colác m. (d. vsl. kolačĭ [d. kolo, roată, cerc], de unde s’a făcut pl. colacĭ, apoĭ sing. colac, ca dracĭ, drac, saŭ d. bg. kolak, var. din kolač, rus. kalač, ung. kalács). Covrig mare împletit care se oferă la biserică. Plocon, veste (bună saŭ rea): hop și el cu colacu. Cerc gros (pl. și colace, neutru): colac de peatră la fîntînă. Spiră: colaciĭ șarpeluĭ. A te face colac (saŭ covrig) de frig, a te zgrebuli. Colac peste pupăză. V. pupăză. V. și bornac, naporjne, prescură.