (orație, denunț); colăcaș, s. m. (persoană care improvizează orații); colăcășie, s. f. (orație); colăcer, s. m. (prieten al mirelui, care îi este martor și care recită orația), cuvînt care pare a se fi încrucișat cu colcer, clucer, și pe care Tiktin și DAR le consideră der. de la conăcar și confundat cu colac prin etimologie populară, ipoteză puțin plauzibilă (și mai puțin este der. din bg. kolačer, propusă de Conev 58); colăci, vb. (a aranja o căsătorie, a face pe pețitorul; a prezenta, a face cunoștință; a (se) amesteca, a (se) băga; a spiona, a turna, a denunța, a descoperi; a face colac, a răsuci; a încurca, a încîlci); colăcitură, s. f. (rulou; încurcătură); colătău, s. n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. kallantyú „clanță” (cf. Stamati: pletele i-au pieptănat și colătău le-au făcut); încolăci (var. (în)colătăci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolăcitură, s. f. (roată, cerc); descolă(tă)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfășura).

colăci, colăcesc, vb. IV (reg.) 1. a recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie, a-i găsi nevastă; a peți. 2. a recomanda pe cineva străin să se aciuieze undeva. 3. a căuta favoarea cuiva. 4. a sfătui de rău pe cineva. 5. (înv.) a căuta, a cerceta. 6. a minți. 7. a da pe față, a denunța. 8. (refl.; despre animale) a se pripăși. 9. (refl.) a se încolăci.

colac, colaci, s.m. – 1. Un fel de pâine, împletită din mai multe straturi de aluat. Colac de Crăciun: „Nouă gazda ce ne-a da? / Colacu de după masă / Și pe fiica ei frumoasă” (Calendar, 1980: 5). Colac de nuntă. Colac funerar: „Știu eu ce mi-i leacu / Giolju și colacu” (Calendar, 1980: 6). 2. (reg.) Obicei conform căruia tinerii căsătoriți se duc cu daruri la nași, la o săptămână după nuntă (Grai. rom., 2000; Maram. Nord). 3. (reg.) Petrecere organizată a doua zi după nuntă (zona Codru). 4. Colac de fântână = ghizd. 5. Colac de fân răsucit, pus pe vârful căpiței, ca să nu-l ia vântul; clenciuri, cârligă (ALRRM, 1973: 833; Hoteni, Oncești, Vad). 6. Cercul de coajă de copac care se pune de jur-împrejurul pietrelor (la morile de apă); veșcă (Felecan, 1983). – Din s. kolač, de la kolo „roată” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; Scriban, DEX, MDA).

colac, -i, s.m. – 1. Un fel de pâine, împletită din mai multe straturi de aluat. Colac de Crăciun: „Nouă gazda ce ne-a da? / Colacu de după masă / Și pe fiica ei frumoasă” (Calendar 1980: 5). Colac de nuntă. Colac funerar: „Știu eu ce mi-i leacu / Giolju și colacu” (Calendar 1980: 6). 2. Ghizd, colac de fântână. 3. Colac de fân răsucit, pus pe vârful căpiței, ca să nu-l ia vântul; clenciuri, cârligă (ALR 1973: 833; Hoteni, Oncești, Vad). 4. Cercul de coajă de copac care se pune de jur împrejurul pietrelor (la morile de apă); veșcă (Felecan 1983). – Din s. kolač, de la kolo „roată” (Miklosich, Cihac, Conev cf. DER); cf. magh. kalács.

COLACI, Badiul (17 B III 619); Colacea, V. (Șchei III), < subst. colac.

colac, colaci s. m. Un fel de pâine, de obicei în formă rotundă ca o cunună și uneori împletit în două sau mai multe suluri de cocă, făcut nu pentru mâncarea zilnică obișnuită, ci pentru împărțit altora la anumite solemnități religioase. ◊ Colac acoperit = colac care se dă cumetrilor mari. ◊ Colac de Andrei = colac făcut de fete cu apă neîncepută. ◊ Colac de botez = colac dus nașilor. ◊ Colac de Crăciun = colac făcut din două suluri de cocă împletite și înconjurate cu un alt sul. ◊ Colac de cununie (sau de nuntă) = colac adus de fini nașilor. ◊ Colac de mort = colac care se pune pe pieptul morților. ◊ Colac de colindători = colindeț; colăcel. ♦ Reg. Bucăți de pâine cu colivă și lumânarea pe ea, care se împart la săraci, la rude și la vecini pentru pomenirea morților. – Din sl. kolačĭ.

colac, colaci s. m. 1. (intl.) inel de damă cu montură împletită. 2. (șc.) nota opt.

colac peste pupăză expr. element care complică situația.